Marele prozator şi dramaturg Liviu Rebreanu, membru titular al Academiei Române, s-a născut la 27 noiembrie 1885, în satul Târlişua, din fostul comitat Solnoc Dăbâca, în prezent judeţul Bistriţa-Năsăud, fiind cel dintâi fiu dintr-o familie numeroasă, cu 14 copii – ai învăţătorului Vasile Rebreanu şi ai Ludovicăi, potrivit www.liviurebreanu.eu.
A absolvit şcoala militară din Sopron, apoi a studiat la Academia militară Ludoviceum din Budapesta (1903-1906), pe care a terminat-o cu gradul de locotenent, ajungând ofiţer în armata austro-ungară (1908), timp în care a scris şi transcris cinci povestiri, în limba maghiară, din ciclul Szamárlétra (Scara măgarilor), satire cu caracter anticazon (volum nepublicat), potrivit www.poezie.ro.
A debutat la Sibiu, în revista ”Luceafărul”, cu nuvela ”Codrea” (1908).
Liviu Rebreanu, director al Teatrului Naţional din Bucureşti, la o festivitate de premiere a actorilor teatrului. (1940)
Foto: (c) Arhiva istorică AGERPRES
În 1909, a participat la serbările Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA), unde a cunoscut numeroşi scriitori din ţară, cu ajutorul cărora a trecut munţii, stabilindu-se la Bucureşti. Aici a colaborat, ca scriitor şi gazetar, cu diferite publicaţii.
De-a lungul timpului, a colaborat la „Convorbiri critice”, „Lumina”, „Flacăra”, „Rampa”, „Viaţa românească”, „Adevărul” şi a editat împreună cu Mihail Sorbul revista de teatru „Scena” (la 15 septembrie 1910). În 1919, a început colaborarea la cenaclul şi revista „Sburătorul”, cu cronici de teatru şi nuvele. De asemenea, a condus şi revistele de mare prestigiu „Mişcarea literară” (1924-1925) şi „România literară” (1932-1934).
Secretar literar la Teatrul Naţional din Craiova (1911-1919), unde a întâlnit-o pe viitoarea sa soţie, actriţa Fanny Rădulescu, Liviu Rebreanu a fost director al Teatrului Naţional din Bucureşti (1928-1930 şi 1940-1944) şi preşedinte al Asociaţiei pentru educaţia poporului. Membru al PEN-Clubului (1933), membru titular (ales la 25 mai 1939) al Academiei Române, unde a ţinut, în 1940, celebrul discurs de recepţie „Laudă ţăranului român”, potrivit https://acad.ro.
Muzeul Memorial „Liviu Rebreanu”.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/AGERPRES FOTO
A fost secretar (1914), vicepreşedinte (1923) şi preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români (ales în 1925). În această calitate, a participat la diverse manifestări literare din ţară şi din străinătate (delegat la Congresul internaţional al scriitorilor şi Congresul autorilor dramatici).
Editorial a debutat în 1912, cu volumul de nuvele ”Frământări”, urmat de volumele de nuvele şi de schiţe ”Golanii” şi ”Mărturisire” (1916) şi de ”Răfuiala” (1919), în care sunt adunate schiţele şi nuvelele publicate deja în periodice. Gloria sa literară s-a datorat romanului „Ion” (1920), prima versiune a acestuia fiind încheiată în timpul ocupaţiei germane, roman pentru care scriitorului i-a fost acordat Premiul „Năsturel-Herescu” al Academiei Române. Acesta a fost urmat de romanul psihologic „Pădurea spânzuraţilor” (1922) – Marele Premiu al romanului al Societăţii Scriitorilor Români -, de „Adam şi Eva” (1925), „Ciuleandra” (1927), „Crăişorul” (1929), „Răscoala” (1932), „Jar” (1934), „Gorila” (1938), „Amândoi” (1940).
În paralel, a scris şi piese de teatru – „Cadrilul” (reprezentată în premieră în 1919), „Plicul” (1923), „Apostolii” (1926), considerate de unii critici şi istorici literari sub nivelul artistic al romanelor. A tradus mult din Gorki, Cehov, Tolstoi, Balzac, Prevost, Zola, Nietzsche. A mai fost distins cu Premiul naţional pentru proză (1929).
Muzeul memorial „Liviu Rebreanu” din satul Prislop, judetul Bistriţa – Năsăud.
Foto: (c) ARMAND ROSENTHAL/Arhiva istorică AGERPRES
Printre celelalte opere ale prozatorului se numără: „Calvarul” (1919), „Răscoala moţilor” (1919), „Norocul” (1921), „Cuibul viselor” (1927) – nuvele şi schiţe, „Cântecul lebedei” (1927), „Metropole. Berlin. Roma. Paris” (1931).
A murit la 1 septembrie 1944, la Valea Mare, judeţul Argeş, iar câteva luni mai târziu a fost reînhumat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.
Rebreanu rămâne „romancierul literaturii române moderne”, după cum îl numea George Călinescu. Cu prilejul împlinirii a 125 de ani de la naşterea scriitorului, Banca Naţională a României a pus în circulaţie, la 10 decembrie 2010, o monedă comemorativă din argint, cu valoarea nominală de zece lei, notează www.bnr.ro.
AGERPRES
Explicaţie foto din deschidere: Liviu Rebreanu (1885- 1944), scriitor, director al Teatrului Naţional, preşedinte al Asociaţiei Scriitorilor din România, 1944.
