Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna au desfășurat marți, 29 octombrie a.c., o acțiune preventivă pentru reducerea riscului de accidente rutiere în care sunt implicate tractoare și alte vehicule agricole și forestiere.

Potrivit Compartimentului Relații Publice al instituției, activitățile s-au concentrat asupra verificării respectării normelor de siguranță rutieră și a condițiilor legale de utilizare a acestor vehicule pe drumurile publice, având în vedere că, până la data de 22 octombrie, la nivelul județului s-au înregistrat două accidente de circulație cu implicarea tractoarelor, unul dintre acestea fiind grav și soldat cu decesul unei persoane, iar altul soldat cu rănirea ușoară a unei persoane.

Principalele aspecte verificate de polițiști în cadrul acțiunii au inclus:

  • Testarea alcoolscop a tuturor conducătorilor pentru prevenirea conducerii sub influența alcoolului;
  • Verificarea categoriei permisului de conducere, pentru a asigura că persoanele aflate la volan dețin dreptul de a conduce tipul respectiv de vehicul sau ansamblu de vehicule;
  • Respectarea normelor legale privind înmatricularea și înregistrarea vehiculelor care circulă pe drumurile publice;
  • Existența inspecției tehnice periodice și a asigurării de răspundere civilă auto (RCA) în conformitate cu reglementările în vigoare;
  • Verificarea stării tehnice a vehiculelor, în limita competenței poliției rutiere, pentru a preîntâmpina riscurile tehnice ce ar putea periclita siguranța pe drumurile publice.

„Prin aceste activități, polițiștii urmăresc să contribuie la scăderea numărului de accidente în care sunt implicate vehicule agricole și forestiere, să asigure o circulație mai sigură pentru toți participanții la trafic și să descurajeze comportamentele de risc. Acțiunile de control vor continua și în perioada următoare, în vederea unei prezențe active și a menținerii ordinii rutiere în zonele cu risc crescut de incidente”, arată sursa citată.

M.D.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail