Cu mare întârziere, ne achităm de o datorie de conştiinţă, evocând o importantă personalitatea a municipiului Sfântu Gheorghe şi a judeţului Covasna: Mircea Boricean, îndrăgitul antrenor al echipei de fotbal „Oltul” Sfântu Gheorghe şi iscusitul conducător al sportului din Sfântu Gheorghe, vreme de peste două decenii, om de aleasă omenie, respectat şi preţuit de toţi colegii, colaboratorii, partenerii, în general, cu toţi cei care l–au cunoscut, deopotrivă români, maghiari şi de alte naţionalităţi, din municipiu, din judeţ, şi din întreaga ţară.
Mircea Boricean s-a născut la 4 septembrie 1931 în Sfântu Gheorghe, într-o vrednică şi veche familie românească. Tata, Alexie era originar din Întorsura Buzăului, iar mama Maria, din Voineşti-Covasna. Familia Alexie şi Maria Boricean au avut cinci copii: Alexe, Ghiţă, Lenuţa, Marioara şi Mircea. Tata, Alexie Boricean a fost printre primii proprietari de autocamioane din judeţ, unul din fruntaşii comunităţii româneşti din oraş, în perioada interbelică, sprijinitor constant al Bisericii ortodoxe din localitate. În tabelul nominal “despre toate vehiculele cu tracţiune mecanică înscrise la Poliţia Sfântu Gheorghe şi aflate în circulaţie, până la data de 31 decembrie 1931, între cei 550 de proprietari persoane fizice din judeţul Treiscaune se aflau fruntaşii români din Sfântu Gheorghe (Ioan Luca – profesor, directorul Şcolii primare , Miron Creţu – medicul şef al judeţului, dr. Vicenţiu Rauca Răuceanu- jurist, fost prefect al judeţului, dr. Costache Moldovan – notar public, dr. Zaharie Crişan – jurist, fost primar al oraşului ş.a, şi Alexe Boricean. În anul 1936, în „lista electoral pentru alegerea Camerei de Comerţ, între proprietarii firmelor din judeţul Treiscaune, figurează şi Alexe Boricean, proprietarul unei firme de „ comerţ cu postav”.
Fiul său, Mircea Boricean a urmat şcoala primară în Sfântu Gheorghe şi apoi Liceul comercial „Andrei Bârseanu” din Braşov. În toamna anului 1940, după impunerea Dictatului de la Viena, familia Boricean, împreună cu majoritatea celor peste 2000 de români din Sfântu Gheorghe este nevoită să se refugieze în zona Întorsurii Buzăului. La terminarea celui de Al Doilea Război Mondial, după eliberarea oraşului Sfântu Gheorghe de sub ocupaţia străină, în septembrie–octombrie 1944, când începe să se întoarcă la căminele părăsite, populaţia românească şi maghiară a oraşului, în multitudinea de solicitări adresate primăriei, se află şi cea a familiei Alexe Boricean, din Barcani.
Întors în oraşul natal, tânărul Mircea Boricean urmează cursurile Şcolii Medii Tehnice Textile din Sfântu Gheorghe, pe care le-a absolvit în anul 1952, obţinând diploma de tehnician, specialitatea ţesătorie. În perioada respectivă, Şcoala Medie Tehnică Textilă din Sfântu Gheorghe se bucura de un real prestigiu, şcolarizând peste 1000 de elevi anual, cadre tehnice pentru întreprinderile de profil, din întreaga ţară. Şcoala era prezentă în viaţa publică, culturală şi sportivă a oraşului, cu programe şi demonstraţii artistice şi sportive, în mod deosebit la marile sărbători naţionale. Încă de atunci, tânărul Mircea Boricean a început să îndrăgească şi să practice sportul, participând împreună cu colegii săi la diferite concursuri şi manifestări sportive.
Între anii 1952 -1955 a efectuat stagiul militar, pe diferite şantiere, din întreaga ţară, fiind considerat fiu de chiabur. Astfel, în cei trei ani a participat la punerea primelor cărămizi la clădirea Operei Române din Bucureşti, la amenajarea portului Constanţa, la Fabrica de ciment Câmpia Turzii etc. După eliberare din armată s-a angajat la Întreprinderea Textilă „ Oltul” din Sfântu Gheorghe, în funcţia de tehnician la biroul organizare – salarizare, şi, în acelaşi timp, fotbalist în echipa întreprinderii.
În anul 1956 se căsătoreşte cu Marioara Dan, originară din Hodac, judeţul Mureş, soră medicală, absolventă a Şcolii Sanitare din Tg.Mureş, repartizată la Spitalul Raional Sfântu Gheorghe, secţia chirurgie – ortopedie. Între anii 1957 – 1968, doamna Marioara Boricean a lucrat la cabinetele medicale din cadrul mai multor unităţi şcolare, iar din 1968 la Cabinetul medical interne din cadrul Policlinicii Sf.Gheorghe, unde şi-a desfăşurat activitatea până la pensionare, în anul 1990, lucrând aproape 20 de ani, împreună cu cunoscutul şi respectatul medic Gheorghe Şerban. De-a lungul anilor, doamna Marioara Boricean a activat, pe bază de voluntariat, în cadrul serviciului de Cruce Roşie şi al Comisiei medicale ale persoanelor cu handicap.Continuând tradiţia înaintaşilor, familia Mircea şi Marioara Boricean s-au numărat printre credincioşii statornici şi sprijinitorii Bisericii Ortodoxe. În anul 2000, doamna Marioara Boricean a primit titlul de cetăţean de onoare al comunităţii româneşti din Sfântu Gheorghe.
Bunul Dumnezeu a binecuvântat familia Boricean cu două fete: Mariana şi Septimia. Marea durere pricinuită de pierderea tinerei Mariana, la doar 17 ani, a fost parţial diminuată de bucuriile dăruite de familia fiicei Septimia, căsătorită Bărbulescu, funcţionar bancar la Banc Post, sucursala Sf. Gheorghe, şi a nepoţilor Andrada- profesor de limba japoneză, la Universitatea Bucureşti, şi Cătălin, inginer automobile la o firmă din Bucureşti.
După accidentul suferit în timpul unui meci, în anul 1956, Mircea Boricean devine antrenor la echipa de juniori „Oltul”, apoi la echipa mare. În anul 1965 obţine carnetul de antrenor de fotbal, iar în anul 1969, sub conducerea sa, echipa „Oltul” promovează în divizia C. Cu acest prilej, antrenorul echipei proaspăt promovate, Mircea Boricean, este premiat cu diploma şi distincţii, şi acordă un interviu ziariștilor de la „Cuvântul Nou”. Echipa de fotbal „Oltul” şi antrenorul său, Mircea Boricean, se bucurau de simpatia şi aprecierea iubitorilor de fotbal din oraş, şi nu numai. În 7 martie 1971 a avut loc o premieră fotbalistică la Sfântu Gheorghe: în programul meciurilor din cadrul „Cupei României”, echipa „Oltul” a întâlnit cunoscuta echipă „Petrolul” Ploiești, de care a fost învinsă cu greu, cu scorul de 1-0.
Aproape două decenii, între anii 1971 -1989, apreciatul manager sportiv Mircea Boricean a activat în conducerea mişcării sportive din municipiul Sfântu Gheorghe şi a judeţului Covasna. În această perioadă a organizat turnee în Ungaria, cu echipa de fotbal, a fost preşedintele Clubului de hochei pe gheaţă Sfântu Gheorghe, a fost şeful delegaţiei României care a însoţit echipa naţională de baschet a României într-un turneu în Ungaria şi echipa naţională de handbal juniori a României în Bulgaria, a organizat schimburi de jocuri cu echipele de hochei din Cehoslovacia şi Ungaria, a organizat multe alte manifestări sportive locale.
Aşa cum era practica în vremea respectivă, când oficial nu existau sportivi profesionişti, aceştia şi antrenorii lor erau angajaţi la diferite unităţi economice din Sfântu Gheorghe: Uniunea Judeţeană a Cooperativelor Meşteşugăreşti (UJCM), Întreprinderea Locală, Întreprinderea de Prelucrare a Lemnului, Întreprinderea de Maşini Agregat şi Subansamble Auto (IMASA), Întreprinderea de Aparataj Electric şi Motoare Electrice (IAEAME). De remarcat faptul că, pe lângă atribuţiile ce îi reveneau pe linia sportului, la toate aceste întreprinderi, Mircea Boricean s-a achitat şi de sarcinile profesionale ce-i reveneau.
Între anii 1978 -1979 a fost secretarul Consiliului Judeţean pentru Educaţie Fizică şi Sport Covasna, iar în perioada 1987 -1989, preşedinte al Clubului Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe. S-a pensionat în anul 1990, de la Baza Judeţeană de Aprovizionare (BJATM) Sfântu Gheorghe.
