• Interviu cu preotul ortodox Nicolae Hagiu, din Zagon
– Stimate părinte Nicolae Hagiu, din Zagon, bine v-am găsit! Şi „La Mulţi Ani” pentru recenta dv. zi onomastică!
– Vă mulţumesc frumos, Doamne, ajută-ne! Mă bucur nespus că pot vorbi pe această cale cu credincioşii care citesc cotitidanul ,,Mesagerul de Covasna” – pe care îi salut – ştiut fiind proverbul latin ,,Verba volant, scripta manent”.
– Moş Nicolae v-a adus daruri?
– Fireşte. Se putea altfel?
– Ce faceţi acum, în perioada aceasta atât de aglomerată a Sărbătorilor de Iarnă?
– Ne aflăm după cum se ştie în plin Post al Naşterii Domnului. Aidoma celorlalţi creştini, ne pregătim. Încheiem munca pe afară şi continuăm cu cea lăuntrică, întrezărind marea bucurie spirituală ce urmează să vină.
– Cum întâmpină zagonenii marele Praznic al Naşterii Domnului?
– Credincioşii Parohiei Ortodoxe Zagon sunt oameni buni, respectuoşi şi primitori. Toamna, după ce îşi strâng recoltele, îşi primenesc casele şi anexele gospodăreşti, dar nu uită să-şi primenească şi sufletele prin post, fapte bune, rugăciuni şi slujbe. Tradiţiile sunt păstrate din moşi-strămoşi. Au început colindele în biserică din ziua Sf. Andrei şi continuă tot Postul. Copiii l-au aşteaptat cu nerăbdare pe Sf. Nicolae, apoi va veni Moş Crăciun; gospodinele deretică şi pregătesc bucate alese de Sfintele Sărbători.
– Ce tradiţii locale există?
– Toţi sătenii, cu mic cu mare, pleacă la colindat în seara de Ajun. Cântările răsună în tot satul. Primii sunt copiii care pornesc pe înserat cu Steaua şi Irozii. Urmează tinerii, flăcăii care colindă noaptea fetele mari, fiind aşteptaţi şi primiţi cu cozonac şi vin. Frumos este şi obiceiul păstrat de familiile căsătorite care pornesc în noaptea de Crăciun şi îşi colindă rudele şi prietenii. Ţin să le mulţumesc celor care îşi încep colindatul sau trec cu colinda şi pe la noi. Le spun şi pe această cale că uşa casei noastre le este deschisă, an de an.
Ne bucurăm că avem în Parohie o formaţie de jocuri şi cântece populare româneşti, „Brăduleţul”, coordonată de d-na învăţătoare Carolina Paloşan şi de d-na profesoară Livia Hagiu, care an de an se ocupă voluntar de promovarea culturii şi tradiţiilor locului. În fiecare an, în Postul Crăciunului, formaţia se pregăteşte pentru a susţine un program artistic în ziua de Crăciun, urmat de tradiţionalul Bal ce are loc la Căminul Cultural al Bisericii.
– De câte ori poposesc aici, admir ca şi alţi vizitatori ce trec prin cea mai mare comună din judeţ, impozantul lăcaş de cult din centrul localităţii…
– Mă bucur că remarcaţi dragostea noastră faţă de sfânta biserică aşezată în centrul geografic şi spiritual al aşezării. Într-adevăr, noul lăcaş are o istorie foarte interesantă pe care am să v-o împărtăşesc cu drag. Dar cu un alt prilej, fiind multe de povestit.
– Promit să revenim asupra acestui subiect, să scriem o cronică de suflet despre mândra ctitorie spirituală a zagonenilor. Totuşi, pe scurt, vă întreb ce hram are biserica ?
– Am rugat-o pe Maica Domnului să ne poarte rugăciunile spre Tatăl Ceresc. Dumnezeu ne-a luminat mintea ca noua biserică să fie închintată Soborului Sf. Apostoli şi să aibă Hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, pe 29 iunie.
– Când a fost inaugurată? Cine a luat parte?
– Biserica noastră a fost sfiinţită de Înalt Prea Sfinţitul Ioan, Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, în ziua Cuviosului Sisoe cel Mare, în data de 6 iulie 2008. A fost prezent un ales sobor de preoţi în frunte cu părintele protopop Ioan Bercu. La sfinţirea bisericii ne-am bucurat de prezenţa a peste 2.000 de credincioşi, printre care s-au aflat autorităţile locale şi judeţene.
Îi mulţumim Bunului Dumnezeu că ne-a ajutat să construim noua biserică! Mulţumim ÎPS Sale Ioan pentru toată grija părintească cu care ne-a înconjurat pe întreaga durată a construirii ei, continuând să fie mereu alături de noi. Mulţumesc, de asemenea, bunilor credincioşi pentru dragostea şi jertfelnicia lor, ca şi tuturor celor care ne-au susţinut.
Pentru ei în Pisania bisericii stau scrise cuvintele: ,,Fericiţi cei ce au jertfit din toată inima spre zidirea şi împodobirea acestui sfânt lăcaş!” Iar pentru cei care vor veni după noi le-am lăsat înscris în acelaşi Hrisov: ,,Fericiţi acei urmaşi care vor păstra şi vor spori moştenirea părintească!”.
– Dacă ar fi să o luaţi de la capăt, v-aţi mai încumeta la o asemenea muncă titanică?
– În rugăciune Tatăl nostru Domnul Iisus Hristos ne-a învăţat: ,,Facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ”. Aşadar, cum va fi Voia Domnului!
La edificarea acestei bijuterii arhitectonice s-a depus multă muncă, dar mă bucur ori de câte ori ies din casă şi o văd – rodul credinţei şi al muncii noastre. Această biserică ne-a strâns în jurul ei precum îşi strânge cloşca puii, iar acum mă rog Bunului Dumnezeu să zidească biserica şi în sufletul enoriaşilor. Abia atunci consider că viaţa credincioşilor din Zagon va tinde spre desăvârşire.
– Numele Hagiu este destul de frecvent prin părţile locului? Unde v-aţi născut şi când?
– Aşa este. M-am născut în comuna Zăbala. Port cu mândrie acest nume, care în traducere din limba greacă înseamnă „Sfânt”, iar la botez am primit prenumele Nicolae, adică „Cel care învinge”. În cazul meu s-a adeverit. Atunci când am venit pe lume, în data de 11 noiembrie 1973, am fost tare plăpând; nu mâncam, nici nu mă prea mişcam, doar respiram. Doctorii au ridicat neputincioşi din umeri şi le-au spus părinţilor să se pregătească de ce e mai rău…
Fiind oameni credincioşi, mama şi tata au început să se roage lui Dumnezeu şi Maicii Domnului să mă scape. L-au chemat pe părintele protopop Dumbravă să mă boteze de urgenţă. Au aprins şi o lumânare, fiindcă gândeau să nu… mor fără lumină! S-au rugat la Sf. Ierarh Nicolae făcătorul de minuni, căruia m-au hărăzit, iar venind părintele m-a botezat cu prenumele Nicolae.
La scurt timp, în mod miraculos am început să prind putere, să revin la viaţă ca toţi bebeluşii. Până şi medicii s-au mirat de minunea ce s-a întâmplat. Iată că Bunul Dumnezeu, Măicuţa Domnului şi Sf. Nicolae mi-au dat viaţă a doua oară prin Sf. Taină a Botezului!
Evocându-l pe vestitul rapsod covăsnean – învăţătorul Ioan Hagiu
– Sunteţi cumva rubedenie cu vestitul rapsod Ioan Hagiu, care a cântat în Cenaclul „Flacăra”, fiind lansat de regretatul poet Adrian Păunescu?
– Da. Mă mândresc că sunt rudă cu dânsul. L-am stimat foarte mult, fiindu-mi încă din copilărie un model de demnitate, cinste şi patriotism.
– Învăţătorul nea Ionică Hagiu, pe care l-am cunoscut, ne cânta adesea celebra sa baladă în care spunea mândru cum tatăl său „intra cu căciula în primărie”…
– Domnul învăţător a rămas viu în amintirea mea, alături de d-na învăţătoare Anişoara, soţia lui. Ambii au fost dascălii mei. Ei m-au învăţat tainele scrisului, cititului şi socotitului. Îmi aduc aminte cum ne spunea: ,,Învăţaţi măi copilaşi, căci pentru voi o faceţi şi aşa îi bucuraţi pe părinţii voştri”…
Din fântâna înţelepciunii şi harului lor mi-am adăpat şi eu setea de carte. Aveau o bibliotecă plină cu cărţile copilăriei. Pe toate mi le-au dat împrumut. Citeam la lumina lămpii cu petrol, până târziu în noapte. Învăţam adesea pe înserat, căci ziua îmi mai ajutam cu ce puteam părinţii la treburile gospodăreşti. Aşa era la ţară, în vremea aceea.
Ţin minte că aveam un „caiet-vocabular” unde scriam, la îndemnul doamnei învăţătoare, cuvintele necunoscute şi expresiile frumoase, iar la şcoală sau seara când mă chemau la ei mă întrebau ce am reţinut. Domnul învăţător Hagiu a cultivat în mine dragostea faţă de istorie. Pe atunci era foarte apreciată revista „Magazin Istoric” la care era abonat. Îmi dădea şi mie să citesc fiecare număr, apoi mă verifica.
Ne cânta atât de frumos din chitară. Ne-a învăţat dansuri şi cântece populare. Parcă şi acum aud acordurile instrumentului său vrăjit şi glasu-i baritonal: “Pic, pic, pic, afară plouă/ Unii zic că norii plâng/ Ce n-aş da să fie soare/ Să ne mai jucăm prin crâng”. Sau celebra melodie la care v-aţi referit: “Tatăl meu în primărie/ Intra cu căciula în cap/ Obicei vechi pe moşie/ De la moşii lui păstrat…”
– Probabil că de la cunoscutul rapsod vi se trage frumuseţea glasului cu care îi încântaţi pe enoriaşi…
– Cu siguranţă mi s-a transmis o genă. Dumnezeu să-i ierte sufletul şi să-l odihnească în pace! Cred că acum domnia sa cântă în corul îngerilor cu vocea lui inconfundabilă, caldă şi plăcută…
– Că tot veni vorba, nu v-a tentat să urmaţi o facultate de muzică, spre a face o carieră artistică?
– Fiind elev la Seminarul Teologic Ortodox Român din Cluj-Napoca, între anii 1990-1995 am urmat câteva cursuri la Conservator pentru a-mi şlefui vocea şi a cunoaşte ceva din tainele muzicii. Nu cu gândul de a deveni artistic liric, ci doar din dorinţa de a mă perfecţiona, căci atât în timpul seminarului cât şi al facultăţii am fost permanent în cor, ca tenor II.
– Fiica dumneavoastră, Lavinia – elevă în clasa a X-a la Liceul din Covasna – vă moşteneşte acest talent? Ea ce-ar vrea să urmeze?
– Are şi ea o voce frumoasă. Nu doar pe mine mă moşteneşte, ci şi pe mama ei. Doamna preoteasă Livia (care e de loc din Munţii Apuseni ai Clujului) are în glas inflexiunile inconfundabile ale moţilor, oameni dârzi şi credincioşi. Este profesoară de limba engleză la Şcoala din Zagon, dar îşi face timp şi mă ajută foarte mult în activitate. A înţeles că preoţia nu este o meserie; ci o misiune, un apostolat.
Cu copiii a pregătit şi anul acesta un concert de colinde în întâpinarea Sărbătorii Naşterii Domnului. Fiica noastră, Lavinia, se gândeşte încă de pe acum la viitor. O tentează să urmeze medicina. Noi o încurajăm şi o susţinem în acest sens. Este o fată cuminte şi sârguincioasă, care credem că va deveni un medic bun şi devotat, aplecat spre rezolvarea suferinţelor semenilor.
Pe prispa casei, pr. Nicolae Hagiu împreună cu soţia, prof. Livia
„O lumânare care să încălzească şi să lumineze sufletele”
– Ce calităţi îi sunt necesare unui preot, în afară de glas frumos?
– Trebuie să fie aidoma unei „lumânari”, care să încălzească şi să lumineze sufletele oamenilor pe calea mântuirii. Rugăciunea, cinstea şi omenia, dragostea de Dumnezeu oglindită în dragostea aproapelui şi jertfelnicie trebuie să însoţească viaţa oricărui slujitor al Altarului. Un preot are datoria să aparţină tuturor enoriaşilor. Smerenia şi blândeţea sunt alte calităţi necesare preotului, după îndemnul Mântuitorului: „Învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima.”
– Sloganul popular „Să faci ce zice popa, nu ce face” are vreun dram de adevăr? Oare de unde provine?
– Acolo unde este sfinţenie mai mare, ispita e pe măsură. De unde provine zicala? Cu siguranţă, din popor. Întotdeauna oamenii au fost fascinaţi de divinitate şi ispitiţi de cel viclean, care caută să-i depărteze de Dumnezeu, de biserică şi slujitorii acesteia, de sfinţenie, pentru ca în final să-şi împlinească scopul. Doamne, luminează-ne mintea şi nu ne lăsa pradă ispitei, dăruieşte-ne inimă trează şi cuget curat!
– Părinte, ce apreciaţi, în general, la semeni?
– Bunătatea, cinstea şi omenia; capacitatea lor de a ierta şi de a fi milostivi. Îi stimez pe cei care susţin Sfânta Biserică prin acţiunile lor şi participă la Sfintele Slujbe. Inima mi-e plină de mulţumire când văd Casa Domnului plină de credincioşi, încălzită de sufletele lor. Simt atunci că biserica vibrează, este vie.
– Şi ce anume vă displace la ei?
– Încerc să văd mai mult partea lor bună. Cred că fiecare om are în adâncul lui ceva bun, şi-mi place să-i ajut să descopere chiar ei acest lucru.
– Îi dojenţi când greşesc? Le daţi canoane?
– Da. O fac însă cu blândeţe şi fermitate, după putere. Nu poţi să-i pui omului în spate mai mult decât poate duce, căci poate să cadă sub povara greutăţii. Le dau canoane fiecăruia pe măsura puterii şi înţelegerii lor. În Sfânta Evanghelie stă scris: ,,Milă voiesc, iar nu jertfă”.
– Cum vă petreceţi ceasurile libere?
– Îmi place să-mi petrec puţinul timp liber de care dispun, alături de familie: ieşim la plimbare să admirăm frumuseţea naturii, să ascultăm vântul ce adie prin frunzele copacilor, susurul izvoarelor şi trilurile păsărilor. Acestea mă liniştesc şi-mi dau putere să merg mai departe. Apoi citesc: din literatura religioasă, din cea română şi universală. Urmăresc cu interes ştirile din presa scrisă şi audio-vizuală, precum şi documentarele despre natură, ştiinţă şi istorie.
– Care este scriitorul dv. preferat?
– Din literatura religioasă citesc scrierile Sfinţilor Părinţi. Dintre români- Zaharia Stancu, iar dintre prozatorii străini – Dostoievski.
– Ce fel de muzică ascultaţi?
– După cum vă puteţi da seama, ascult cu predilecţie muzică bisericeasă, psaltica bizantină, atât în limba română, cât şi în limba greacă. Mă delectez însă şi cu muzica clasică a lui A. Vivaldi, F. Chopin şi W.A. Mozart, dar şi noul stil romantic, precum cel al lui Richard Clayderman. Apreciez, totodată şi muzica tradiţională românească.
– După ce deviză v-aţi călăuzit până acum?
– ,,Pomul se cunoaşte după roade, iar omul după fapte”.
– Sunteţi un om tânăr. Abia în 2013 veţi împlini frumoasa vârstă de patruzeci de primăveri. Ce credeţi că veţi face „peste… douăzeci de ani”, ca să-l parafrazăm pe Alexandre Dumas-tatăl?
– Viaţa îşi urmează cursul ei firesc: copiii cresc, noi îmbătrânim. Ce să vă spun? Sper că voi culege roadele muncii mele şi voi putea sluji în continuare la Altarul Bisericii străbune, cât va vrea Bunul Dumnezeu.
– Cum anticipaţi că va fi, în general, Noul An pentru noi, toţi?
– Semnele nu sunt prea bune din păcate, dar cu ajutorul lui Dumnezeu le vom trece pe toate cu bine. Să avem răbdare şi înţelepciune ca să ne trăim viaţa cu demnitate pe acest pământ.
– Şi în final, întrucât aşa obişnuim la fiecare interviu, vă rog să adresaţi o urare cititorilor acestui interesant dialog, pentru care vă mulţumesc.
– Şi eu vă mulţumesc. Sfânta Sărbătoare a Naşterii Domnului să ne umple sufletele de bucurie alături de cei dragi! Dumnezeu să ne binecuvinteze pe toţi şi să ne aibă în Sfânta Lui pază.
Horia C. Deliu
