Scriitorul, filologul şi omul politic Ion Heliade-Rădulescu, membru fondator şi primul preşedinte al Societăţii Academice Române, s-a născut la 6 ianuarie 1802, la Târgovişte.
A urmat cursurile Academiei Domneşti de la Schitu Măgureanu şi ale şcolii româneşti de la „Sf. Sava”, potrivit Dicţionarului „Membrii Academiei Române” (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003).
A fost profesor şi conducător al Colegiului „Sf. Sava” din Bucureşti (1822-1827), predând Română şi Matematică.
A participat la pregătirea Revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească, fiind primul autor al manifestului-program „Proclamaţia de la Islaz”. A făcut parte din guvernul provizoriu, după care a plecat din ţară, întorcându-se din exil de-abia în anul 1859.
S-a numărat printre membri activi ai Societăţii literare, începând cu anul 1827, şi cei ai Societăţii filarmonice, din 1833, conform „Dicţionarului scriitorilor români” (Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1998).
A condus „Societatea de literatură, declamaţiune şi muzică vocală”, a pus bazele unui aşezământ tipografic şi editorial, a editat primul ziar apărut în Ţara Românească, intitulat „Curierul Românesc”, 1829. Totodată, a înfiinţat şi condus „Gazeta Teatrului Naţional” (1835-1836, continuată de „Curier de ambe sexe”, 1836-1848), „Muzeul Naţional”, „Conservatorul”, „Legalitatea”.
A fost primul director al „Monitorului Oficial” al României, publicaţie care a apărut la 8/20 decembrie 1832, sub titlul „Buletin. Gazetă administrativă”.
Ion Heliade-Rădulescu a scris numeroase lucrări referitoare la reforma limbii, printre care „Gramatica românească”, 1823; „Repede aruncătură de ochi asupra limbei şi începutului românilor”, 1832; „Paralelism între limba română şi italiană”, 1840.
Primele creaţii literare le-a adunat în volumul „Culegere din scrierile lui I. Eliade de proze şi de poezie” (1836). A evoluat sub influenţa romantismului, oferind literaturii române capodopera „Zburătorul’ (scrisă în 1843), a cultivat epopeea („Michaida”, „Anatolida sau omul şi forţele”), poezia preromantică („O noapte pe ruinele Târgoviştei”), elegia („Dragele mele umbre”), poemul de sugestie autobiografică („Visul”, „Serafimul şi heruvimul”), satira şi fabula politică („Muştele şi albinele”). A scris şi proză satirică („Cuconiţa Drăgana”, „Domnul Sarsailă autorul”).
Preocupările sale filosofice şi religioase s-au concretizat în lucrările „Biblicele sau Notiţe istorice, filosofice, religioase şi politice asupra Bibliei” (1858), „Echilibru între antitezi sau Spiritul şi materia” (1869). A tradus din Byron, Dante, Goethe, Lamartine.
La 22 iunie 1867, a devenit membru fondator al Societăţii Academice Române. În intervalul 31 august 1867 şi 1 august 1870, a fost preşedinte al Societăţii Academice Române.
A murit la 27 aprilie 1872.
AGERPRES
