Temperaturile ridicate din ultimele zile le-au cam stricat planurile vânzătorilor din Piaţa Centrală din Sfântu Gheorghe. Comercianţii ne-au spus că din cauza căldurii excesive legumele şi fructele “se prăjesc” pe tarabe, astfel că la sfârşitul fiecărei zile câteva kilograme din producţia de sezon ajung la gunoi ori sunt date  unor persoane nevoiaşe care dau ocol pe lângă mese.

“E cam prăpăd, zilnic arunc câteva kilograme de roşii… Săptămâna trecută am aruncat vreo 8 kg de prune şi cam tot atâta de caise şi piersici. Şi când se tot adună… atunci pierderea e cam mare. Săptămânal, cam 15%-20% din producţie se duce pe apa sâmbetei”, ne-a spus un negustor venit din Giurgiu.

Din acest motiv, dar şi pentru a atrage cât mai mulţi clienţi, pieţarii au mai scăzut din preţuri, chiar dacă profiturile pe care le obţin sunt mai mici. Însă, nici aşa lumea nu se înghesuie să cumpere, semn că buzunarele s-au cam golit, ori piaţa de legume a fost înlocuită cu supermarketurile. “Clienţii sunt foarte puţini şi aceştia nu mai cumpără 3-4 kilograme de roşii sau de morcovi, ca altădată, ci iau doar atât cât să mănânce o dată”, ne-a spus o vânzătoare din piaţă.

Pe de altă parte, şi la micile magazine de cartier sau în supermarketuri se găsesc din belşug  tomate, ardei, caise sau nectarine, uneori la preţuri mult mai mici faţă de cele din piaţă. În aceste condiţii, când cumpărătorii nu au certitudinea că produsele de la piaţă sunt autohtone, aceştia aleg să se aprovizioneze de-acolo de unde le este mai la îndemână, şi unde lasă bani mai puţini.

Nu doar pieţarii, ci nici florarii nu o duc prea bine. Sub temperaturile toride de vară sute de  flori “pălesc” sub razele soarelui. Chiar dacă vânzătorii le schimbă des apa sau le mai udă din când în când, acestea tot se ofilesc. Pentru a mai salva din pagubă, florarii au redus din preţuri, însă clienţii sunt tot mai puţini. Dar nu-i nimic, imediat începe şcoala iar florile vor avea, măcar pentru o zi, mare căutare.

Anna- Maria Chiţu

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail