Primăria Sfântu Gheorghe a comandat peste 5.500 de teste de sânge pentru depistarea COVID-19, iar o parte dintre acestea vor fi distribuite cabinetelor medicale şi stomatologice din oraş care asigură servicii de urgenţă în această perioadă.

De asemenea, vor fi folosite şi pentru testarea personalului asociaţiilor de proprietari şi taximetriştilor din oraş.
„Primăria a comandat 5.575 de teste de sânge pentru depistarea coronavirusului şi au fost livrate 1.575 de bucăţi din această comandă. De asemenea, am mai primit 700 de teste de la două societăţi comerciale ca şi donaţie către Primărie. (…) Cabinetele de medicină de familie din Sfântu Gheorghe vor primi câte 25 de teste fiecare din partea Primăriei, o sută de teste am dat Direcţiei de Sănătate Publică Covasna, iar 50 de teste pentru Colegiul Medicilor Dentişti în vederea testării pacienţilor care beneficiază de servicii stomatologice de urgenţă. Am testat astăzi persoanele care se ocupă de încasarea cheltuielilor de întreţinere din cadrul asociaţiilor de proprietari şi urmează să testăm taximetriştii din oraş. Am încercat să identificăm câteva categorii profesionale a căror activitate este reglementată de Primărie şi care intră în contact cu foarte multe persoane. Restul testelor le vom folosi în funcţie de evoluţia epidemiei, poate în perioada următoare pentru a face o testare reprezentativă pentru populaţia oraşului. Dacă acest lucru nu este necesar acum, atunci vom folosi aceste teste la toamnă, în cazul în care se va pune din nou problema revenirii acestei epidemii”, a declarat primarul Antal Arpad.

Potrivit acestuia, cele 1.575 de teste livrate deja au costat 30.000 de lei şi au fost achitate din bugetul local.
„Sunt teste rapide de sânge, seamănă foarte mult cu acele teste de sarcină, se pot face individual”, a precizat Antal Arpad.

Acesta a mai adăugat că sunt, desigur, şi alte categorii expuse riscului de contaminare cu noul coronavirus, cum ar fi, spre exemplu vânzătoarele din magazine, însă, Primăria poate testa doar persoanele ale căror activităţi sunt reglementate de municipalitate.

„Vă daţi seama că şi eu m-am gândit la această această categorie, la acele persoane care vând în magazine. Eu sper că firmele vor rezolva această problemă. E foarte greu din punct de vedere legal ca noi să facem testarea persoanelor care sunt angajate la societăţi comerciale (…) dar, în funcţie de cum va evolua epidemia în următoarele zile sau o săptămâni, încercăm să găsim soluţii juridice şi dacă găsim atunci eu, evident, nu exclud. Chiar mi-aş dori să testăm şi vânzătorii din magazin (…) Eu pot să recomand firmelor să facă acest lucru, dar nu pot să oblig pe nimeni să facă aceste investiţii pentru a testa personalul propriu”, a mai spus primarul.

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă a hotărât miercuri că se impune şi testarea unor categorii de persoane care prin natura activităţilor pe care le desfăşoară intră în contact direct cu numeroşi cetăţeni, cum ar fi taximetriştii şi persoanele din cadrul asociaţiilor de proprietari care încasează cheltuielile de întreţinere.

Testarea taximetriştilor se va realiza în perioada 23-29 aprilie cu sprijinul Asociaţiei Taximetriştilor Independenţi din Sfântu Gheorghe.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail