Prozator, dramaturg şi scenarist, Fănuş Neagu s-a născut la 5 aprilie 1932, în comuna Grădiştea de Sus, judeţul Brăila.
A urmat cursurile Liceului Militar din Iaşi (1944-1948), ale Şcolii Pedagogice nr. 2 din Bucureşti (1948-1951), ale Şcolii Pedagogice ”Costache Negri” din Galaţi (1951-1952), ale Şcolii de Literatură ”Mihai Eminescu” (1952-1953) şi apoi cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti (1954-1957), conform lucrării ”Membrii Academiei Române” (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, 2003).
După terminarea studiilor, a fost profesor suplinitor la Şcoala generală din comuna Largu-Galaţi (1953-1954), apoi a lucrat ca redactor la ”Scânteia tineretului” (1954-1956), la revistele ”Luceafărul” şi ”Amfiteatru” (1965-1968). A fost director al săptămânalului ”Ţara” (1990). În 1991, a reluat împreună cu Eugen Simion, Marin Sorescu şi Valeriu Cristea, publicarea revistei ”Literatorul”.
A condus Teatrul Naţional ”I.L. Caragiale” din Bucureşti, în calitate de director, între anii 1993-1996.
Literar, a debutat cu nuvela ”Duşman cu lumea”, apărută în revista ”Tânărul scriitor” (1954), cinci ani mai târziu debutând editorial cu povestirile din ”Ningea în Bărăgan” (1959, volum reeditat în 1964, cu unele completări, sub titlul ”Cantonul părăsit”), potrivit ”Dicţionarului scriitorilor români” (Ed. Albatros, 2001).
Au urmat volumele ”Somnul la amiază” (1960), ”Dincolo de nisipuri” (1962), ”Cantonul părăsit” (1964), ”Vară buimacă” (1967), ”Casa care se leagănă” (1971), ”În văpaia lunii” (1972), ”Fântâna” (1972), ”Pierdut în Balcania” (1982), ”Povestiri din drumul Brăilei” (1989), ”Partida de pocher” (1995), ”O corabie spre Bethleem” (1998).
Ca prozator, a cunoscut deplina consacrare cu romanul ”Îngerul a strigat” (1968), titlu de referinţă al prozei româneşti postbelice. Acest prim roman a fost urmat de ”Frumoşii nebuni ai marilor oraşe. Fals tratat despre iubire” (1977) şi de ”Scaunul singurătăţii” (1988).
A publicat şi romanele ”Ţara hoţilor de cai” (1991), ”Amantul Marii Doamne Dracula” (2001), iar în anul 2004 i-a apărut ”Asfinţit de Europa, Răsărit de Asie. Jurnal cu faţa ascunsă” (2 volume).
”Inspirată îndeosebi de lumea ţărănească, dar şi de exotica ambianţă portuară dunăreană din zona sud-estică a ţării, nuvelistica lui Neagu narează întâmplări neobişnuite, multe comice la modul absurd, portretizează oameni suciţi, trăsniţi, unii încântători prin pitorescul ‘buimac’ şi inteligenţa debordantă anapoda”, notează Dumitru Micu în Dicţionarul scriitorilor români.
Atras de teatru, a scris câteva piese, între care ”Echipa de zgomote” (1970, piesă în două părţi), ”Scoica de lemn” (1978), ”Casa de la miezul nopţii sau Paiaţa soseşte la timp” (1988). A semnat, singur sau în colaborare, scenarii de film: ”Lumină de iulie” (1963), ”Casa de la miezul nopţilor” (1975), ”Lişca” (1983), ”Sosesc păsările călătoare” (1984), ”Casa din vis” (1991), ”Terente – regele bălţilor” (1995) ş.a.
A colaborat cu articole, reportaje, povestiri la foarte multe ziare şi reviste, a prefaţat diverse cărţi cu profil sportiv sau turistic şi a mai publicat ”tablete” sportive, foarte pitoreşti, în ”România literară”, adunate în volumele ”Cronici de carnaval” (1972) şi ”Cronici afurisite sau Poeme cântate aiurea” (1977). Printre volumele sale de publicistică se numără şi ”Cartea cu prieteni. Poeme răsărite în iarbă” (1979) şi ”A doua carte cu prieteni” (1985), care conţin însemnări despre scriitorii pe care i-a cunoscut, ”Insomnii de mătase” (1981), ”Întâmplări aiurea şi călătorii oranj” (1987).
A fost distins cu Premii ale Uniunii Scriitorilor în 1964, 1968, 1970 şi 1988, potrivit www.academiaromana.ro.
La 12 noiembrie 1993, a devenit membru corespondent al Academiei Române, iar din 21 decembrie 2001 a fost membru titular.
Fănuş Neagu a murit la 24 mai 2011, la Bucureşti.
AGERPRES
