Duminică, 3 august a.c., a fost un adevărat pelerinaj în Valea Mare, județul Covasna, la una dintre cele mai frumoase mănăstiri ortodoxe din inima țării. Sute de români din Covasna, Brașov, Buzău, Harghita și din alte județe ale țării s-au adunat la Mănăstirea Valea Mare, pentru a asista la sfințirea Bisericii „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” și la slujba de pomenire a arhimandritului Gheorghe Avram – ctitorul și primul stareț al mănăstirii (1998-2011). În 9 august se împlinesc 14 ani de la plecarea sa la Domnul, și nu putea fi aleasă o zi mai potrivită pentru a-l comemora, decât sfințirea bisericii pentru care mult s-a ostenit.
Momentul în care mormântul aflat în dreapta bisericii a fost înconjurat de preoți și creștini care au cântat „veșnica lui pomenire”, a fost memorabil. O imagine care nu se uită ușor, meritorie pentru un om dedicat care, cu adevărat, a sfințit locul.
Despre călugărul „bun și cu inima largă, ca patriarhul Avraam din Biblie, al cărui nume îl și purta” se pot spune multe.
Povestea intrării sale în viața monahală este tulburătoare și merită povestită într-un material separat. Aflând-o pot spune că a avut „o misiune de îndeplinit pe pământ”, aceea de a ridica această mănăstire frumoasă ca o catedrală a mântuirii noastre sufletești. Liniștea pe care ți-o oferă acest loc ferit de ochiul stricăcios al lumii cu toate ale ei, te face să-ți dorești să nu mai pleci, mai ales dacă ajungi într-o duminică obișnuită, lipsită de forfota unei zile de mare sărbătoare, istorică, putem spune, așa cum este cea despre care relatez pe scurt.
Sfânta liturghie și slujba de pomenire au fost oficiate de către Preasfințitul Părinte ANDREI Moldovan – Episcopul Covasnei și Harghitei, împreună cu Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul Ortodox Român al Irlandei și Islandei., într-un altar în aer liber, spre mulțumirea creștinilor prezenți, care astfel s-au simțit mai aproape de sfintele taine.
Pisania aflată la intrarea în biserica ce poartă hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” are consemnat, pe lângă informațiile despre construirea mănăstirii, lucrările de pictare și finalizare a bisericii și un frumos cuvânt de mulțumire pentru zidirea acestui lăcaș – „vatră de spiritualitate națională, un loc de întâlnire a românilor din Covasna cu cei din Brașov și cu cei din părțile Buzăului”, cum frumos a numit-o ÎPS Părinte Ioan Selejan, primul episcop al Episcopiei Covasnei și Harghitei, actualul Mitropolit al Banatului.
„Ziditu-s-a această sfântă biserică cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” între anii 2000-2004 în timpul arhipăstoririi Înaltpreasfințitului Arhiepiscop IOAN Selejan, fostul Chiriarh al locului (1994-2014), sub îndrumarea Preacuviosului Părinte Arhimandrit Gheorghe Avram, ctitorul și primul stareț al mănăstirii (1998-2011), cu osteneala obștii monahale și a bunilor credincioși, ctitori și binefăcători. Pictura în tehnică a „fresco” s-a executat între anii 2009-2012 de către pictorii Dragoș Dricu și Iulian Lembrau fiind finalizată în timpul stăreției Preacuviosului Părinte Protosinghel Ilie Bularca (2011-2021), iar în timpul stăreției Preacuviosului Părinte Protosinghel Ignatie Cernat (2022- prezent) au fost desăvârșite lucrările de înfrumusețare a bisericii și a întregului ansamblu monahal.
S-a sfințit în data de 3 august 2025 de către Preasfințitul ANDREI Moldovan, în al XI lea an al arhipăstoririi sale.
Doamne Isuse Hristoase primește hramul acesta care s-a zidit cu al tău ajutor întru Slava Ta și întru Cinstirea Sfânt Slăvitului Prooroc Înainte Mergător și Botezător Ioan, acoperă-ne pe noi stăpâne cu mila Ta, de acum și în veac. Amin.”
Prezența pelerinilor, câteva mii aș spune, după numărul impresionant de autocare și mașini care au umplut atât parcarea cât și pajiștea din curtea mănăstirii, și din fața ei, sosiți cu mic cu mare, mulți dintre ei îmbrăcați în costume populare, a fost nu doar un prilej de duhovnicească bucurie, ci și un semn de mărturie a credinței, a „foamei” după cuvântul lui Hristos, a statoriniciei față de credința strămoșească, în aceste vremuri de mare tulburare sufletească.
În duminica „Înmulțirii pâinilor” ne-am săturat cu firimiturile căzute, nu de la masa bogaților, ci din visteria sfinților părinți care prin frumoasele predici ținute în altarul de vară, ne-au amintit de minunea înmulțirii celor cinci pâini și doi pești cu care au fost săturate mulțimile. Nu știu dacă au fost 12 coșuri, precum e scris în Evanghelia după Matei, cap. 14, „Și au mâncat toți și s-au săturat și au strâns rămîșițele de fărâmături, douăsprezece coșuri pline”, dar cele câteva coșuri, simbolic pregătite, pe care le-am văzut pline cu anafură, au fost suficiente pentru ca, gustând, să ne facă să plecăm acasă mai eliberați de necazuri și griji, mai liniștiți și plini de speranță, înduhovniciți de harul revărsat din plin peste noi.
„Căci nu cu hrană se va sătura omul, ci cu cuvântul Domnului”…
Și așa s-a întâmplat în binecuvântata zi de duminică, 3 august 2025.
Mihaela Aionesei, Târgu Secuiesc
Citiți și: Sfințirea Bisericii Mănăstirii „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Valea Mare, județul Covasna https://episcopiacvhr.ro/sfintirea-bisericii-manastirii-nasterea-sfantului-ioan-botezatorul-din-valea-mare-judetul-covasna/