Autorităţile locale din Sfântu Gheorghe au anunţat că intenţionează să organizeze o piaţă volantă de Crăciun în centrul municipiului, comercianţii putându-se înscrie până pe data de 6 decembrie.

Evenimentul, coordonat de Casa de Cultură „Konya Adam”, este programat în perioada 17 – 23 decembrie.

„La piaţa volantă se pot înscrie meşteşugari, meşteri artizani, comercianţi de cărţi, mici producători şi unităţi de alimentaţie publică mai mici de 3 mp. Înscrierea se poate efectua până la data de 6 decembrie 2021, ora 16,00, personal la Biroul de Organizare Evenimente Culturale (Piaţa Libertăţii, nr. 1.), respectiv până la ora 24,00 pentru înscrieri online pe adresa de email: [email protected]”, au precizat luni organizatorii.

Meşterii populari şi micii producători autohtoni vor trebui să achite o taxă de participare de 40 lei/zi, comercianţii de cărţi, jucării, alte produse comercializate care nu constituie producţie proprie – o taxă de 60 lei/zi, iar unităţile de alimentaţie publică sub 3 mp (popcorn, porumb fiert, limonadă, îngheţată, etc) – 60 lei/mp pe zi.

Meşteşugarii, artizanii şi comercianţii trebuie să anexeze la cererea de înscriere şi autorizaţia de funcţionare, iar micii producători şi unităţile de alimentaţie publică (inclusiv producătorii de produse apicole şi turtă dulce) şi autorizaţia sanitar-veterinară.

Totodată, Casa de Cultură va organiza o licitaţie pentru 5 locuri de alimentaţie publică în incinta pieţei, în care se vor putea comercializa langoş, Kurtos kalacs, băuturi calde şi mâncăruri tradiţionale, ofertele putând fi depuse în plicuri sigilate tot până în data de 6 decembrie, ora 10,00, la sediul instituţiei.

Din cauza pandemiei, anul trecut târgul de Crăciun a fost organizat online pe pagina de internet a Casei de Cultură Municipale, unde şi-au expus produsele peste 50 de producători, artizani, meşteşugari şi comercianţi.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail