Lucrările concursului de fotografie TransNatura, adresat fotografilor profesionişti şi amatori din întreaga lume,vor fi prezentate astăzi, 4 octombrie, la Muzeul Cinegetic. Tot atunci, câștigătorii competiției vor fi premiați.
Concurenții s-au putut înscrie cu fotografii reprezentând animale sălbatice, pe două categorii, lucrările fiind evaluate de către un juriu internațional format din artiști fotografi din România, Ungaria și Norvegia.
Concursul este organizat de câțiva ani de către Asociația „Vadon” din Sfântu Gheorghe. Festivitatea de premiere și vernisajul expoziției cuprinzând lucrările din competiție vor avea loc vineri, de la ora 18.00.
Gazda expoziţiei va fi dr. Demeter János, directorul Asociaţiei „Vadon”, printre invitații care vor lua cuvântul numărându-se: Magdó István (vicepreședintele Federației Mondiale a Artiștilor Fotografi Maghiari), dr.Szmolka István (artist fotograf de natură, membru al Clubului de Fotografi TransNatura) și Mircea Berghezeanu (artist fotograf de natură).
Câștigătorul premiului TransNatura va primi 1000 de euro. Concurenții care s-au clasat pe primele trei locuri de la fiecare categorie vor primi câte 600, 400 și 200 de euro.
Ana Ciorici COSTACHE