Operatorul regional de salubritate Tega din Sfântu Gheorghe, care acoperă 38 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Covasna, a anunţat că nu va majora tarifele în acest an.

„Anul 2022 a adus creşteri semnificative de preţuri pentru majoritatea companiilor de utilităţi publice din ţară (…) Oamenii au destule probleme cu scumpirea gazului şi a energiei electrice şi am vrut să nu fie nevoiţi să plătească mai mult în 2022 pentru salubrizare, iar deocamdată se pare că putem păstra tarifele de anul trecut”, a declarat, marţi, directorul Tega, Mathe Laszlo.

Ultima majorare a taxei de salubritate a avut loc în luna ianuarie 2020, de la 9 la 10 lei pentru persoanele fizice şi de la 120 la 140 de lei metrul cub de gunoi pentru persoanele juridice, ca urmare a creşterii contribuţiei pentru economia circulară de la 30 de lei la 80 de lei/tona de deşeuri depozitate.

Conducerea Tega a menţionat că menţine facilităţile oferite pensionarilor cu venituri mici şi persoanelor care achită în avans taxa de salubritate.

„În acest an Tega va continua să ofere opţiuni de plată preferenţiale pentru cei care doresc să plătească în avans. Până la 30 aprilie, cei care plătesc în avans vor beneficia de o reducere de 10% pentru întregul an şi de o reducere de 5% pentru jumătate de an. Reducerea se aplică, de asemenea, persoanelor juridice al căror contract stabileşte în avans cantitatea de deşeuri. Persoanele în vârstă de peste 70 de ani cu o pensie mai mică de 800 de lei nu trebuie să plătească deloc pentru colectarea deşeurilor, în timp ce persoanele cu o pensie de 801-1000 de lei beneficiază de o reducere de 50%. Este important de reţinut că reducerea este valabilă numai dacă cererea este susţinută de un cupon de pensie din acest an, a cărui depunere trebuie făcută până în ultima zi a lunii martie şi care trebuie depus din nou în fiecare an” , a precizat conducerea societăţii.

 

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail