Raliul pe zăpadă dedicat automobilelor istorice, „Romania Historic Winter Rally” , derulat la finele săptămânii, va aduce la Covasna concurenți din Franța, Belgia, Cehia, Luxemburg și Elveția. Cu ocazia desfășurării competiției automobilistice, circulația publică va fi restricționată pe data de 11 și 12 ianuarie 2020, între orele: 08:00-11:00 pe sectorul de drum ce leagă localitățile Covasna și Comandău, atenționează organizatorii.

Conform reglementărilor naționale românești, acest raliu organizat, sub egida FRAS (Federația Română de Automobilism Sportiv) este deschis vehiculelor VHC cu PTH în conformitate cu reglementările FIA ​​sau FFSA, VHRS și vehicule în serie, 2 și cu tracțiune cu 4 roți, înregistrate înainte de 31/12/1995.

La fel ca în precedentele ediții, raliul pe zăpadă dedicat automobilelor istorice de la Comandău va avea parte de o participare internațională masivă, singurul conațional fiind Marian Comșa, din postura de copilot al francezului Frédéric Rosati. De asemenea, singurul echipaj tricolor este cel din deschidere, format Constantin Toma și Ciprian Ion. Aceștia se vor afla la bordul unui Mercedes-Benz 190E, au anunțat organizatorii.

Potrivit aceleiași surse, concurenții din 2020 vor sosi în Covasna din Franța, Belgia, Cehia, Luxemburg și Elveția. Câștigătorii primelor trei ediții, toți francezi, vor fi la startul de vinerea viitoare: Laurent Battut (Toyota Celica GT-4), Patrick Ferrier (Citroën AX 4×4 Proto Turbo) și Eric Royere (Ford Escort RS 1800 MKII).

„Campion absolut al Belgiei în 1995, Bernard Munster va fi pentru al treilea an consecutiv la Historic Winter Rally și îl va avea în dreapta pe fiul său cel mic, Charles. După ce în 2018, a încheiat pe poziția secundă, iar la ediție precedentă a fost deschizător de drumuri, Munster, la bordul unui Subaru Impreza 555, va lupta pentru supremație în acest an. De asemenea, un alt nume care va fi prezent în Covasna este francezul Serge Cazaux, care în 2018 a devenit campionul Spaniei la istorice și campion european în ERC la Grupa Pre90. Acesta va pilota săptămâna viitoare un BMW M3 E30.

Câștigător al Raliului României în 1993, francezul Michel Tirabassi va concura în Historic Winter Rally cu un Peugeot 205 GTI.”- se arată într-un comunicat emis în urmă cu câteva minute.

Shakwedown-ul este programat pentru 9 ianuarie, între 9 și 16, iar a doua zi, vineri, de la ora 14:00, este programată prima probă specială la Manișca. În total, de-a lungul celor trei zile de concurs, vor avea loc 16 probe, pe o distanță de 282 de kilometri, au mai transmis organizatorii.

Detalii pot fi aflate accesând pagina de Facebook a evenimentului: Facebook-

Romania Historic Winter Rally 2020 – 4th Edition.

A.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail