Micuț, vesel, gălăgios – certăreț uneori, cu tabieturi și nevoi diverse, perușul este una din cele mai iubite păsări de companie din întreaga lume, numărând în prezent peste cinci milioane de exemplare, atât în captivitate, cât și în libertate.
Originari din Australia, perușii fac parte din marea familie a papagalilor, fiind păsări gregare, care trăiesc în grupuri de sute sau chiar mii de indivizi. În anumite zone ale Australiei, stolurile de peruși pot face ravagii printre culturile de cereale ale oamenilor, fiind considerate păsări dăunătoare, cum sunt prigoriile, la noi. Coloritul său originar fiind verde, putem să ne închipuim ce imagine poate oferi un astfel de stol verzui pe cerul senin al Australiei. Noi putem achiziționa astăzi peruși cu un colorit foarte variat – de la verdele clasic, la azuriu, galben aprins, combinații de aceste culori, sau chiar alb imaculat, datorită reproducerii selective efectuată pe parcursul multor ani, de către crescători specializați. Înainte de a ne achiziționa un prieten gălăgios, care are mereu nevoie de atenție, trebuie să aflăm câteva lucruri ce vor sta la baza unei relații frumoase și de durată cu prietenul înaripat.
Primul meu peruș
În primul rând, primul meu peruș ar trebui să fie…doi peruși. Deși, dacă i se oferă destulă atenție, această pasăre poate trăi destul de fericită și singură, atâta vreme cât are activități diverse și un spațiu adecvat, perușul are în permanență nevoie să comunice. Astfel, cel mai indicat este să luăm în calcul achiziționarea unei perechi. Și această alegere, însă, trebuie făcută cu grijă, întrucât perușii au personalități diferite și se poate întâmpla să nu se înțeleagă între ei, ajungându-se până la conflicte fizice. Ideal ar fi să cumpărăm perechea de la un crescător care are mai mulți papagali și care deja a observat care dintre ei se înțeleg și care nu. Nu este obligatorie cumpărarea unei perechi mascul-femelă, deși este varianta ideală – perușii formează cupluri pe viață și veți avea astfel ocazia să observați tandrețea și grija pe care și-o vor purta unul altuia. Masculii se pot înțelege foarte bine între ei, „discută”, complotează și colaborează când vine vorba să facă tot felul de năzbâtii. Nu este indicată, însă, achiziționarea a două femele, întrucât acestea se vor ciondăni mereu pentru cel mai bun loc de cuibărit, chiar dacă nu vor depune ouă niciodată. Instinctul de a-și construi cuib va rămâne foarte puternic, iscându-se frecvent conflicte între cele două.
Dar cum se pot deosebi masculii de femele, având în vedere că nu există diferențe de penaj – ambele sexe putând avea un colorit variat și similar, și nici de mărime? Persoanele cele mai avizate să facă o identificare corectă și exactă a sexului perușului sunt medicul veterinar, sau crescătorul cu experiență. Dar cu puțină atenție, și noi ne putem da seama care este mascul și care este femelă, după culoarea zonei de deasupra ciocului, unde se află fosele nazale. Aceasta este colorată în albastru intens la masculii adulți și în bej-maroniu la femele. La pui, aceste culori diferă: masculul are nările colorate în roz, iar femela le are alburii sau o nuanță de albastru foarte deschis. Deci confuzia se poate face cu ușurință, daca nu știm exact vârsta exemplarelor pe care dorim să le aducem în casa noastră.
Fiind un animăluț foarte activ, perușul are nevoie de spațiu în care să își exerseze abilitățile de zbor, dar și de obiecte cu care să se joace. De aceea este bine să lăsăm micuța pasăre, măcar câteva ore pe zi să zboare liberă prin cameră, având mare grijă să nu existe geamuri sau uși deschise. Perușii sunt animale foarte curioase și agile, astfel încât trebuie să ne așteptăm la mici surprize: tocuri de uși ciugulite, colțuri de pereți ronțăite, găinaț în tavan (da, au obiceiul să își facă nevoile în timp ce exersează looping-uri ca la paradele de aviație).
Deși perușii sunt păsări curate, petrecându-și destul de mult timp curățându-și și aranjându-și penajul, ei pot face multă mizerie în încăperea în care trăiesc, împrăștiind boabe de mei și fulgi atunci când dau din aripi, chiar dacă sunt ținuți închiși. Deci trebuie să luăm în calcul și cât timp și răbdare avem să facem curat după ei, uneori chiar și de mai multe ori pe zi.
Perușul nu este un animal ideal pentru a ne responsabiliza copilul mai mic de 10-11 ani, întrucât este o pasăre sensibilă, care poate fi cu ușurință accidentată, sau chiar omorâtă de copiii care vor neapărat să o mângâie și să o iubească. De asemenea, acest papagal poate să perceapă entuziasmul copilului ca pe o amenințare și îl poate ciupi – perușii au ciocuri puternice, putând cu ușurință răni până la sânge pielea sensibilă a unui copil. De aceea, ar fi bine să așteptăm până ce copilul este destul de mare să înțeleagă comportamentul păsării și se poate documenta singur în legătură cu nevoile sale.
Acești papagali micuți comunică mereu cu partenerii și cu stăpânii lor, dar, contrar părerii generale, foarte puțini dintre ei pot reproduce cuvinte. În general masculii sunt mai ușor de învățat să vorbească, dar aceasta se întâmplă numai atunci când există o relație deosebit de strânsă între pasăre și stăpân, iar când papagalul va dori să se facă înțeles, adaptându-și tonul ciripitului la cel al stăpânului. Perușii își salută omul printr-un gest specific: își întind aripile cu picioarele, ca atunci când vor să se dezmorțească. Iar atunci când mișcă rapid din cap sus-jos, este un semn de bucurie imensă la vederea omului drag, vrând să îi capteze atenția și să „vorbească” cu el.
Costuri și îngrijire
Prețul unui peruș nu este foarte mare – maxim 50 de lei, însă trebuie să luăm în calcul costurile adiacente, unele dintre ele permanente, pe toată durata de viață a păsării, care poate însemna între cinci și opt ani. Aici intră în primul rând achiziționarea unei colivii corespunzătoare, al cărei preț poate varia între 40 și 400 de lei, în funcție de mărime, complexitate și accesorii. Un minim de confort îl oferă o colivie cu dimensiunile de 35 de centimetri lungime, 20 de centimetri lățime si cel puțin 40 de centimetri înălțime. Din aceasta nu trebuie să lipsească accesorii precum cădița de baie, adăpătoarea și eventual diverse jucărioare speciale, care să îi țină pe papagali ocupați. Deși își curăță penajul cu ciocul, perușii au nevoie să se îmbăieze, atunci când simt ei nevoia, iar pentru aceasta, trebuie să aibă la dispoziție o cădiță specială, din plastic, cu apă la temperatura camerei. Mulți proprietari de papagali le introduc în colivie o oglinjoară, mai ales atunci când au câte un singur exemplar. Având în permanență nevoie de un partener de „discuții”, papagalul va considera că pasărea pe care o vede în oglindă este perechea sa și ne va amuza cu felul în care va încerca să comunice cu ea și chiar să o hrănească. Aceasta poate avea însă efecte negative asupra perușului, întrucât neprimind înapoi o reacție adecvată din partea păsării din oglindă, acesta își va petrece din ce în ce mai mult timp acordându-i atenție și neglijând toate celelalte activități. Există, însă, și peruși care nu sunt interesați de oglindă, deoarece primesc deja destulă atenție de la stăpâni.
În ceea ce privește igiena coliviei, trebuie să avem mereu grijă ca aceasta să fie curată, iar ocazional să o dezinfectăm cu produse pe bază de clor. Trebuie să avem mare atenție la clătirea cu rigurozitate a coliviei, după dezinfectare, întrucât, așa cum germenii acumulați de materiile fecale sau mâncarea alterată care cade pe podea pot ucide pasărea, și clorul poate avea același efect, dacă rămân reziduuri după curățare. Pentru păstrarea unui mediu sănătos pentru peruș, podeaua coliviei se spală cam la 2-3 zile, iar o dată pe lună trebuie dezinfectată întreaga colivie.
