Gheorghe Şincai, istoric şi filolog, reprezentant marcant al Şcolii Ardelene, pătruns de spiritul european şi adept al gândirii iluministe, s-a născut la 28 februarie 1754, în localitatea Râciu de Câmpie, judeţul Mureş, indică „Dicţionarul general al literaturii române”, apărut sub egida Academiei Române (Bucureşti, Ed. Univers Enciclopedic, 2007).
A făcut primele studii în limba maghiară, în satul Sabed. A învăţat apoi latina la şcoala reformată din Târgu-Mureş, de unde, la 14 ani, trece ca bursier la seminarul iezuiţilor din Cluj pentru a studia, timp de patru ani, gramatica şi poetica. La şcolile din Târgu-Mureş, Cluj, Bistriţa îşi însuşeşte limbile greacă, latină, maghiară, precum şi cunoştinţe solide de literatură clasică.
În 1773, la vârsta de 19 ani, era profesor de retorică şi poetică la Blaj, unde l-a avut ca elev pe Ion Budai Deleanu. Un an mai târziu se călugăreşte, luându-şi numele de Gabriel. Îşi continuă apoi studiile la Roma, la Colegiul „De propaganda fide”, unde a fost bibliotecar. În 1779 îşi ia doctoratul în filosofie şi teologie.
Ca urmare a cercetării intense şi studiilor efectuate în arhive şi biblioteci din Roma, Gheorghe Şincai devine pasionat de istoria românilor, preocupat fiind de originea latină a poporului şi a limbii române. La Viena şi la Roma a studiat alături de Samuil Micu, împreună cu care avea să elaboreze prima gramatică tipărită a limbii române – „Elementa linguae daco-romanae sive valachicae” (Viena, 1780). Cu studii temeinice de teologie şi filosofie, poliglot, Gheorghe Şincai este, alături de Samuil Micu, Petru Maior şi Ion Budai-Deleanu, un reprezentant de seamă al Şcolii Ardelene – expresie a iluminismului românesc.
La întoarcerea în ţară, se opreşte la Viena, pentru a studia, la Colegiul greco-catolic „Santa Barbara”, „metoda” conducerii şcolilor naţionale şi dreptul. În 1784 devine director general al şcolilor române unite din Transilvania. În 1785 este numit director al Şcolii normale din Blaj, atunci înfiinţată, şi al tuturor şcolilor care urma să se înfiinţeze după edictul dat de împăratul Iosif al II-lea cu un an înainte. „Adept fervent al politicii iozefiniste de culturalizare a populaţiei şi de laicizare a învăţământului, înfiinţează (sau reorganizează) numeroase şcoli săteşti, pregăteşte cadre didactice, fixează programele de învăţământ” („Dicţionarul general al literaturii române”, Bucureşti, Ed. Univers Enciclopedic, 2007).
Ca director al învăţământului greco-catolic din Transilvania a avut o contribuţie fundamentală în răspândirea culturii în mediul rural. În 1783 publică două abecedare, un catehism şi o gramatică elementară în limba latină, iar în 1785 – o aritmetică. Prin efortul său s-au construit peste 300 de şcoli româneşti.
Cade apoi victimă unei conspiraţii, fiind acuzat de complot împotriva statului. În 1794 este concediat din postul de director al şcolilor, fiind chiar întemniţat o perioadă, până în 1795. Pleacă apoi în satul Sinea (în Slovacia de astăzi), unde va rămâne – cu excepţia unei perioade în care s-a aflat la Oradea şi la tipografia Universităţii din Buda – până la sfârşitul vieţii.
Cea mai valoroasă lucrare a sa, terminată în 1811, poartă titlul de „Hronica românilor şi a mai multor neamuri”. Şincai orânduieşte aici povestirea evenimentelor pe ani, oferind, de fapt, nişte anale. „Hronica” nu s-a publicat în timpul vieţii autorului decât în parte, în „Calendarul de la Buda”, în 1808 şi 1809.
Gheorghe Şincai a murit la 2 noiembrie 1816, la Sinea, lânga Kosice, în Slovacia de astăzi.
AGERPRES
Sursa foto: radioromaniacultural.ro
