Lingvistul Ion Coteanu, membru titular al Academiei Române, s-a născut la Bucureşti, la 6 octombrie 1920.
A absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie la Bucureşti (1943), continuându-şi specializarea la École Pratique des Hautes Études din Paris (1947-1948), se arată în lucrarea „Nemuritorii. Academicieni români” (Bucureşti, Agenţia Naţională de Presă – ROMPRES, 1995). În 1968 a devenit doctor în filologie, potrivit site-ului Academiei Române Filiala Cluj-Napoca.
A fost asistent (1943), lector, conferenţiar (1951), profesor (din 1962) la Facultatea de limba şi literatura română din cadrul Universităţii din Bucureşti, şef al Catedrei de limba română contemporană la Facultatea de Limba şi Literatura Română (1967-1975); decan al Facultăţii de Filologie (1957-1959); director al Institutului de Lingvistică al Academiei Române (din 1969); rector al Universităţii „Spiru Haret” din Bucureşti. A fost redactor responsabil al revistelor „Limba română” şi „Studii şi cercetări lingvistice” (din 1970). De asemenea, în perioada 1990-1992, a fost senator de Bucureşti.
A abordat, în cercetările sale, o arie largă de aspecte din diferite domenii: dialectologie, lexicologie, stilistică, teoria limbii şi limba română contemporană.
De numele său se leagă definirea conceptului de limbă literară, periodizarea limbii române, introducerea caracterizării dialectelor limbii, explicarea fenomenelor prin elemente de structură – sistem vocalic, consonantic, morfologic, sintactic, precum şi introducerea conceptului de „protoromână”. Totodată, a propus, pe baze funcţionale, un sistem al stilurilor limbii române.
Activitatea sa de cercetare se reflectă în lucrări şi studii (apărute sub semnătură proprie sau în colaborare): „Prima listă a numelor româneşti de plante” (1942); „Despre pluralul substantivelor neutre în româneşte” (1955); „Creaţia lexicală în poezia noastră nouă” (1956); „Cum moare o limbă – istro-româna” (1957); „Româna literară şi problemele ei principale” şi „Elemente de dialectologie a limbii române” (1961); „Elemente de stilistică structurală” (1967); „Morfologia numelui în protoromână (româna comună)” (1969); „Istoria limbii române” (vol. II, 1970); „Stilistica funcţională în limba română (Stil, stilistică, limbaj)” (1973); „Limba română contemporană” (2 vol., 1974-1975); „Originile limbii române” (1981); „Structura şi evoluţia limbii române. De la origini până la 1860” (1981); „Gramatica de bază a limbii române” (1982) ş.a.
A coordonat apariţia unor lucrări de referinţă precum „Dicţionarul explicativ al limbii române”, „Dicţionarul limbii române”, „Introducere în cultura şi civilizaţia poporului român” sau „Semantică şi semiotică”.
A fost membru fondator şi vicepreşedinte (din 1968) al Societăţii de Ştiinţe Filologice din România, membru în comitetul Societăţii Române de Lingvistică (din 1970), al Societăţii de Lingvistică Romanică din Strasbourg şi al Academiei Române (membru corespondent, din 3 februarie 1965, apoi membru titular, din 1 martie 1974; preşedinte al Secţiei de filologie, literatură şi arte, între 1990-1992).
A fost distins cu Premiul „B.P. Hasdeu” al Academiei Române (1957), cu „Ordinul Muncii” clasa a III-a (1963) şi cu Ordinul „Meritul Ştiinţific” clasa a II-a (1971).
A murit la 11 decembrie 1997, la Bucureşti.
AGERPRES
