Majoritatea iubitorilor de animale se împart foarte clar în două categorii: iubitorii de câini și iubitorii de pisici. Mai sunt și un mic procent, care își împart sufletul ambelor specii în egală măsură și reușesc să le împace și să le învețe să conviețuiască împreună. Rubrica de astăzi, este dedicată însă „pisicarilor”, în special care sunt sau urmează să fie la prima experiență a conviețuirii cu această mică felină. Despre aceste animale speciale se pot scrie romane întregi, dar ne vom rezuma, în ediția de astăzi, la o scurtă introducere și la câteva informații esențiale unui nou proprietar de pisică.
O scurtă istorie
Deși se pare că trăiește în preajma omului de aproximativ 9500 de ani, pisica a fost cu adevărat domesticită de egipteni, care i-au recunoscut abilitățile de vânător al rozătoarelor. Pe lângă utilitate, pisicii i-a fost recunoscută încă de la început grația și comportamentul, în Egiptul antic fiind chiar divinizată – se credea că se trage din însuși Ra, Zeul Soare. Zeița fertilității și a pământului, Bastet, era prezentată ca având cap de pisică și corp de femeie. Cu timpul, acest mic carnivor s-a răspândit în toată lumea, iar trăsăturile sale mistice au fost adaptate de la o cultură la alta. Astfel, budiștii credeau că reîncarnarea în pisică este ultima etapă pe care un om o parcurge înainte de a ajunge în rai. Au existat și mai există încă anumite culturi care îi atribuie acestui animal caracteristici negative, malefice chiar: în India, spre exemplu, persistă credința că pisica absoarbe energia omului, în timpul somnului. Încă din Evul Mediu, pisicile negre au fost văzute ca o personificare a răului și au fost fie vânate, fie temute, ori folosite de vrăjitoare ca mesageri ai iadului.
De fapt, pisica domestică este un mamifer carnivor de talie mică, care în prezent numără aproximativ 50 de rase distincte. Dar, datorită înmulțirii selective și mutațiilor genetice survenite într-un timp relativ scurt – de numai câteva generații – și a domesticirii unor rase de pisici sălbatice, numărul raselor de pisică va putea crește în următorii ani. Pisica este un animal extrem de adaptabil și versatil, fiind considerat chiar una din primele 100 de specii invazive cu impact grav de pe Glob. Acestea au contribuit la extincția a 14% dintre speciile de păsări, mamifere și reptile din insulele în care pisica nu a fost o specie endemică.
S-a insinuat încet-încet în viețile și casele noastre iar astăzi este cel mai popular animal de companie din lume.
Animale foarte prolifice – pe parcursul vieții, o pisică poate da naștere la aproximativ 100 de pui – aceste feline mici se adaptează imediat atât la traiul în sălbăticie, cât și la cel în apartament. Contrar părerii generale, pisicile nu sunt animale solitare: ele trăiesc foarte bine în compania altor pisici, caz în care formează grupuri ierarhizate asemenea haitelor. Limbajul lor este deosebit de complex: pe lângă gesturile prin care își arată dorințele ori intențiile, pisicile pot scoate până la 100 de sunete diferite, prin intermediul cărora comunică atât cu suratele lor, cât și cu oamenii.
Odată cu introducerea în familie a unei pisici, nu vei mai putea concepe traiul fără compania felinelor: felul în care o pisică știe să te facă „omul ei”, modul empatic în care își dă imediat seama de starea fizică sau emoțională pe care o ai, afecțiunea pe care ți-o oferă – pentru că, da, pisicile au multă afecțiune de oferit – te vor transforma ireversibil într-un iubitor de feline.
Cum îmi aleg pisica potrivită?
Fie că ești o persoană singură, care are nevoie să simtă căldura unui alt suflet în casă, fie că ai o familie numeroasă, este absolut necesar să te documentezi intens înainte de a aduce în cămin o pisică. Poți adopta o pisicuță de pe stradă, sau poți investi într-un animal de rasă. Deși costurile inițiale diferă, în cele două cazuri, trebuie să fii pregătit financiar pentru ce urmează: vizita la veterinar, vaccinuri, carnet de sănătate, eventuale tratamente, litieră, nisip, jucării și…o rezervă financiară pentru renovări minore ale casei. Prețul unui pui de pisică de rasă poate începe de la 100 de euro, pentru o pisică fără documente de proveniență și poate ajunge la mii de euro, pentru puiuții proveniți din pisici campioane la concursuri de frumusețe. Informarea anterioară achiziționării unei anumite rase este necesară, pentru a cunoaște dinainte trăsăturile specifice raselor, modul de îngrijire, predispoziția către anumite afecțiuni medicale, precum și temperamentul.
Există și posibilitatea ca nu tu să îți alegi pisica, ci ea să te aleagă pe tine: observi lângă un tomberon un ghemotoc cu ochii mari și glas care îți sfâșie sufletul și te transformi instant în erou și proprietar de felină, deși cu puțin timp înainte te declarai mare iubitor de câini. Și uite așa se schimbă cel puțin două vieți: a ta și a pisoiului. Amândoi câștigați un prieten, un companion, un partener de joacă, un furnizor de mâncare. Pentru că așa cum tu îi asiguri pisicii hrana zilnică, și ea va încerca să îți dea la schimb din vânatul ei, care în cazul pisicilor de apartament se rezumă la jucării, ori mici insecte pe care le poate vâna prin casă. Pisica te consideră parte din familia ei, dar ea este vânătorul casei, tu fiind un animal fără aptitudini similare, astfel că te vei trezi din partea ei cu mici ofrande mai mult sau mai puțin vii, pentru că astfel ea consideră că te învață să vânezi și să supraviețuiești, exact așa cum și-ar învăța proprii pui.
Pe lângă atașamentul de care este capabilă, este recunoscută de către toată lumea capacitatea pisicii de a aduce alinare suferințelor atât fizice, cât și sufletești. Deși multă vreme s-a crezut că torsul pisicilor este un semn de relaxare și fericire, s-a descoperit faptul că ele torc și atunci când sunt bolnave, pentru a-și alina suferința și a-și induce starea de bine. De aceea, atunci când simte o suferință a stăpânului, pisica se va așeza lângă partea afectată a corpului și va începe să toarcă, pentru a-l ajuta să se vindece.
Introducerea în noul mediu al puiului de pisică
Fie că aduci în casă un „tomberonez”, fie că aduci o pisicuță de rasă, trebuie să fii pregătit să faci față unui ghem de energie. Chiar dacă la început pisoiul ar putea fi timorat, ceea ce este normal, după ce este luat de lângă mama și frățiorii săi, natura sa de vânător înnăscut va activa ghemotocul miorlăitor, care va putea fi pe cât de mic, pe atât de distrugător. Este recunoscută curiozitatea pisicii, care uneori o bagă în tot felul de încurcături. Astfel, ajuns într-un mediu nou, puiul va încerca să cunoască împrejurimile, vârându-se între mobile, pe sub paturi și prin toate celelalte cotloane întunecoase ale casei, căutând să identifice zonele în care se va simți cel mai în siguranță, în caz de pericol. Nici un obiect din casă nu va rămâne necercetat, iar dacă este așezat la înălțime, cu siguranță locul său va fi revendicat de felină. Aproape toate obiectele – mici sau mari – pot deveni potențiale jucării: de la șireturi, până la perdele, de la pahare, până la preferatele lor: cutiile de carton
Din fericire, pisica este un animal curat: învață singură relativ repede că toaleta ei este litiera, iar peste jumătate din timpul cât stă trează, și-l va petrece curățându-se și îngrijindu-și blana. Pisica doarme, în medie, între 15 și 18 ore pe zi. Problemele apar, însă, atunci când puiul crește și încep să apară reacțiile teritoriale de adult, pentru că va încerca să își marcheze teritoriul urinând în diferite locuri, de obicei, pe obiecte care au imprimat foarte puternic mirosul stăpânilor: în încălțăminte, pe perne, ori pe haine. Nici pereții ori mobila nu sunt în siguranță, când vine vorba de revendicarea teritoriului.
Sterilizarea sau castrarea
Sterilizarea, în cazul femelelor sau castrarea, în cazul masculilor este o procedură recomandată pentru a preveni înmulțirea necontrolată a pisicilor, dar mai ales pentru a cruța animalul de suferințe care nu sunt necesare. Pentru pisici, ca și pentru câini, de altfel, înmulțirea sau monta nu este un proces plăcut, cum este sexul pentru oameni. Sarcina, nașterea și creșterea puilor nu sunt niște plăceri de care privăm pisica sterilizând-o.
Femela aflată în călduri începe să miaune lung, pentru a-și atrage parteneri, lucru extrem de deranjant atât pentru stăpân, cât și pentru vecini. Masculul, în schimb, devine mai agresiv și începe să urineze pe obiecte din casă încercând să „evadeze”, în căutare de femele. Operația de sterilizare este una puțin traumatizantă pentru animal, indiferent de sex, perioada de recuperare după procedură durând maxim câteva zile. Aceasta va reduce semnificativ riscul apariției de infecții urinare și boli fatale, precum cancerul.
Pentru a preveni îngrășarea după sterilizare, pisica poate fi hrănită cu hrană specială, uscată sau umedă.
Relația cu veterinarul
Fie că ai ales o pisicuță de pe stradă, sau una provenită de la crescători specializați, este deosebit de important să o duci la veterinar încă din ziua în care ai adoptat-o. Medicul va evalua starea sa de sănătate, va identifica dacă are anumite probleme ce necesită îngrijire specială, îți va oferi sfaturi cu privire la creșterea ei și va efectua schema corespunzătoare de vaccinuri. Chiar dacă pisica nu va avea contact direct cu lumea din afara apartamentului în care va locui, este recomandată efectuarea periodică a vaccinurilor, întrucât există agenți patogeni pe care chiar noi putem să îi introducem în mediul aparent curat și sigur al căminului nostru și care pot pune în pericol sănătatea pisicii.
Ca și în cazul stăpânilor de câini, este recomandat să stabiliți o relație cu cel puțin un medic veterinar, la care să puteți apela la orice oră, pentru un sfat sau chiar pentru o consultație de urgență.
În ceea ce privește alimentația, tot medicul veterinar vă poate da cele mai pertinente sfaturi: el cunoaște caracteristicile fiecărei rase – metabolismul, predispoziția la boli digestive ori alergii – și îți poate explica pe înțelesul tău ce fel de hrană trebuie să îi dai pisoiului și de ce unele mâncăruri sunt bune, iar altele îi pot dăuna grav animăluțului.
Deși pisica este curioasă și pofticioasă, mâncarea noastră poate să îi facă rău. De altfel, pisicile nici nu pot simți gustul dulce, fiind singurele mamifere cu această caracteristică, datorată unei modificări genetice, cauzate probabil de dieta bazată exclusiv pe carne.
Oana-Mihaela Costache
