Sfântu Gheorghe a intrat direct în semifinala Românii au Talent
Multiplul campion naţional la trial-bike și posesor, până de curând, a două recorduri omologate Guiness World Records, Orban-Barra Gabor, ciclistul din Sfântu Gheorghe pe care cu siguranță toți l-am observat măcar o dată executându-și cu talent și dexteritate schemele pe bicicletă, sărind peste diverse obstacole sau urcându-se cu bicicleta la înălțimi greu de imaginat, a reușit acum un nou salt record. După mai multe încercări la Românii au Talent și la Hungary’s got Talent, Gabi și-a încercat din nou norocul la show-ul din România, unde spre surpriza lui și a tuturor, i-a impresionat atât de tare pe membrii juriului încât aceștia l-au trimis direct în semifinale. Într-un interviu acordat în exclusivitate ziarului ”Mesagerul de Covasna” acesta ne-a împărtășit o parte din experiențele lui.
Ai participat în sezonul 3 la ”Românii au Talent”, apoi ai participat la ”Hungary’s got Talent” iar acum ți-ai încercat din nou norocul la ”Românii au Talent„. Ce te-a făcut să încerci din nou?
Același lucru pentru care am mers și prima dată: ca să am sponsori, pentru ca acest sport să fie recunoscut, să îl promovez, și să pot participa la cât mai multe Campionate Mondiale, Cupe Mondiale și așa mai departe. Ca să vadă în sfârșit lumea că ăsta nu este un joc, este un sport și să pot să mă antrenez oriunde, pentru că afară, când am fost în Paris puteam să mă urc și pe turnul Eiffel, nu imi făcea nimic poliția, aici nu au altă ocupație decât să se lege de mine. Aproape la fiecare antrenament am un domn care vine și imi spune că nu am voie să mă antrenez acolo, că rup bordura și asfaltul cu bicicleta și chestii dinastea absurde.
Ai urcat pe scenă, ți-ai executat numărul și … ai primit un ”Golden Buzz” (buton auriu). Ce ai simțit în momentul în care ai conștientizat că ai intrat direct în semifinală, un lucru pentru care mulți bikeri au luptat în concurs, dar nu toți au fost atât de buni încât să reușească?
În mod normal m-am așteptat la patru de <<DA>>, asta am mai reușit-o deja de câteva ori deci nu era o mare surpriză, dar când am văzut că am primit Golden Buzz-ul nici mie nu mi-a venit să cred. Și data trecută Andi Moisescu m-a promovat, când s-a terminat show-ul și am ieșit, mi-a spus încă o dată felicitări, dar chiar nu m-am așteptat la Golden Buzz.
Vorbește-mi puțin despre competiție. Cum este să fii acolo pe scenă, în fața publicului, așteptând decizia juriului?
Eu nu prea am emoții, bine, puține emoții totuși este bine să ai dar nu le simt așa exagerat încât să tremur înainte să urc pe scenă. Eu fac ceea ce știu, nu mă gândesc ce o să mi se întâmple, fac cum pot. Nu mi-e frică de faptul că pot cădea, pentru că de fapt, ceea ce fac în show este un fel de încălzire pentru mine. La concursuri e mai mult tehnic, aici merge mai mult pentru spectacol, pentru stil și pentru public.
În ideea în care vei reuși să câștigi marele premiu, ce plănuiești să faci cu banii?
Nu știu, cred că o să particip la niște sezoane la Cupele Mondiale pentru că atunci o să am bani. Nu va mai trebui să mă gândesc unde mă cazez, pentru că atunci îmi voi putea permite să mă prezint cum trebuie să te prezinți la o cupă Mondială.
Este diferit aici, față de cum a fost când ai participat în Ungaria?
Eu zic că este același lucru, este la fel. Cum s-a și văzut, acolo în semifinală nu s-a putut vota din România, numai de pe numere din Ungaria. Deci sunt niște lucruri care sunt mai ușoare aici și sunt niște lucruri care sunt mai ușoare acolo.
La un moment dat spuneai că din cauza faptului că aici în țară nu ești sprijinit și nu ai sponsori, nu îți poți urma pasiunea așa cum ai dori, s-a schimbat ceva în acest sens? Ai sponsori? Reușești să îți câștigi existența de pe urma acestui sport?
Am niște sponsori, așa mai mici, dar nu am sponsor permanent, deci nu am un venit permanent. Nu am un sponsor care să știu că în fiecare lună, la o anumită dată, îmi va vira bani în cont și o să am bani, și atunci este mai greu pentru că sunt niște luni când îmi merge bine și de exemplu, iarna nu prea am nici bani, nici spectacole, iarna e puțin mai rău pentru mine. Asta este problema că nu prea câștig de pe urma acestui sport. Vreau de mult, acum trei ani când am fost am zis că dacă voi câștiga premiul cel mare vreau să fac o remorcă, un traseu mobil cu care să pot să fac show-uri, dar nici până acum nu am reușit să fac deși nu îmi trebuie mult, îmi trebuie 3000 de euro, deci nu vorbim de nu știu ce sumă de bani. Nu am găsit două – trei firme care să îmi zică: ”îți cumpărăm noi remorca, pui logo-ul nostru și poți să participi la show-uri”.
Vorbește-mi puțin despre sportul pe care îl practici. De unde ai început? Știu că la 4 ani ai primit prima bicicletă și era cât pe ca tatăl tău să ți-o vândă.
Da, pentru că fără roțile ajutătoare nu am putut să merg pe bicicletă, iar tata a zi că dacă nu învăț acum, pentru că deja începeau să se îndoaie roțile, deja aveam greutate, dacă nu învăț să merg pe două roți atunci o va vinde. Într-o zi m-am dus lângă Casa de Cultură și am învățat să merg pe două roți. Eu nu prea îmi amintesc dar tatăl meu zice că până la urmă, la sfârșitul zilei deja începusem să merg într-o roată.(Aici râde) Apoi, de Zilele Sfântu Gheorghe am văzut o demonstrație a unui băiat din Miercurea Ciuc și mi-a plăcut că sărea peste oameni și se urcase pe masa de ping-pong, m-am dus acasă și am demontat și eu de pe bicicletă aripile, șaua, și am încercat și eu. M-am uitat la filmulețe, era foarte greu pe atunci pentru că nu aveam internet și nu aveam de unde să învăț, deci am învățat totul singur. Și acum sunt niște tehnici pe care le fac greșit față de campionii mondiali, pentru că eu am învățat într-un fel și deja nu mai pot, sau mi-e foarte greu să fac altfel.
Este greu antrenamentul? Spuneai că iarna nu ai concursuri, dar măcar te poți antrena?
Iarna nu mă pot antrena, mi-ar trebui un loc acoperit, cu încălzire și lumină, pentru că bicicleta mea este foarte sensibilă la temperaturi mici, pentru că frâna este acționată cu apă, deci dacă îngheață nu mai pot face nimic și în rest, ea este foarte ușoară, este foarte puțin material în bicicletă și gradele cu minus nu îi fac bine materialului. Deci iarna rămân numai antrenamentele din sala de forță, pierd cam cinci luni din antrenamentul cu bicicleta, plus că atunci când revine vremea bună îmi mai trebuie încă o lună – o lună jumătate să îmi amintesc unde eram când m-am oprit în septembrie. Deci practic pierd aproape jumătate de an din tot sezonul.
Cam care sunt costurile la care se ridică pregătirea ta și cheltuielile în cazul în care ți se strică anumite elemente ale bicicletei?
Păi, bicicleta e cam 3000 de euro, orice se strică începe cam de la 50 de euro, iar cadrul e 1000 de euro. Într-un sezon se duce o bicicletă, pe lângă asta îmi mai trebuie cască de protecție, papuci, mănuși, vitamine, pentru că fac foarte multe antrenamente. Zilnic fac 5-6 ore de antrenament și dacă nu iau proteine și vitamine atunci îmi fac mai rău. Într-o zi normală de vară, dimineața mă duc la sală două ore, după care mănânc și mă mai antrenez cu bicicleta două-trei ore, depinde de fizicul meu și de starea în care sunt.
Ai două recorduri omologate de Guiness World Records, cum te-a ajutat acest lucru în sportul pe care îl practici?
Anul trecut, unul dintre recorduri a fost bătut, cel cu săritura pe roata din spate, și acum, anul acesta de Zilele Sfântu Gheorghe o să încerc să bat recordul din nou. Eu făcusem 309 de sărituri pe roata din spate, acum un italian a bătut recordul cu 495 de sărituri, a ridicat ”puțin” nivelul (aici râde) iar acum vreau să fac 555 de sărituri pentru că orașul nostru a împlinit 555 de ani. Faptul că am câștigat recordurile mă ajută foarte mult la palmares. Când zic că sunt de 3 ori campion național nu e interesant, dar dacă zic că am două recorduri Guiness, toți se miră și nu e același lucru. În ochii mei, valoarea Campionatului Național sau a concursurilor naționale este mult mai mare decât cea a unui record. Într-adevăr, și pentru un record trebuie să te pregătești și e greu.
Ai un model pe care să îl urmezi în viață? Cine este persoana care te motivează cel mai mult în ceea ce faci?
Sunt mai mulți sportivi pe care îi admir. Favoritul meu a fost întotdeauna Dennis Rodman, cu stilul de viață pe care îl avea, totuși era un sportiv foarte bun. Dar sunt mai mulți sportivi de la care pot să învăț. De exemplu, îl cunosc personal pe campionul mondial, este un foarte mare exemplu de urmat. Acum urmăresc foarte atent cariera lui Conor McGregor, el e irlandez, eu sunt secui, suntem la fel de încăpățânți, orice ne-ar zice oricine noi facem exact cum vrem noi, ne asemănăm.
Cum este privit acest sport pe care îl practici în România, față de străinătate?
În străinătate e mai cunoscut, aici pe la noi toată lumea crede că este un joc. De exemplu, în 2012 am fost la Campionatul Mondial din Austria, trebuia să scriu Federației Române de Ciclism o cerere, prin care să cer aprobarea pentru a merge la Campionat, din banii mei, îmi trebuia doar acordul lor să pot să merg. Am cerut doar un tricou oficial, pentru că la Campionatele Mondiale trebuie să participi cu tricoul oficial al țării și nici măcar atât nu mi-au dat, abia ne-au lăsat să pornim la concurs. Atât sprijin am cerut din partea lor, am zis că plătesc drumul, cazarea, plătesc tot, numai atât îmi trebuie: un tricou, pentru că nu am de unde să fac rost, nu pot să cumpăr, pentru că numai Federația are și nu mi-au dat. Acolo mai erau bicicliști din alte domenii, nu la trial-biking, și chiar și ei au avut tricouri vechi de câțiva ani. Până la urmă am luat cu mine un tricou pe care l-am câștigat la un Campionat Național în 2007 cred, pentru că între 2007 – 2011 nici măcar Campionatele Naționale nu erau ținute aici în țară, i-am tăiat mânecile pentru că erau lungi, și așa am concurat. Eram doi sportivi și nu aveam tricouri la fel. Aproape că m-au descalificat, prima dată nu au vrut să mă lase să particip, apoi am discutat cu ei, le-am explicat situația. Să nu mai vorbim de faptul că toate echipele veniseră cu maseuri, mecanici, cu dube, toți aveau training la fel, numai noi am mers cu mașina personală, două biciclete și niște bagaje. Diferența era uriașă, dar și așa am ajus pe locul 26 din 70-și ceva câți au concurat, deci nu eram între ultimii. Să nu mai zic de faptul că aveam doar o bicicletă, pentru că în mod normal trebuia să am două, în caz că se întâmplă în timpul concursului ceva, mai ales că de anul trecut de când au modificat niște reguli, nu ai timp să repari nici măcar o pană, ai timp doar să scoți numărul (n.r. numărul de concurs aferent fiecărui participant) îl pui pe bicicleta cealaltă și mergi mai departe, și între timp mecanicii o repară, pentru ca în cazul în care și cu cealaltă bicicletă se întâmplă ceva să ai iar cu ce să o schimbi. Noi, cum am mers cu o bicicletă, dacă se întâmpla ceva eram descalificat, până acum nu am pățit așa ceva, dar se poate oricând.
Ce mesaj le transmiți celor care ar dori să se apuce de trial biking?
Haideți! (aici râde). Eu întotdeauna zic, dacă niște copii doresc să practice acest sport îi ajut cu foarte mare plăcere. În momentul actual nu ajut pe nimeni, sunt singur în oraș. (…) Și mie îmi mai trebuie foarte multă experiență afară, pentru că nu este același lucru să câștigi aici un concurs sau să îl câștigi afară, e foarte diferit.(…)
Dar cititorilor noștri ce le transmiți?
Eu le transmit tuturor să nu își lase visurile pe care le au, să facă ceea ce le place și să nu plece urechea la nimeni, și dacă le place, chiar dacă e greu pentru că nu ai bani, tot e mai bine decât să faci ceva ce nu îți place și să ai bani.
Îți mulțumim pentru că ți-ai răpit din timpul tău pentru a împărtăși cu noi experiențele pe care le-ai trăit și îți dorim mult succes pe mai departe! Sperăm să te întorci cu marele premiu acasă! . .
Ioana Ardeleanu
