Sub conducerea lui Fazakas Misi au început repetiţiile în Thailanda, pe teritoriul de lângă Bangkok al Comunităţii Teatrale din Moradokmai, pentru spectacolul intitulat „Carnaval”.

Cum ne-au obişnuit până acum, şi această piesă este concepută şi scrisă de ei, care, de data asta focalizează pe nevoia de a te conforma cerinţelor societăţii, de a juca neîncetat nişte roluri, de tendinţa de a te ascunde şi a te face neobservat, dar şi pe necesitatea de a te ridica, de a te remarca din mulţimea care repetă neîncetat numai locuri comune. Spectacolul, în care apar atât actori thailandezi cât şi din Sfântu Gheorghe, amestecă cultura de mişcare diversificată a teatrului thailandez cu expresionismul  trupei Osonó.

După primele probe ies la iveală diferenţele cauzate de cei zece mii de kilometri distanţă, dintre cele două grupuri de artişti. Aici este vorba nu numai despre diferenţa de cinci ore între fusele orare, de temperaturile în  jur de treizeci de grade, şi de ploaia, care cade necontenit de dimineaţa până seara. Potrivit lui Fazakas Misi se întâmplă foarte des ca dintr-o instrucţiune regizorală (concepută în limba maghiară, tradusă în engleză, şi mai apoi tradusă în thailandeză), să iasă taman altceva pe scenă.

Însă problema nu se limitează la limbile vorbite. A durat ceva timp până când au reuşit să explice ce este un carnaval. „Deghizări alegorice există şi acolo, numai că nu prea seamănă cu cele ale noastre” – explică Fazakas, care adaugă: „Orice început este greu, acum aproape că ne înţelegem unii, cu ceilalţi, mergem înainte”.

„Trebuie continuat procesul de cunoaştere reciprocă a celor două culturi” – este de părere Bartha Lóránd, actorul care este şi pe postul de traducător. „Atunci, de axemplu, când a venit vorba de ideea sugerată de un înger, am aflat că în cultura thailandeză nu există îngeri. Un fel de înger păzitor ar fi bodhisattva (sfânt sau înţelept budist care, deşi a ajuns la stadiul desăvârşirii, îşi amână şi chiar renunţă la intrarea în nirvana, consacrându-se salvării şi mântuirii oamenilor), dar diferenţele rămân majore. În aceste condiţii, a interpreta ca pe scenă un concept, face parte din activitatea cotidiană a traducătorului” – ne povesteşte Bartha.

Celălalt actor al Trupei Osonó, care a făcut deplasarea în Thailanda, Mucha Oszkár, declară: „Dacă trebuie să te scoli din pat dimineaţa exact în momentul în care acasă te-ai culca, este destul de greu să mobilizezi ‘din interior’ actorii locali, deşi, sincer, nici nu prea este nevoie de aceasta, thailandezii implicându-se în muncă cu o dăruire şi un interes neaşteptat”.

Cei trei artişti ai Trupei Osonó vor lucra în Thailanda până în data de 9 septembrie. Conform planurilor prima prezentare a spectacolului în care joacă şase actori locali şi doi actori din Sfântu Gheorghe, va avea loc în data de 30 august. Premiera va fi urmată de un turneu de zece zile în Thailanda, spectacolul urmând a fi prezentat în cele mai mari oraşe din ţara din Orientul Îndepărtat, dar se doreşte, deasemenea, organizarea unui turneu cu aceeaşi piesă şi în România.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail