Fundația „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe organizează a șaptea ediție a Balului Costumului Popular care va avea loc în data de 12 noiembrie a.c., ora 17.00, la sala de evenimente Leonor Balroom din municipiu, sub conceptul și dorința de a fi împreună în ceea ce odată  se numea  hora satului.

Potrivit președintei fundației, prof.ing. Maria Peligrad, pornind de la diversificarea manifestărilor organizate, conform statutului său, conducerea Fundației acordă în continuare un interes deosebit organizării  de manifestări care  să promoveze cultura, identitatea națională și interesele românești  în centrul țării. Fiecare ediție este dedicată satului tradițional românesc  și se va îndrepta către lada de zestre a bunicilor noștri.

        „Dorim ca acest eveniment să aducă în atenția publicului inteligența, creativitatea și hărnicia poporului român, care de-a lungul veacurilor, din resursele naturale, sau cultivate și-au asigurat traiul, îmbrăcămintea și încălțămintea, și-au înfrumusețat viața cum a știut mai bine, pentru momente de sărbătoare sau de muncă,  rezultând   o minunată diversitate a traiului comun.

   Ei, înaintașii noștri, au îmbinat cu măiestrie câteva elemente, alcătuind cel mai frumos întreg: neamul românesc”, a menționat Maria Peligrad.

Într-un comunicat transmis către Mesagerul de Covasna,  președinta Fundației „ Mihai Viteazul” a transmis  câteva cuvinte despre fiecare element ce formează acest întreg:

   „ Portul popular reprezintă una dintre cele mai importante forme de cultură ale unui popor, pe baza lui realizându – se numeroase cercetări ale  genezei  istorice, etapele principale de evoluție, formele contemporane și aria de răspândire. Se caută și se pune în valoare originalitatea sa în raport cu portul altor popoare, contribuția lui în procesul de geneză al unui popor.

      Cântecul popular este o bucățică din celula noastră. A intrat și a rămas în sufletele noastre, când ne bucurăm, când curg lacrimi din inima noastră, când participăm la mari evenimente colective sau familiale.

       Dansul popular românesc, ca și dansurile altor popoare, este expresia unei comunități, îndrăgit de toate categoriile de vârstă și stare socială, având un aer sărbătoresc oriunde este practicat.

       Mișcările trupului, ale brațelor  și picioarelor  alături de cântecul popular și măiestria celor care au țesut și cusut costumul popular ne dă frumusețea și măreția folclorului românesc”.

Dansul, muzica și portul popular unesc spiritele umane

      Persoanele care au fost prezente măcar la una dintre edițiile anterioare ale  Balului Costumului Popular organizat de Fundația „ Mihai Viteazul”, la Sfântu Gheorghe, știu câtă frumusețe și bucurie de a fi împreună, în grai și port românesc, au adunat în sufletele lor.

Deși nu este deloc facilă organizarea unui astfel de eveniment la care participă sute de persoane din localitățile județului Covasna, și nu numai, precum și interpreți de muzică populară și membrii unor ansambluri de dansuri, bucuria reușitei este băută din cupa mulțumirii și de cei ce îl organizează.

Este o mare mulțumire să creezi și să participi la organizarea unui eveniment  care să aducă bucurie în sufletele celor din jur, știind că dansul,  muzica  și portul popular unesc  spiritele umane. Și unde se putea mai bine, decât  la Balul costumului popular!

      De-a lungul  desfășurării edițiilor, am avut bucuria de a constata o creștere a numărului persoanelor prezente, care poartă un costum popular, familii întregi (cu copii) mândre de tricolorul prins în piept sau la brâu și apreciez că la ultima ediție cca 99,5% din cei prezenți erau îmbrăcați în frumoase costume populare. Dar câștigul major  este îmbrăcarea costumului popular sau un element al acestuia în afara sălii de bal, la biserică, pe stradă, la manifestări diverse în aer liber, etc.

      În oganizarea evenimentului ne –am străduit să alegem o locație (din cele existente în Sfântu Gheorghe) care să fie similară cu piața satului, loc  în care toți cei prezenți să se prindă  cu voie bună în hore, sârbe,  cântă și dansează.”, a mai spus prof.ing. Maria Peligrad.

Aceasta a menționat că, și în acest an, Balul Costumului Popular va fi organizat la sala de evenimente  LEONOR BALROOM din municipiu.

Având în vedere că locurile sunt limitate, persoanele interesate se pot înscrie, deja, la sediul Fundației „Mihai Viteazul” de la Casa cu Arcade din Sfântu Gheorghe (str. Libertății nr.7), până pe data de 2 noiembrie, în zilele de luni și joi, între orele 10-12, și miercuri, între orele 15-17, sau la adresele de e-mail: [email protected] și [email protected].

Nu am pierdut din vedere alegerea artiștilor, invitaților. Aceștia sunt din județul Covasna, Brașov și Harghita, frați într – o credință și trăire, pe care dorim să – i cunoască cât mai multă lume: Cora Munteanca, Alexandru Baciu, Ionela Bran, Mugurel Grama, Săgneanca Anuța.

    Programul este asigurat de o orchestră locală, Rythmic, interpreții invitați și Ansamblul Ceata Opincuța  din Sfântu Gheorghe, altfel spus un spectacol folcloric interactiv artiști –  participanți.

    Noi toți,  ne vom  bucura de rezultatul căutării în lada de zestre!

    Avem bucuria de a anunța  înființarea Ansamblului artistic Speranța, al Fundației Mihai Viteazul, ai căror membrii sunt școlari cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani”, a mai transmis, către Mesagerul de Covasna, președinta Fundației „Mihai Viteazul” Sfântu Gheorghe, prof.ing. Maria Peligrad.

     Maria Crețu-Graur

Explicație foto: La Balul Costumului Popular organizat de Fundația „Mihai Viteazul”, în anul 2019 (foto arhiva Mesagerul de Covasna)

 

 

 

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail