„Preoția nu e o profesiune, dar a fi de profesie făcător de bine e un act de dăruire”, spunea pe bună dreptate vrednicul de pomenire I.P.S. Antonie Plămădeală.
Om vrednic, săritor, harnic cât zece și „făcător de bine”, preotul Valentin Cosneanu – absolvent al Facultății de Teologie „Andrei Saguna” din Sibiu, a reușit să câștige respectul, simpatia și dragostea întregii comunități din Ojdula, comună din jud. Covasna unde a slujit cu evlavie și dăruire la Parohia Ortodoxă „Sfântul Ioan Botezătorul” , timp de șapte ani (15 nov. 2015 – 2 iunie 2022).
Adeverindu-se ceea ce până mai ieri păreau doar zvonuri, și anume că părintele Valentin Cosneanu va fi instalat preot paroh din iunie 2022 la Biserica Ortodoxă „Sfântul Prooroc Ilie Tezviteanul” din localitatea natală – Zăbala, îmi revine misiunea neobișnuită de a fi, cumva, vocea comunității românești care cu regret își ia rămas bun de la cel care le-a alinat sufletele în cele mai grele momente. „În numele întregii comunități de creștini ortodocși din Ojdula, am vrea să ne scrii ceva frumos, ca o mulțumire…”
În fața unei astfel de rugăminți, e greu să rămâi indiferent, mai ales că în ultimii doi ani am avut prilejul de a merge cu Preacucernicul Părinte Cosneanu la câteva acțiuni de caritate impresionante, în care mi-a fost lesne să văd ce suflet uriaș se ascunde în statura-i mică. Amintesc aici cea mai amplă acțiunea la care am participat împreună în februarie 2021, când în urma unui anunț pe pagina de socializare, dis de dimineață părintele a încărcat o remorcă de piatră de râu, saci de ciment și o mașină ticsită cu haine, încălțăminte și alimente pentru a le duce în localitatea Doboșeni, jud. Covasna, familiei cu șase copii cărora le arsese casa.
Spre sfârșitul anului trecut, puțin după Sfântul Nicolae, acțiunea din Vrancea la familia cu șase copii căreia Asistența Socială voia să le ia copiii pentru că nu avea cu ce să-i hrănească, deși tatăl – pensionat pe caz de boală, muncea cu ziua prin sat să le asigure copiilor traiul de zi cu zi. Ne-am unit forțele, și împreună cu un grup de prieteni din Vrancea – angajați ai S.T.S., am pus mână de la mână, le-am luat de îmbrăcat, de încălțat, alimente de bază pentru câteva luni bune și alte bunuri necesare în gospodărie, astfel încât familia să rămână unită.
Și exemplele pot continua! Pentru că mereu a existat un copil desculț, dezbrăcat, o mamă disperată, un tată înnebunit de griji, o familie bolnavă sufletește ori trupește care nu-și găsea alinare și unde părintele s-a apropiat cu inima deschisă, cu voce blândă dar hotărâtă, vindecând neputințele și aducând puțină liniște. În casa parohială mereu s-a găsit un pachet de alimente pe care să-l dăruiască nevoiașilor, pentru că de-a lungul timpului preotul Valentin Cosneanu a știut să-și atragă asociații și oameni dispuși să facă acte de caritate care l-au sprijinit și l-au investit cu toată încrederea. Camioane de haine și alimente au mers către familiile nevoiașe, și odată cu ele, rugăciunile și cuvintele de alinare ale părintelui. „Am fost un copil sărac, știu ce înseamnă să nu ai… Am fost cu oile din sat. Îmi amintesc… Veneam plouat și înfrigurat, mă duceam în biserică și învățam. Mi-am dorit să ajung preot…Și mi-a ajutat Bunul Dumnezeu. Cât trăiesc voi încerca să fac numai bine.” – spunea cu sfială, nu cu mândrie.
Departe de a se lăuda, actele de caritate pe care numai Dumnezeu știe prin câte cătune le-a făcut, atât în județul Covasna cât și în Vrancea, vor rămâne tainice, așa cum tainic i-a plăcut să înfăptuiască. „Doamnă, mie nu-mi place să mă laud. Vă spun toate astea așa ca la sora mea. Mai plăcut îi este lui Dumnezeu o faptă făcută în taină decât zece spre laudă.” De multe ori cuvintele domniei sale m-au pus pe gânduri. Mare lucru să poți schimba destine cu vorba blândă a înțelepciunii așa cum părintele a reușit de multe ori.
Sunt puțini cei care să nu aibă un cuvânt de mulțumire, de apreciere, de admirație, de respect pentru tot ce a făcut părintele, nu doar pentru comunitatea românească. Beneficii de pe urma generozității părintelui au avut și etnicii maghiari și cei romi, căci „în fața Domnului toți suntem egali:” Nu degeaba întreaga comună regretă plecarea neașteptată a dumnealui.
Anunțată duminică după Sfânta Liturghie, plecarea într-o altă parohie, a venit ca un trăsnet pentru bătrânii satului care nu știau nimic despre mutare. Cu lacrimi în ochi măicuțe cu lacrimi înnodate în barbă l-au rugat să nu plece, să nu-i lase de izbeliște. Cu lacrimi în ochi le-a spus că oricât de mult și-ar dori să rămână, trebuie să facă ascultare, dar că le va rămâne alături cu sufletul și că se va întoarce oricând va fi chemat să slujească. Le-a mulțumit cu recunoștință pentru felul în care l-au primit în parohie, l-au îndrăgit și l-au susținut în toate lucrările bisericii.
Tăcerea grea care s-a așternut în fața acestui ultimatum, a fost umplută de vocea cristalină a micuței Anastasia care a cântat îngerește câteva pricesne și a unui tânăr elev catolic care a interpretat rugăciunea domnească „Tatăl nostru” în limba română, făcând momentul și mai emoționant. Încă nevenindu-le să creadă că este real ce se întâmplă, creștinii aflați duminică în biserică – tineri și vârstinici, și-au luat rămas bun, mulțumind pentru dăruirea cu care i-au slujit în cei șapte ani.
Pentru toate știutele și neștiutele, creștinii ortodocși din parohie îi aduc mulțumiri și îi sunt recunoscători pentru toată grija și dragostea cu care i-au înconjurat. Ca o confirmare a celor scrise mai sus, voi da curs unui mesaj primit de la o creștină din Parohia Ojdula care exprimă cel mai bine sentimentele comunității.
„Parcă mai ieri a venit în parohia noastră, un băiat tânăr, slăbuț și timid, și uite, că au trecut 7 ani. 7 ani de când a intrat în sufletele noastre, 7 ani de când a devenit parte din familia noastră.
A fost acolo și atunci când ne-am bucurat și atunci când am fost triști, ne-a vegheat și s-a rugat pentru noi și pentru păcatele noastre. S-a dedicat trup și suflet acestei parohii, și când spun „trup”, nu vorbesc la figurat, ci chiar la propriu, deoarece a muncit cot la cot cu oamenii pentru orice s-a construit la biserică sau la casa parohială. Dacă vreunul dintre noi a fost bolnav, a venit mereu și s-a rugat pentru sănătatea noastră.
A căutat să mărească numărul de enoriași ortodocși, și acolo unde s-a putut, a adus noi membri comunității noastre.
Este iubit în această comună și de creștinii lui și de etnicii maghiari catolici, care nu au ezitat niciodată să-i ofere sprijinul. Pentru comuna Ojdula este o pierdere iar pentru comuna Zăbala un câștig.
Așa cum spunea și dumnealui, nu dispare de pe „pământ dacă se mută la Zăbala”, dar pentru noi va rămâne mereu un gol în suflet pentru că am pierdut un om de o calitate morală deosebită.
Nu ne rămâne decât să-i urăm mult succes, multă sănătate alături de familia lui minunată și să-l rugăm din suflet să nu ne uite și să vină din când în când să mai slujească și la noi. Doamne ajută!” – Daniela Berescu, Ojdula.
În toți cei șapte ani, Preacucernicul Părinte Valentin Cosneanu s-a remarcat prin dăruire, dragoste, smerenie, înțelepciune, seriozitate și hotărârea cu care a slujit înțelegându-și pe deplin misiunea; reușind performanța nu doar de a atrage la Biserica Ortodoxă creștini din alte confesiuni ori alte etnii, ci chiar de a-i converti; aproape dublând numărul de creștini – ortodocși afiliați Bisericii Ortodoxe din Ojdula, față de cum era la sosirea în parohie. Din acest punct de vedere putem spune că a fost un preot misionar care a răspândit înainte de toate, bunătatea, și buna înțelegere între oameni, stabilind armonia într-o localitate cu populație multietnică.
Binele aproapelui a fost de multe ori mai presus de binele familiei. Indiferent la ce oră din zi ori din noapte era chemat, indiferent de distanță, întotdeauna spunea: prezent. Nu o dată s-a întâmplat ca familia să-l aștepte cu masa caldă până târziu în noapte, când micuța Anastasia – fiica familiei, toropită de oboseală, adormea cu capul pe masă din dorința de „a mânca măcar o dată în zi cu tati”.
Nădăjduim și îi dorim, ca începând cu luna iunie 2022, odată cu instalarea sa în parohia din Zăbala, acolo unde ani de zile a fost cântăreț, apoi diacon, să aibă o viață liniștită și împlinită din toate punctele de vedere, alături de frumoasa familie, astfel încât să nu mai fie nevoit să alerge toată ziua pe drumuri. Să-și poată împlini datul cu aceeași dăruire, purtând creștinii pe cele mai înalte culmi ale credinței.
În semn de prețuire, la fel ca și comunitatea creștin-ortodoxă din Ojdula, și pentru că știu cât de mult l-a afectat această schimbare, las și eu un mesaj de susținere și încurajare, în cazul în care instalarea va avea loc în 3 iunie 2022, așa cum era stabilit.
Oricât de grea este despărțirea de comunitatea din Ojdula, în care știu că ați investit mult suflet, să priviți în urmă cu satisfacția lucrului bine împlinit, înainte – cu nădejde, bucurie și speranță. Bunul Dumnezeu ne pune adesea la încercările pe care știe sigur că o să le depășim.Vă doresc să treceți cu ușurință și smerenie prin toate, să vă călăuzească lumina blândă și armonioasă a credinței. Fiți mereu acea persoană care reușește să aducă un pic de lumină și bunăvoință în viața oamenilor, pentru ca întotdeauna să se audă în urma d-voastră: „Vrednic este”!
Mihaela Aionesei, Târgu Secuiesc
