Limba română ar urma să fie introdusă pentru prima dată ca limbă străină obligatorie (LV2) în școlile dintr-o țară europeană. Programul a început deja.
 
 

Inițiativa a început la Collège Aimé et Eugénie Cotton, din localitatea Blanc-Mesnil, situată în departamentul Seine-Saint-Denis. Acolo învață un număr mare de copii care provin din familii din România, iar acum vor avea posibilitatea să studieze limba maternă chiar la ei în școală.

Proiectul este coordonat de Academia Créteil, instituția responsabilă de organizarea educației în această regiune a Franței. În prezent, în Hexagon funcționează 25 de academii educaționale, toate subordonate Ministerului Educației. Scopul programului este de a crește treptat numărul elevilor care aleg limba română ca opțiune de studiu.

Tracking pixelDe asemenea, autoritățile își propun să creeze un traseu educațional complet, astfel încât elevii să poată studia româna până la finalul liceului, echivalentul clasei a XII-a din România. Ambasada României a transmis un mesaj în care a mulțumit celor implicați pentru această reușită.

Decizie surpriză în Europa. Elevii din această localitate vor studia limba română în școli

„Mulțumim tuturor celor implicați în reușita acestui proiect! Mulțumiri deosebite conducerii Collège Aimé et Eugénie Cotton, domnului profesor Alexandru Mardale, elevilor și părinților acestora, autorităților franceze centrale și celor de la nivel local”, a transmis Ambasada României în Franța.

Este pentru prima dată când limba română este introdusă ca limbă străină obligatorie într-o școală publică franceză. Programul are o structură pe termen lung și răspunde solicitărilor venite din partea familiilor de români stabilite în această regiune din Franța.
 
Inteligența artificială, introdusă în școli

De asemenea, Franța se pregătește să introducă inteligența artificială în școli, pentru a sprijini profesorii în activitatea lor de zi cu zi. Ministra educației, Élisabeth Borne, a explicat că AI va fi folosită ca un ajutor în pregătirea lecțiilor și în evaluarea elevilor, însă nu va înlocui rolul cadrelor didactice.

Potrivit acesteia, tehnologia ar putea ajuta și la înțelegerea mai clară a progresului fiecărui elev, identificând unde există dificultăți de învățare. În plus, autoritățile franceze au lansat un apel la proiecte, cu o finanțare de 20 de milioane de euro prin programul France 2030, pentru dezvoltarea unui instrument educațional bazat pe inteligenței artificiale, care ar urma să fie disponibil chiar în acest an.

https://news.fanatik.ro/

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail