Agheasma Mare sau sfințirea apei în prag de Bobotează este o rânduială pe care preoții o fac an de an în pragul Sărbătorii Sfântului Ioan Botezătorul.

Se spune că apa sfințită în pragul Bobotezei se păstrează proaspătă și curată vreme îndelungată și că are puteri tămăduitoare. Potrivit preotului paroh, Sebastian Pârvu, ieri, la Caterdrala Ortodoxă au fost sfințite 3000 de sticle cu apă, iar astăzi, aceeași cantitate de apă urmează să fie sfințită și turnată în butoaie, astfel aproximativ 3000 de litri de apă vor fi sfințiți în total. Potrivit rânduielii, credincioșii trebuie să bea din Agheasma Mare pe nemâncate, timp de 8 zile, începând cu Ajunul Bobotezei și până la odovania praznicului. Totodată, în perioada aceasta, enoriașii trebuie să postească, Ajunul  Bobotezei fiind zi de post, să meargă cu inima curată la Biserică, iar în cazul în care nu au primit vizita preotului pentru sfințirea casei, să stropească cu Agheasmă locuința.

Nici anul acesta, crucea nu va fi aruncată în Râul Olt

Potrivit obiceiului, în urmă cu câțiva ani, după ritualul de sfințire, preoții ortodocși aruncau o cruce în apele Râului Olt, pentru ca cei mai curajoși dintre credincioși să între în apele reci și să o aducă la mal. Din păcate acest obicei nu va avea loc nici anul acesta din lipsa unei platforme sau a unui spațiu special amenajat pentru facilitarea accesului.

„Deși ne-am dori foarte mult să organizăm la Olt slujba, sunt probleme tehnice, spațiul nu este amenajat, accesul este greoi pentru persoanele care sunt în vârstă, este o problemă cu dusul apei acolo, adică dacă o duci prea repede acolo, apa poate îngheța, dacă o duci prea târziu nu te încadrezi în timp, nu avem rezervoare cu ce să o ducem, fiind vorba de o cantitate mare de apă sunt probleme de logistică să spun așa. Nu se poate pune problema de găsire a altui spațiu, dacă vrem să fie apă curgătoare trebuie să fie Oltul, ori, cât timp nu există o platformă, un spațiu care trebuie să fie amenajat, e la risc. Dacă este foarte frig este alunecos, dacă e cald e mocirlă și e greu de organizat. Am prins într-adevăr mai de mult dar nu avem în momentul de față capacitatea logistică să organizăm acolo, dar poate în viitor cine știe?” – a explicat preotul paroh Sebastian Pârvu.

Acest a ținut să le transmită enoriașilor „Un an binecuvântat, mai multă pace sufletească și să fie Români mai buni!”

Ioana Ardeleanu . .

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail