Între cele 10 publicații în limba română care au apărut în Sfântu Gheorghe, în perioada interbelică, se află și Buletinul ASTRA – Despărţământul Central al judeţului Treiscaune, redactor Dr. Ioan Vintilă (în anul 1929), și redactor-șef Eugen Sibianu, între anii 1938-1940. Din numerele 7, 8/1939 ale publicației menționate am selectat, pentru cititorii cotidianului „Mesagerul de Covasna”, articolul Catedrală Ortodoxă în Sfântu Gheorghe, de Protopop Aurel Nistor.
Părintele protopop Aurel Nistor s-am născut în localitatea Arpătac (astăzi Araci), fiul preotului Dionisie și a preotesei Elena, la 24 aprilie/ 6 mai 1882, fiind primul dintre cei opt copii ai familiei, frate cu viitorul Episcop al Caransebeșului, Veniamin Nistor (1886-1963) și medicul Pompiliu Nistor (1883 -1961). În 1903 era hirotonit pe seama parohiei Araci, în locul tatălui său. Conștient de faptul că singurele instituții care încercau să se opună vitregiilor abătute asupra românilor ardeleni, în condițiile istorice cunoscute ale începutului secolului XX, sunt Biserica, Școala și Asociațiunea ASTRA, părintele pornește cu însuflețire tinerească spre întărirea acestora. În august 1916, pentru vina de a se fi identificat cu interesele și aspirațiile concetățenilor săi, preotul Aurel Nistor a fost arestat, legat în lanțuri, bătut, pălmuit și chinuit în temnița din Cluj, iar de acolo internat în mai multe lagăre din județul Șopron, în vestul Ungariei” Anul Marii Uniri îl înfățișează pe vrednicul de pomenire părinte Aurel Nistor alături de 106 semnatari, din satul pe care-l păstorea, în istorica Hotărârea noastră (un document care exprima dorința unirii cu Țara), participând ca delegat al comunității din Araci.
Părintele Aurel Nistor a fost un om de aleasă cultură (președinte al despărțământului județean Trei Scaune al ASTREI între anii 1919-1922, 1933-1935; președintele filialei județene a Ligii pentru unitatea culturală a românilor, membru al comitetelor școlare), iubitor de tradiție populară (inițiator a unui muzeu de etnografie și de folclor), aprig apărător al intereselor bisericii și neamului (Consilier orășenesc și județean, Președintele Camerei de Agricultură-Brașov, Treiscaune și Ciuc, membru fondator al Băncii Populare de Credit și al Cooperativei Agricole), deputat în Parlamentul României, dar și om cu o adâncă simțire religios-națională (prin faptul că promovează și susține Școala românească ca instituție de limbă, cultură și trăire românească), promotor al implicării clerului în problema școlară (funcționează ca președinte al comitetului școlar județean, precum și al gimnaziului pentru băieți, iar mai apoi ca membru al comitetului școlar al gimnaziului pentru fete și al școlii inferioare de arte și meserii (Pr. Laurețiu-Gabriel Panciu).
În perioada interbelică, a fost ctitor al credinței ortodoxe locale precum și al lăcașelor de închinare, biserica cu hramul „Sfântu Gheorghe” și a Catedralei din Sfântu Gheorghe, așa cum rezultă, printre multe altele, din articolul Catedrală Ortodoxă în Sf. Gheorghe, pe care îl redăm în continuare.
Dr. Ioan LĂCĂTUȘU
„Cu ajutorul lui Dumnezeu va avea și orașul nostru o catedrală! Trebuia s-o aibă de mult! E singurul oraș de reședință de județ, care încă nu are. Timp de 20 de ani, de la unire, am avut noroc, cu modesta bisericuță din deal, de la marginea oborului de vite, bisericuță zidită pe la 1831 de plugarii români – maghiarizați – din Sf. Gheorghe (în realitate, biserica de lemn a fost construită în 1790, iar zidul clopotniță, în anul 1802 – n.n.) și refăcută la 1862.
Câtă duioșie te cuprinde citind procesul verbal, scris în limba maghiară și totuși semnat atât de românește: „Alexie Popovici parohul și Gheorghe Pop cantor”, proces verbal luat în ședința consiliului parohial la 1852, prin care se stabilește contribuția de câte o dublă de grâu din partea fiecărei familii băștinașe, pentru procurarea unui clopot. Urmează lista nominală a familiilor românești ortodoxe, proprietari de pământ, precum și a celor lipsiți de pământ, în total aproape 100 la număr. Pe lângă familiile existente și azi, Drăghici, Vancea, Baciu, Baicu, Lăpăduș, Puiu, Pușcaș, Duca, Varză, Crăciun, Oprea, Dima, găsim cu nume curat românești: Frumoasa, Românu, cari mai târziu s-au schimbat în Sep și Olah! S-au trudit bieții Români, cari se simțeau și declarau de atari, cu toate că nu știau românește, să-și zidească propria casă de rugăciune, înconjurată de un vast cimitir, învecinată cu școală confesională, casă parohială și casă cantorală. De aceste înfăptuiri s-a bucurat după unire toată suflarea românească, pe care soarta a așezat-o în orașul Sf. Gheorghe; diferite autorități și instituții de stat, județene sau comunale: Centrul de Instrucție al Infanteriei, Centrul de Inițiere al Străjii Țării, fosta școală normală de fete, cele două gimnazii, etc.
Fiind vechea biserică neîncăpătoare, pentru a putea cuprinde măcar o mică parte a celor peste 2000 de români ortodocși din oraș, având accesul așa de greu pentru bătrâni și debili, pe timp de ploaie și îngheț, căci biserica era așezată pe dealul oborului, toată lumea aștepta clipa fericită, când vom putea avea și noi Românii o biserică în centrul orașului, așa cum le au minoritarii. Pentru realizarea acestei dorințe, care cuprindea – rând pe rând – toate inimile românești, prima pietricică de temelie s-a pus din economiile parohienilor și apoi de Primăria orașului, care a început să depună la Administrația financiară sume de bani pentru fondul catedralei. Domnii Prefecți de județ și primari de oraș, cari au inițiat și cari au executat acest patriotic început pot avea mângâierea și bucuria că au îndeplinit o operă națională de valoare neprețuită.
Totalul sumelor depuse la fondul catedralei se apropia de 800.000 lei, la care se adăuga și donațiunea Ministerului Cultelor, prin fostul ministru, Dl. Alexandru Lepădatu. Fostul prefect, Dl. Colonel Constantin Petrini, cu darul său deosebit de-a pătrunde în miezul lucrurilor, și-a dat îndată seama că, între multele probleme românești din jude,ț cea mai urgentă și mai importantă e vechiul vis românesc. Cu un neastâmpăr tineresc și cu o tenacitate de luptător dârz a început acțiunea și sus și jos. Drumuri și intervenții la București pe la diferite Ministere și la Ținut (Ținutul Bucegi – unitate administrativă de care, în perioada 1938-1940, a aparținut județul Treiscaune – n.n.), pentru cedarea terenului judecătoriei, mutarea penitenciarului, a Jandarmeriei, a Pompierilor, trimiterea listelor de subscripție și în afară de județ, formarea Comitetului de construcție, scrisori și intervenții personale la autorități și instituții, toate acestea le făcea cu plăcere și pasiune. De multe ori îl găsea miezul nopții la masa de scris lucrând tot în cauza edificării catedralei.
Am convingerea, că dânsul a fost un vas ales a lui Dumnezeu, care prin dânsul își îndeplinea voia Sa sfântă. Dovada că o putere Dumnezeiască a lucrat prin dânsul este, că și după plecarea dânsului din fruntea județului, noul prefect Lt. Col. r. Dr. Ion Băleanu, a continuat opera începută cu aceiași colaboratori însuflețiți, D-l Eugen Sibianu, șeful serviciului administrativ al județului și d-l Dr. Nicolae Crăciun, primarul orașului. În urma acțiunii însuflețite, fondul catedralei s-a ridicat la aproape 3.200.000 lei. Planul inițial a fost de-a ridica o catedrală în valoare totală de 5-6 milioane. Pentru aceste proporții a și fost pregătit proiectul de lucrări de arhitectul Sf. Patriarhii, D-l Ionescu Berechet.
Voia lui Dumnezeu a fost însă alta. Peste așteptările noastre cele mai optimiste, a venit Ținutul Bucegi și și-a însușit problema catedralei, ridicând-o de la una locală, la una de interes și valoare generală națională. De-abia acum ne-am dat seama ce noroc avem Românii din Treiscaune, că județul a fost repartizat la Ținutul Bucegi. Toate suferințele și lipsurile naționale din trecut vor putea fi vindecate și îndreptate prin dragoste frățească acordată de Ținut, tuturor problemelor românești. Avem mândria și liniștea sufletească împăcată, că acest lucru se poate îndeplini fără a aduce jignire sau cea mai mică vătămare conaționalilor noștri minoritari. Fiecare Român maghiarizat va tresări plin de mândrie națională, când va vedea valul de dragoste ce se revarsă din județele românești ale Munteniei, pentru a vindeca atâtea răni dureroase pe trupul românismului din acest județ secuizat.
Prin voia lui Dumnezeu a înțeles problema românească din acest județ, Excelența Sa D-l Rezident Regal Gheorghe Alexianu. Dânsul printr-o rară intuiție a viitorului, s-a sesizat imediat de importanța viitoarei catedrale, nu numai pentru orașul Sf. Gheorghe, ci pentru întregul românism din județul Treiscaune, care e poarta românismului din întreg ținutul secuizat.
În loc de catedrala de 5-6 milioane, cum a fost de noi proiectată, Excelența Sa a completat o catedrală de proporții impunătoare, care să fie centrul viitorului oraș, care se va dezvolta conform noilor proiecte urbanistice de sistematizare. Conform ordinelor și instrucțiunilor Excelenței Sale, a pregătit D-l arhitect Ionescu Berechet alte planuri, cari au fost aprobate de Consiliul tehnic superior. Lucrările în valoare de peste 18 milioane au fost luate în întreprindere la licitația din 10 Iulie de vechea și serioasa întreprindere românească „Tiberiu Eremie” din București. Sfințirea terenului de zidit s-a făcut în ziua de 21 Iulie, în prezența Excelenței Sale, a Domnului Rezident Regal, într-un cadru sărbătoresc românesc și cu participarea tuturor șefilor de autorități și a multor credincioși din oraș. Dumnezeu să ne fie într-ajutor să vedem catedrala ridicându-se mândră, ca cea mai impunătoare creație românească a întregului județ.”
* * *
Vom reveni cu articolul Înălțătoarea solemnitate a punerii pietrei fundamentale a bisericii catedrale ortodoxe române din orașul Sf. Gheorghe – Treiscaune, în prezența D-lor dr. Nicolae Zigre Ministrul Cultelor și Prof. Gh. Alexianu Rezidentul Regal al Ținutului Bucegi în ziua de 20 Septembrie 1939, apărut în Buletinul ASTRA – Despărţământul Central al judeţului Treiscaune, sub semnătura lui Eugen Sibianu.
