Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Covasna s-au prezentat și au donat sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Sfântu Gheorghe, în perioada 08-10februarie a.c..

Potrivit reprezentanților Compartimentului Informare și Relații Publice din cadrul IJJ Covasna, jandarmii se gândesc mereu la cei aflați în suferință și își doresc să contribuie cu o mică parte din ei,  pentru a întinde o mână vieții!

„Prin această acțiune vrem să întărim și să transmitem ideea că un  simplu gest, acela de a dona sânge, înseamnă, de multe ori, a salva viaţa cuiva aflat în suferință!   Alătură-te nouă și tuturor celor care înțeleg importanța unui gest atât de mic, dar atât de important!

Și nu uita, fiecare dintre noi am putea avea nevoie la un moment dat de acea picătură de sânge, pentru ca viaţa să ne fie salvată. Cu această ocazie nu putem să nu amintim de ceilalți colegi care sunt donatori «onorifici», în sensul că donează sânge periodic la solicitarea Centrului de Tranzfuzii Sanguine.

Trimestrial contribuim cu prezența noastră, impulsionând prin exemplul personal, această activitate de donare de sânge, și putem afirma că am facut un obicei din a ajuta comunitatea și în acest mod, pe lângă misiunile specifice executate pentru siguranța cetățenilor. Hai să salvăm vieți!” , se arată în comunicatul transmis către Mesagerul de Covasna, de Compartimentului Informare și Relații Publice.

M.D.C.  

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail