„18 iunie 2023 este despre ciclism, sport și sentimente de suflet pe văile și dealurile comunei Barcani! Veniți alături de noi pentru o experiență unică pe bicicletă în județul Covasna! Traseul și peisajele superbe o să vă dea senzații de neuitat! Chiar vă garantăm asta! Valoarea premiilor este substanțială, iar ținta noastră este să strângem peste 250 de cicliști din toată țara la acest eveniment (…) Vă așteptăm cu drag!”, scria primarul comunei Barcani, Nicolae Pastor, la începutrul lunii mai a.c., pe pagina lui de socializare.

Ținta propusă de edil va fi atinsă, cu siguranță, iar mâine, 18 iunie, începând cu ora 11.00, când se va da startul pe traseul de 40 km, iubitorii de ciclism care s-au înscris deja (peste 200) sau se vor înscrie în ziua concursului, adulți sau copii,  se vor bucura pentru participarea la competiție precum și de frumusețea locurilor ce mărginesc traseul.

„Barcani Bike Race este un eveniment captivant pentru pasionații de ciclism, care se desfășoară în frumoasa zonă a munților Barcani. Acesta este un concurs de ciclism off-road ce atrage atât amatori, cât și profesioniști din întreaga țară.

Cicliștii se adună în Barcani pentru a se întrece într-o cursă palpitantă pe trasee montane pline de provocări. Traseele alese pentru acest eveniment sunt variate și pun la încercare abilitățile și rezistența participanților. De la cățărări abrupte și coborâșuri rapide până la serpentine strânse și teren accidentat

Bike Race Barcani nu este doar despre competiție, ci și despre bucuria de a explora frumusețea naturii în timp ce pedalezi prin peisaje pitorești. Traseele trec prin păduri, văi adânci și peste vârfuri muntoase impresionante, oferind participanților ocazia de a se conecta cu mediul înconjurător și de a se simți parte a acestei naturi sălbatice”- se menționează pe grupul „Hai la Barcani” – https://www.facebook.com/HailaBarcani,

Acest important eveniment a fost promovat și de juralistul Alex Dima, realizatorul emisiunii „ROMÂNIA, TE IUBESC!”. „Hai la Barcani, în județul Covasna! Dacă îți place să pedalezi, să te dai cu bicla, pe 18 iunie, pe aceste dealuri minunate se organizează un concurs de ciclism. (…) Locul este absolut minunat!”, i-a îndemnat jurnalistul, pe iubitorii sportului pe două roți. „Barcani- Covasna, un loc care te face să spui ROMÂNIA, TE IUBESC!”- a scris, acesta,  pe pagina lui de socializare, lângă filmulețul de promovare a Barcani Bike Race 2023

PROGRAM CONCURS BARCANI BIKE RACE MTB -XCM

18.06.2023

Ridicarea pachetelor si inscrieri la fata locului pentru traseul de 40 km

8.30-10.30

Ședință tehnică traseu 40 km ora 10.45

Start traseu 40 km ora . 11.00

Start eBike race ora 11.10

 

Ora aproximativă de sosire a primului concurent – Traseu 40 km

12.50

Ora aproximativă de sosire a ultimului concurent – Traseu 40 km

14.00

 

Ridicarea pachetelor si inscrieri la fata locului pentru traseul de 15 km

11.10-13.30

Ședință tehnică traseu 15 km ora 13.45

Start traseu 15 km ora . 14.10

 

Ora aproximativă de sosire a primului concurent – Traseu 15 km

15.00

Ora aproximativa de sosore a ultimului concurent Traseu 15 Km 16.30

Ceremonia de premiere/ Tombola

16:15

Timp limită sosire concurenţi

16:30

Încheierea Barcani Bike Race XCM -17:00

Maria Crețu-Graur

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail