La Centrul Cultural din orașul Covasna are loc astăzi, 14 octombrie, începând cu ora 18.00, premiera filmului documentar „Pentru neam și pentru lege” inspirat din viața și activitatea Episcopului Justinian Teculescu.
Filmul, regizat de Bogdan Fânariu, este realizat de Asociația Cultural-Creștină„ Justinian Teculescu” din localitate, cu sprijin financiar primit din partea Consiliului Local și Primăriei Covasna, în anul în care, la data de 16 iulie, s-au implinit 90 de ani de la moartea primului Episcop al Armatei Române.
„Justinian Teculescu se înscrie între marii ierarhi ai neamului, care în momentele cruciale ale istoriei, nu o dată, s-au făcut „zid la trecători”, aşezându-se de-a curmezişul în calea viiturilor tumultuoase şi impresionând, prin statura sa neclintită, pe cei ce cunoşteau inechităţile interetnice şi interconfesionale din Transilvania, doar din auzite sau din istorii contrafăcute. În această situaţie l-a găsit momentul destrămării statului austro-ungar din toamna anului 1918, când activitatea sa desfăşurată pe tărâm naţional-patriotic a atins cote maxime.
În timpul istoricelor evenimente din toamna anului 1918 a fost ales preşedinte al Consiliului Naţional care a avut importanta misiune de a pregăti şi a primi participanţii la Marea Adunare Naţională de la 1 Decembrie. Cuvântul de „bun venit” adresat miilor de participanţi prezenţi la festivităţi, de către protopopul Ioan Teculescu, a fost impresionant şi emoţionant: „Bine aţi venit în sfânta cetate de slavă şi durere a neamului românesc… Voinţa naţională, care cu atâta putere zvâcneşte astăzi în toate păturile societăţii româneşti, în cele de sus, ca şi în cele de jos, ba poate în cele de jos mai mult ca în cele de sus, e chemată să arate că ceea ce Mihai Viteazul a înfăptuit numai pentru o clipă, noi avem să înfăptuim pe o veşnicie. Când un neam întreg gândeşte un singur gând şi inimile a milioane de oameni palpită de o singură simţire – oare este putere omenească, care să-i poată sta împotrivă ? “
Semnătura lui I.Teculescu figurează pe toate actele decizionale ale Marii Uniri.
Din amintirile covăsnenilor participanţi la Marea Unire de la Alba Iulia, aflăm că pe câmpul lui Horia, la 1 Decembrie 1918, s-au aflat şi doi fii ai protopopului Ioan Teculescu, Horia şi Bujor, precum şi fratele acestuia, Alexe Teculescu, membru în delegaţia românilor din Covasna.
Activitatea depusă pentru unirea Transilvaniei cu patria-mamă, ca organizator al gărzilor patriotice de la 1918, delegat în Marea Adunare Naţională de la 1 Decembrie, ca senator al primului Parlament al României reîntregite şi ca slujitor timp de 22 de ani la Alba Iulia, au constituit argumentele ca, în 1922, Justinian Teculescu, la vârsta de 58 de ani, să fie ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în postul de episcop al Armatei.
Faptul acesta este astfel consemnat de Telegraful Român: „Ochiul unui neam, întregit prin vitejia şi jertfa de sânge a soldatului român – notează ziarul sibian– privesc azi cu deplină încredere spre activitatea şi idealul urmărit de preoţia militară în frunte cu arhipăstorul său Justinian, instalat în cetatea plină de amintiri glorioasă şi chezaşă puternică a trăiniciei şi fericirii blândului nostru popor” . Era o răsplată meritată, dar şi o responsabilitate mare pe care I. Teculescu şi-o asumă în faţa neamului său.
Cu prilejul investirii făcută de către regele Ferdinand I al României, la 31 martie 1923, Justinian Teculescu spunea cu emoţie: „Primesc în acest mare şi sublim moment cârja pe care Majestatea Voastră mi-o predă, ca simbol a puterii şi datoriei de păstorire sufletească, mie, celui dintâi episcop al scumpei şi vitezei noastre armate”. Acestor cuvinte, suveranul răspunde: „Dacă comandanţilor militari le este încredinţată misiunea să înveţe pe fiii Ţării cum să lupte şi prin ce mijloace să biruiască, Vouă (preoţilor militari activi), vă revine datoria să-i pregătiţi şi să le înarmaţi sufletele ca să poată îndura toate greutăţile şi rezista la toate ispitele întărindu-i în credinţa şi în frica de Dumnezeu”.
În intervalul de numai 18 luni, petrecut la conducerea Episcopiei Militare, pe activitatea episcopului Justinian Teculescu şi-au pus amprenta câteva realizări notabile, cum ar fi: elaborarea Regulamentului pentru punerea în aplicare a Legii privitoare la organizarea clerului militar în 1924; la 1 noiembrie 1924 a organizat primul concurs de recrutare a patru preoţi în cadrele active ale armatei, după care la 1 ianuarie 1925 organizează al doilea concurs, ocazie cu care s-au recrutat nouă preoţi, urmat de al treilea concurs la 1 aprilie 1925, cu 13 preoţi recrutaţi şi înregimentaţi în rândul clerului militar.
Tot episcopului Justinian i se datorează organizarea aducerii de la Mărăşeşti şi reînhumarea în Parcul Carol din Bucureşti, a rămăşiţelor pământeşti ale Eroului Necunoscut, în1924, fapt care a produs un emoţionant efect în sufletele militarilor dar şi în sufletul ţării.
În calitate de episcop militar la Alba Iulia, Justinian Teculescu era, după cum notează Telegraful Român, „sfetnic al tronului, prieten devotat al conducătorilor Armatei Române, părinte bun şi blând al soldatului român, care a ştiut totdeauna să împartă din sufletul său plin de dragoste de neam întru ajungerea idealului conturat în sufletul său încă din fragedă copilărie”
Interesul Bisericii şi al Ţării determină Sf. Sinod şi Guvernul să-l smulgă pe Justinian Teculescu din serviciul Armatei şi să-l transfere tocmai la marginea de est a României, la Ismail, în sudul Basarabiei. Climatul naţional şi religios de acolo, impunea instalarea la cârma acelei episcopii a unui ierarh inteligent, experimentat şi dinamic, atuuri pe care episcopul venit de la armată le întrunea cu prisosinţă. „Venit în fruntea ei cu sufletul plin de dragoste, bunătate, blândeţe şi înţelepciune şi cu o comoară de cunoştinţe, de experienţă şi tact, câştigate în cei 60 de ani de viaţă şi aproape 40 de ani de activitate ca păstor şi ca slujitor al Altarului Bisericii strămoşeşti şi al Neamului românesc…, a reuşit să tragă o brazdă adâncă şi să croiască un drum drept şi solid pentru viaţa eparhiei noastre” – notează secretarul eparhial de la Ismail.
Pe lângă activitatea de slujire a serviciilor divine şi de propovăduire a Cuvântului evanghelic prin care trezea şi întărea sentimentul credinţei, desfăşura o serie de alte activităţi cum ar fi: şedinţe şi conferinţe preoţeşti, adunări eparhiale, participări la lucrările Sfântului Sinod, unde în nenumărate rânduri este întâlnit ca secretar de şedinţă. Fiind un om activ în permanentă mişcare, încă de la sosirea în Ismail şi-a întocmit un plan de lucru pe 10 ani, în care timp dorea să viziteze toate parohiile din Episcopie. Dacă planul n-a fost finalizat, sau n-a fost îndeplinit în întregime, Justinian Teculescu este vinovat numai în măsura în care n-a luat în calcul numărul exact al anilor pe care îi avea de trăit. Coasa morţii a tăiat cu grăbire în trupul vânjos al ardeleanului de munte, împiedicându-l să viziteze şi ultima jumătate din parohiile judeţului Cahul.
„Părintele Justinian a fost – după cum subliniază Telegraful Român – în lupta de conservare a graiului şi fiinţii noastre etnice româneşti, unul dintre împrăştietorii luminii şi ai entuziasmului tocmai în descurajarea ce cuprinsese în mreaja ei inimile multora, chiar şi la cei mai buni ai noştri”. Cucerit de „graiurile gurii sale”, însuşi părintele Grigorie Picşulescu (Gala Galaction) afirma despre Justinian Teculescu: „Era (după Patriarh sau poate înaintea Patriarhului…,) cel care – grăia mai ardeleneşte şi mai călduros dintre toţi preoţii ortodocşi din Ardeal, veniţi încoace la noi…”, scria prof Florentina Teacă (https://mesageruldecovasna.ro/justinian-teculescu-si-lupta-sa-pentru-neam-si-pentru-lege/).
Maria Crețu-Graur