Alimentație și somn
Perușii au nevoie de o alimentație diversă, bogată în semințe, fructe și legume. În libertate, ei se hrănesc cu semințe diverse, cu părți verzi și fragede ale unei mari varietăți de plante, dar și cu insecte mici. Noi putem să le oferim micilor papagali un amestec special de semințe de mei, ovăz si alte elemente care se găsesc în comerț și care sunt de foarte bună calitate. De asemenea, le mai putem oferi mere, grapefruit, kiwi, mango, nectarine, portocale, piersici, pere, căpșuni, rodie, prune. Dintre legume, preferatele perușilor sunt: morcovul, broccoli, spanacul si sfecla alba (nu de zahar). În același timp trebuie să fim foarte atenți să nu ne otrăvim, din greșeală, perușul cu alimente dăunătoare lor, precum alcool , avocado , ciocolată, varză, cofeină, mâncare veche, lapte și creme, cartof crud. Trebuie să avem mare grijă, atunci când lăsăm pasărea să zboare liberă prin casă, la plantele ornamentale: majoritatea dintre ele sunt extrem de toxice pentru peruși. Simptomele cele mai întâlnite în cazul otrăvirii cu plante sunt voma și diareea. La primele astfel de semne, trebuie să ducem de urgență animăluțul la veterinar, deoarece fără o intervenție medicală rapidă, papagalul poate muri în scurt timp.
„Hrana moale poate fi și ea administrată din când în când. Aceasta se prepară dintr-un ou fiert tare, sfărâmat cât mai mărunt cu furculița, un morcov ras cât mai mărunt, care se amestecă cu 2-3 lingurițe de pesmet, griș sau mălai. Se mai adaugă 2-3 lingurițe de coajă de ou râșnită, care conține calciu. Amestecul de hrană moale se ține la frigider și i se dă perușului într-un căpăcel, numai după ce a fost adusă la temperatura camerei. Pietricelele mărunte, folositoare altor păsări în digestia semințelor, sunt indispensabile și perușilor. De aceea, o mică tăvița cu nisip grosier nu trebuie să lipsească nici din colivia perușilor. Apa trebuie împrospătată permanent, altfel putând favoriza dezvoltarea diferitelor colonii de bacterii, la fel ca și hrana veche. Cel puțin o dată pe săptămână, în apa trebuie să se pună 2-3 picături de polivitamina Romvac3, care conține gama de vitamine B, C, K, A si E.” – se arată pe site-ul www.zoland.ro.
Deși majoritatea perușilor sunt vioi, agitați, mereu puși pe „scandal”, cu toții au nevoie de 10-12 ore de somn pe zi, pentru a fi sănătoși și a-și păstra vioiciunea. Pentru a le oferi confortul de care au nevoie, putem să le acoperim colivia seara și dimineața, astfel încât să nu fie deranjați de razele de lumină. Se poate întâmpla ca perușul să aibă momente când este deosebit de agitat noaptea: în libertate, ei sunt hrana preferată a multor animale de pradă, motiv pentru care sunt mereu în alertă și au un somn sensibil. Aceste episoade de „frică de noapte” pot fi calmate dezvelind colivia, aprinzând lumina și vorbind cu ei până se liniștesc.
Așadar, ca în cazul oricărui animal de companie, împărțirea casei cu unul sau mai mulți peruși reprezintă o responsabilitate foarte mare, pe care trebuie să fim pregătiți să ne-o asumăm: îngrijirea lor, atenția pe care trebuie să le-o acordăm, iubirea și chiar toleranța de care trebuie să dăm dovadă în relația cu ei, faptul că ei ne pot prelua din temperament (un peruș nervos și agitat este o oglindă a noastră), precum și faptul că atunci când dorim să plecăm în concedii ei nu ne pot urma și suferă de dorul nostru – acestea sunt doar câteva dintre aspectele pe care trebuie să le avem în vedere atunci când ne hotărâm să aducem în casă prietenii ciripitori.
Oana-Mihaela Costache
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail