Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat, joi, percheziţii domiciliare în judeţele Covasna, Neamţ şi Bacău, într-un dosar care vizează constituirea unui grup infracţional organizat şi punerea în circulaţie a produselor purtând mărci contrafăcute.
Anchetatorii au stabilit că, începând din luna februarie 2023, un grup format din 18 persoane ar fi comercializat produse contrafăcute prin intermediul unei reţele sociale, obţinând venituri ilicite.
„În fapt, s-a reţinut că, pentru asigurarea unui flux permanent de punere în circulaţie a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu una înregistrată o persoană fizică a constituit un grup infracţional organizat cu sprijinul altor 17 persoane fizice, care au acţionat cel puţin începând cu luna februarie 2023 până în prezent, în scopul comercializării de produse purtând o marca identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi obţinerii de venituri, eludând prevederile legale vizând protecţia drepturilor de autor. Produsele erau comercializate prin intermediul reţelei de socializare Facebook. În cauză, se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor anterior menţionate, urmând a fi stabilit cu exactitate prejudiciul cauzat titularilor mărcilor”, se arată într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
Acţiunea a fost coordonată de procurorul de caz, cu sprijinul poliţiştilor de la Serviciile de Investigare a Criminalităţii Economice din judeţele implicate, iar actele de urmărire penală au fost efectuate cu sprijinul organelor de cercetare din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Neamţ, Alba şi Bacău.