Dintre realizările acestor ani, pe linie sportivă, consemnate în documentele vremii, la care Mircea Boricean şi-a adus contribuţia, împreună cu o echipă de profesionişti recunoscuţi, menţionăm:
În anul 1970, în campionatul județean participau: 32 echipe de fotbal, 16 echipe de handbal, 14 echipe de popice, 10 echipe de tenis de masă și 8 echipe de șah. Echipa de baschet „Știința” Sf. Gheorghe activa în divizia B, iar echipa de fotbal „Oltul”, în Divizia C.
În 29 aprilie 1973 a avut loc inaugurarea Sălii Sporturilor din Sfântu Gheorghe, cu o capacitate de 1000 de locuri – cu ocazia Campionatului balcanic de gimnastică.
În anul 1973, Consiliul Național pentru Educație Fizică și Sport a aprobat înființarea la Sfântu Gheorghe a Clubului Sportiv Orășenesc, în care funcționau trei secții: fotbal, lupte și hanbal.În acelaşi an s-a înfiinţat Clubul Sportiv „Oltul”, cu patru secţii: fotbal, handbal, lupte şi radioamatorism. Tot atunci s-a dat în folosinţă teatrul de vară în Cartierul Simeria şi terenul de sport din Cartierul Ciucului.
În 17 mai 1979, cu prilejul meciului de fotbal Ungaria–România, Filiala Covasna a A.C.R. a organizat o excursie pe ruta Sf. Gheorghe – Misckolc.
În anul 1975, echipa de hochei „Unirea” Sfântu Gheorghe a câştigat campionatul Diviziei B. După doi ani, echipa a promovat în prima divizie.
Prin reorganizarea Liceului cu program de educație fizică din Sf. Gheorghe, anul 1977, acesta a devenit Club sportiv școlar de performanță, cu secții de atletism și gimnastică, Mircea Boricean numărându-se printre susţinătorii sportului şcolar din municipiu şi judeţ.
În august 1979, Clubul sportiv „Unirea” din Sf. Gheorghe a organizat „prima întâlnire a deltaplanoriștilor”, manifestare la care au participat sportivi din București și din alte șapte județe ale țării.
În 22 octombrie 1987, în ciclul „Mari sportivi, mari performanțe” inițiat de Asociația Sportivă „Electro”, Sala sporturilor din Sfântu Gheorghe a găzduit întâlnirea publicului cu îndrăgiții cronicari sportivi Cristian Țopescu și Octavian Vintilă, și cu „eroul finalei de la Sevilia” Helmuth Ducadam.
În 2 martie 1989, Patinoarul artificial din Sfântu Gheorghe a găzduit turneul de baraj pentru grupa de elită, turneu la care a participat și echipa de hochei IMASA Sfântu Gheorghe condusă de maestrul sportului Dumitru Iordan.
Cu deplin temei, putem afirma că Mircea Boricean, fotbalistul, antrenorul şi unul din conducătorii mişcării sportive din Sf. Gheorghe şi judeţul Covasna, timp de peste trei decenii (1956 -1989), şi-a dedicat întreaga viaţă sportului, fiind susţinut permanent de familie, care i-a asigurat climatul necesar dedicării, cu pasiune şi profesionliasm, activităţii profesionale. În aceşti anii a avut parte de numeroase satisfacţii, dar şi de neîmpliniri şi greutăţi, fire optimistă, sociabilă, generoasă, gata oricând a ajuta pe cei care îi cereau sprijinul.
Fire modestă, credincioasă, dedicat muncii organizate, cu un pronunţat spirit gospodăresc, s-a preocupat de viitorul copiilor. La rândul ei, familia, atunci când boala nu l-a ocoloit, a făcut tot ceea ce a fost omeneşte posibil pentru a fi tratat de cei mai buni medici şi pentru a-i uşura suferinţa. A trecut la cele veşnice în data de 22 martie 1990, fiind înmormântat alături de iubita sa fiică Mariana, în vechiul cimitir ortodox din Sfântu Gheorghe, lăsând în urma sa un nume bun. Un minim gest de recunoştinţă l-ar reprezenta acordarea numelui său unei tribune din stadionul municipal, sau Săii de Sport de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”. Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar pe noi să ne învrednicească să-l pomenim şi să-i cinstim memoria.
Dr. Ioan LĂCĂTUŞU
