Autorităţile locale din staţiunea Covasna vor începe în luna septembrie lucrările de amenajare a unei pârtii de schi în lungime de aproape 1.000 de metri şi preconizează punerea ei în funcţiune până la sfârşitul acestui an.

Lorincz Zsigmond, primarul Covasnei

Primarul staţiunii, Lorincz Zsigmond, a declarat luni pentru AGERPRES că, în urmă cu aproximativ două luni, a achiziţionat un schi-lift second hand din localitatea Cavnic, care a costat 20.000 de euro, iar montarea acestuia va începe pe data de 5 septembrie. „Instalaţia de schi-lift are o lungime de 920 de metri, pe două benzi, iar anul acesta vom pune în funcţiune primul tronson, adică aproximativ 500 de metri”, a precizat primarul.

Acesta a mai spus că un grup de elveţieni s-a oferit să doneze oraşului un schi-lift, însă planul a eşuat deoarece demontarea acestuia, coborârea din munţi şi transportul din Elveţia până în România ar fi costat aproximativ 300.000 de euro. Potrivit primarului, pârtia de schi de la Covasna este cea mai lungă din judeţ, dar până acum nu a atras foarte mulţi turişti tocmai pentru că nu avea dotările necesare.

Pârtie de schi la Şugaş Băi

Iarna trecută în judeţul Covasna au fost inaugurate două noi pârtii de schi – una de 250 de metri lungime în staţiunea Şugaş Băi de lângă Sfântu Gheorghe, amenajată cu sprijinul financiar al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, şi alta de 200 de metri realizată printr-o investiţie privată în oraşul Întorsura Buzăului.

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a subliniat că, în scurta perioadă în care a funcţionat, noua pârtie de la Şugaş Băi a adus în venituri totale de aproape 73.000 de lei la bugetul local. „Suma este mai mare decât cea încasată de pârtia veche în toate cele cinci sezoane anterioare când s-au adunat în total circa 65.000 de lei şi există premise ca în viitorul sezon hibernal veniturile să fie şi mai mari”, a spus primarul Antal Arpad.

Pârtia măsoară 250 de metri şi este destinată în principal copiilor şi începătorilor. Vechea pârtie, care are o lungime de 500 de metri şi un grad de dificultate mediu, este dotată cu teleschi, instalaţie de nocturnă şi tunuri de zăpadă, dar necesită încă amenajări pe suprafaţa de rulare.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail