Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” (CEDMNC), împreună cu Centrul European de Studii Covasna – Harghita din Sfântu Gheorghe, oferă cititorilor un nou studiu inedit despre istoria românilor din Arcul Intracarpatic și conviețuirea acestora cu secuii/ maghiarii și despre dramele trăite de prizonierii români din Primul Război Mondial, în Rusia, până în Siberia și Orientul Îndepărtat și peripețiile drumului, la întoarcerea spre casă, după șase ani. Este vorba despre volumul „Memorii din Carpați și din Răsăritul Îndepărtat (1914-1920)”, cu subtitlul „Zile mari, zile trăite” de Ioan Cichi-Ciuncan, voluntar în Legiunea Română.
Lucrarea apare la Editura Eurocarpatica, în cadrul proiectul „Promovarea identității culturale românești din sud-estul Transilvaniei, prin lucrări reprezentative”, proiect care beneficiază de cofinanțare din partea Secretariatului General al Guvernului României, prin Serviciul Dezvoltare Comunitară, din cadrul Direcției Dezvoltare Comunitară, Monitorizare Întreprinderi și Instituții Publice.
Autorul lucrării de față, eruditul învăţător Ioan Cichi-Ciuncan, a fost lider al românilor din Belin, județul Covasna, în perioada interbelică, fiul învățătorului Ioan Cichi. Întors din prizonierat, învățătorul Ioan Cichi-Ciuncan, autorul prezentului jurnal, a fost decorat cu „Înaltul Ordin al Maiestății Sale Ferdinand”.
Din consemnarea înscrisă la finalul manuscrisului rezultă că redactarea cronicii a fost finalizată la „Belin, în 26. I. 1936, Ioan Cichi, înv. pens. fost voluntar în Legiunea română din Siberia”, deci după 16 ani de la întoarcerea acasă. Astfel, putem deduce faptul că învățătorul Cichi-Ciuncan a avut și alte caiete de însemnări, de pe care a redactat forma actuală a lucrării.
Învățătorul Cichi-Ciuncan, prin trăsăturile sale psihice și fizice, era prototipul învățătorului român ardelean din sec. al XIX-lea, promotor al identității românești, în regimul austro-ungar. Din cele relatate de pe front, rezultă faptul că eroul nostru a fost ocrotit de Providență, fiindcă a scăpat de zeci de ori de la moarte. Colegii de luptă l-au perceput ca pe un camarad curajos, îndrăzneț, altruist, optimist și un patriot autentic. Era animat de dorința de a învăța limbi străine. Cunoașterea limbilor germană, maghiară, rusă, italiană și câteva cuvinte din limbile care se vorbeau în Siberia a contat foarte mult în depășirea unor momente grele cauzate de lipsa comunicării interumane și în integrarea mai ușoară în comunitățile în care a locuit vremelnic. Învățătorul a fost un admirabil povestitor și un avizat cronicar al vieții oamenilor și al colectivităților pe care le-a vizitat.
În paginile jurnalului sunt descrise cu lux de amănunte stilul de viață, port, hrană, locuințe, sărbători laice și religioase, animalele domestice, instituțiile principale – biserica și școala, nivelul de trai, viață comunitară, mijloacele de transport. Atunci când a ajuns eroul nostru în Siberia, această mare provincie rusească, cu tot specificul datorat condițiilor geografice, istorice, economice, sociale, culturale ale structurii etnice și confesionale a populației, nu arăta ca Siberia din timpul și de după cel de-al Doilea Război Mondial, transformată radical, în rău, de regimul bolșevic.
Și încă o precizare se impune. Dacă în prima parte a jurnalului este redată condiția ostașilor români prizonieri de război, ostași ai unei armate inamice, exilați în Siberia, în a doua parte sunt consemnate informații despre ostașii români, membri ai Corpului Voluntarilor Români Ardeleni, care au depus jurământul de credință față de România, țară membră a coaliției care a câștigat Primul Război Mondial.
În prima parte a memoriilor sale, învățătorul Cichi-Ciuncan descrie viața de pe frontul din Galiția, din Primul Război Mondial: condiția militarului român, în armata austro-ungară, relațiile dintre militarii de diferite etnii, privațiunile militarilor pe timp de iarnă ș.a.
Un moment emoționant este acela când s-a întâlnit cu „inamicul”, care era un român basarabean: „Mă întreabă ceva în rusește și eu zic: „Nu știu rusește”. Atunci unul zice: „Măi frate, dar tu ești moldovean, mă! Ai avut noroc că ți-ai aruncat vintovca, deoarece eram gata să tragem. Măi frate, dar n-ai ceva de mâncare…”
Urmează descrierea căderii în prizonierat și drumul spre Siberia, prin Kiev, Moscova, Novonicolaevsk, Kainsk. În Siberia, frigul de peste 50o nu este o raritate, ne informează autorul lucrării de față și continuă: „Mie îmi trebuia o casă luminoasă, să mă apuc de învățat limba rusească”, dorință satisfăcută de superiorii săi…
Emoționant și plin de semnificații este momentul patriotic românesc trăit de români în localitatea Pavlodar, de sărbătoarea Nașterii Domnului, din anul 1915. „În ziua următoare, consemnează învățătorul autorul – căpătam ordin de concentrare. Ne duce cu trenul până la Omsk și de acolo, cu vaporul pe râul Irtiș în sus (spre sud), până la Pavlodar. Aici se mai aflau foarte mulți români, care încă erau gata a pleca către România. Ne făcusem două drapele, unul românesc și altul rusesc. Într-o zi ne împodobim cu cocarde naționale și cu știrea căpitanului rus ne hotărâm a face o demonstrație prin oraș. Cutreierăm străzile Pavlodarului, cântând. Trecând pe dinaintea locuinței ofițerilor austrieci, cântăm: „Deșteaptă-te, române”, strigând: „Jos Austria! Jos Francisc Iosif! Trăiască România Mare!”. Generalul austriac ne privea de la fereastră. După ce am ajuns la baracă, ne-am fotografiat.”
Învățătorul Cichi surprinde momentele instaurării regimului bolșevic, în societatea rusească… În privăvara anului 1917 – relatează autorul, se strica disciplina în armata rusească, se formează bande bolșevice în toate orașele Rusiei. Adică porunceau toți și nu asculta niciunul… Pline de pitoresc sunt descrise aspectele specifice ale fiecărui popor trăitor în Siberia.
Un moment important l-a constituit înscrierea ca voluntar și depunerea jurământului pentru România și pentru aliați înaintea locotenentului Urian, la batalionul III, cu sediul în orașul Irkutsk.
Luptele dintre cazaci și bolșevici erau de o cruzime maximă, notează autorul jurnalului. „Despre greutățile evacuării nu este ușor a vorbi – afirmă Cichi, căci ne-au trebuit 4 luni până am ajuns în Vladivostok. În stațiunea Baical am ajuns în 17.02.1920”. Interesantă este vizita la o școală chineză.
În Harbin, 27.04 – ne informează autorul – ne-am întâlnit cu trimisul României, maiorul „Cădere”, înaintea căruia au defilat legionarii români. Maiorul a ținut o cuvântare însuflețitoare de următorul cuprins: „Fiți mândri, căci prin vrednicia voastră, aici luptând alături de aliații noștri, prin jertfa și sângele vostru, ați lucrat pentru izbânda cauzei românești. Fiți mândri, căci comandanții aliați de aici vorbesc cu laudă de faptele voastre vitejești, care au făcut astfel și aici, ca numele de român să fie cinstit. Voi, care sunteți ostași ai României Întregite, întipăriți adânc în sufletele voastre ziua de azi.”
„Japonezii s-au arătat foarte amiabili față de armata română – aflăm de la autor – și ne făceau dese vizite prin saloanele noastre și mai târziu, vecini cu noi. Ne arătau gazetele lor în care scria despre vitejia noastră. Vasele de purtat apă le aveau din lemn. Orezul fiert încă îl împărțeau în cutii de lemn.”
În partea finală a jurnalului este descris traseul străbătut, la întoarcerea spre casă: „În ajunul zilei de Rusalii 1920, am primit vestea că vaporul cu care avem să călătorim spre patria noastră ancorează în portul Vladivostokului. Am părăsit pentru totdeauna pământul Siberiei, unde am suferit aproape 6 ani, plecând într-o cale lungă peste 20.000 km. Timpul a fost plăcut și marea liniștită…” Este apoi descris traseul de întoarcere acasă prin Hong Kong, India, Canalul Suez și portul Tufic, Marea Marmara, Strâmtoarea Bosforului. Sunt descrise apoi emoțiile trăite la ajungerea în țară, drumul făcut cu trenul până la Brașov și bucuria revederii părinților și a celor dragi și regretul pentru cei 40 de feciori căzuți pe câmpurile de luptă.
Îngrijitorii ediției au completat informațiile din jurnalul autorului în câteva anexe care redau date referitoare la: repere monografice ale localității Belin, pagini de jurnal ale autorului, scrise în perioada interbelică, episoade trăite de românii din fostul județ Treiscaune în timpul Primului Război Mondial, informații referitoare la volumele „Pe urmele destinului”, de Romulus Cioflec și „Evadat din Siberia”, de Toni Geangalău, alte prezențe din sud-estul Transilvaniei, în Siberia, în timpul Primului Război Mondial, lucrări și studii referitoare la preistoria, istoria și cultura românilor din județele Covasna și Harghita.
Astăzi, informațiile învățătorului Cichi-Ciuncan din Belin despre Siberia de acum un secol rămân pagini de istorie de larg interes, de ce nu și pentru locuitorii Siberiei. Lucrarea întregește bogata bibliografie cu aceeași tematică, scrisă, mai ales, de românii basarabeni, care au luat calea înspăimântătoarelor lagăre de muncă, din îndepărtata și înfrigurata Siberie, încă o pagină din istoria zbuciumată a poporului român.
Prin comportarea lor, în vremuri deosebit de grele, voluntarii români din Primul Război Mondial transmit generațiilor următoare exemple demne de urmat: „Niciunul dintre noi voluntarii nu s-a dat în lături, niciunul dintre noi nu a șovăit în fața primejdiei, toți au stat cu inimile deschise și însuflețite și în fața victoriei și în fața morții. Ne-am încins cu drag în hora morții și fiecare dintre noi a săvârșit fapte de sfântă aducere aminte.”
Tatiana SCURTU
Ioan LĂCĂTUȘU
