Activitatea Poliției Locale Sfântu Gheorghe în anul 2025 s-a concentrat pe prezența continuă în stradă și pe menținerea liniștii publice. Obiectivul nu a fost doar aplicarea regulilor, ci și asigurarea unui sentiment de siguranță civică în viața de zi cu zi.

Cu un efectiv redus, practic de ani de zile lucrăm cu mai puțini oameni decât ar fi necesar și încercăm să ne îndeplinim toate sarcinile care ne revin. Uneori, asta înseamnă că suntem prezenți doar acolo unde este cea mai mare nevoie de noi, sau că nu putem răspunde la unele sesizări la fel de rapid pe cât ne-am dori. Din acest motiv, locuitorii orașului tind să observe mai degrabă  problemele, însă trebuie spus că munca de poliție este precum curățenia: se observă mult mai bine atunci când nu este făcută. Colegii mei depun eforturi constante pentru siguranța publică. Am fost și suntem prezenți în zona școlilor și la diferite evenimente, monitorizăm cazurile de vandalism și cerșetorie și oferim sprijin constant prin intermediul sistemului de supraveghere video”, a transmis șeful Poliției Locale Sfântu Gheorghe, Hadnagy István.

Într-o zi obișnuită de lucru, agenții de ordine publică își încep activitatea încă de la primele ore ale dimineții, odată cu începerea cursurilor. Pe parcursul anului școlar, aceștia au supravegheat zilnic ordinea în proximitatea Școlii Gimnaziale Speciale și Școlii Gimnaziale „Gödri Ferenc”, având grijă de siguranța celor mici.

Nici evenimentele cu public numeros nu au fost neglijate: fie că a fost vorba despre adunări publice, manifestări culturale sau competiții sportive, polițiștii locali au asigurat buna desfășurare a acestora. În anul 2025, agenții au participat la 44 de evenimente publice, dintre care se remarcă cele sportive – polițiștii locali au fost prezenți la 19 meciuri ale echipei Sepsi OSK, unde au gestionat fluidizarea parcărilor și menținerea siguranței spectatorilor.

Patrulele nu au fost întâlnite doar în zonele aglomerate, ci și în zonele mai retrase ale orașului. Pe parcursul anului, au fost legitimate în scop preventiv 1.164 de persoane, iar intervenția fermă a avut rezultate concrete:

  • În 187 de cazuri au fost aplicate sancțiuni contravenționale pentru încălcarea hotărârilor Consiliului Local și a legislației în vigoare;
  • S-a acționat constant pentru combaterea cerșetoriei și a vagabondajului; (cerșetorii sunt somați zilnic să părăsească zona, însă au fost aplicate sancțiuni doar în 6 cazuri, explicația fiind că aceștia provin în mare parte din Hetea și nu au posibilitatea de a achita amenzile).
  • S-a intervenit împotriva comerțului stradal neautorizat, în special în cazul produselor de proveniență suspectă – fie că a fost vorba despre ciuperci, flori sau alte bunuri (Și în acest caz, obiectivul principal a fost îndepărtarea persoanelor respective, fiind aplicate 11 sancțiuni).

Într-un caz mai grav, polițiștii locali au fost nevoiți să intervină pentru stoparea unui act de distrugere a bunurilor publice, autorul fiind predat Inspectoratului de Poliție Județean pentru continuarea cercetărilor.

Siguranța publică se bazează tot mai mult pe tehnologie, iar activitatea nu se limitează doar la patrule stradale, ochii vigilenți ai Dispeceratului Poliției Locale monitorizând permanent orașul. Prin intermediul sistemului de supraveghere video, în 82 de cazuri au fost puse la dispoziția Poliției sau a instanțelor de judecată imagini relevante pentru investigarea infracțiunilor (aceastea constituind probe în cazurile de furt și vandalism) și a accidentelor (principalele noduri rutiere fiind, de asemenea, monitorizate de camere).  

Încrederea cetățenilor în instituție se reflectă și în numărul mare de sesizări: prin intermediul liniei gratuite 0800 800 767, au fost primite 1.416 sesizări. Dintre acestea, în 14 cazuri apelurile au fost redirecționate direct de la serviciul unic de urgență 112 către Poliția Locală, confirmând colaborarea strânsă dintre cele două instituții. Prin intermediul numărului de WhatsApp – 0739 886 992 – au fost primite 219 sesizări, iar pe Messenger s-au înregistrat 29 de reclamații.

Poliția Locală Sfântu Gheorghe,

Biroul de presă

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail