Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe anunţă locuitorii că joi, 16 iulie, va avea loc acţiunea de dezinsecţie pe teritoriul oraşului.
Astfel, între orele 18-24 va avea loc pulverizarea din avion pe tot teritoriul administrativ al municipiului, în acelaşi interval orar având loc şi pulverizarea la sol în parcuri şi cartiere de blocuri.
Insecticidul folosit este Cymina Plus, care conține o substanță activă numită Hypermethrin, care este toxică pentru albine. Primăria Sfântu Gheorghe atrage atenția apicultorilor să nu lase albinele în aer liber în perioada respectivă.
Produsul chimic este atestat de Ministerul Sănătăţii și nu prezintă un risc pentru sănătatea umană sau animală.
A doua acţiune de dezinsecţie va avea loc într-un interval de 10-14 zile de la prima acţiune, în funcţie de condiţiile meteo, urmând să anunţăm locuitorii din timp despre data exactă.
www.sfantugheorgheinfo.ro