Au început înscrierile pentru premiile „Destinații de Turism Cultural Sustenabil – ediția 2023. Premiile vor fi acordate destinațiilor cultural turistice care au avut rezultate semnificative în turism în privința îmbunătățirii experienței turiștilor, a respectării tradițiilor și  a implicării comunităților locale.

Potrivit informațiilor transmise de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru, înscrierile se realizează până în data de 1 iunie 2023.

Cele 6 categorii ale concursului sunt următoarele: realizări privind digitalizarea și tranziția digitală în domeniul turismului cultural durabil; istorie și patrimoniu; patrimoniu zone riverane; produse turistice tematice transnaționale, inclusiv rute culturale europene (care să includă cel puțin 2 țări europene, nu neapărat vecine); turism religios, de pelerinaj și spiritual; ocupații tradiționale, meșteșuguri și creativitate (cu ocazia Anului European al Aptitudinilor 2023)

Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul unei Festivități de premiere care va avea loc în cadrul celei de-a 16-a ediții a Conferinței Internaționale pentru Turism Cultural, organizată în perioada 18-21 octombrie 2023 la Paphos/Cipru, destinație desemnată „European Capital of Smart Tourism 2023”, a anunțat ADR Centru.

Detalii pot fi aflate accesând: http://www.adrcentru.ro/comunicare/premii-turism-cultural-2023/.

Ana CIORICI COSTACHE

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail