Mircea Cărtărescu și scriitorii finlandezi Sofi Oksanen și Timo Parvela se numără printre invitații speciali ai celei de-a patra ediții a Târgului de carte și festivalului de literatură contemporană SepsiBook, ce va avea loc în perioada 22-25 mai la Arena Sepsi din municipiul Sfântu Gheorghe, au anunțat, marți, organizatorii.

Potrivit acestora, la târg vor participa circa 40 de edituri din România și Ungaria, iar publicul va avea posibilitatea de a se întâlni și cu alți scriitori contemporani.

„Sofi Oksanen este una dintre cele mai cunoscute nume, nu numai din literatura finlandeză, ci și din cea universală, fiind tradusă în mai mult de 40 de limbi (…) Timo Parvela este, de asemenea, un autor favorit pentru mai multe generații de copii și pentru părinți, iarăși tradus în foarte multe limbi (…) Avem bucuria să-l avem din nou alături de noi pe Mircea Cărtărescu, și la festivitatea de deschidere și după aceea, la o discuție portret. Eu cred că au trecut 11 ani de când a fost aici ultima dată, la Sfântu Gheorghe și (…) ne bucurăm că a acceptat invitația. Este vorba, totuși, despre cel mai cunoscut nume și peste hotare al literaturii române contemporane și mai mult, dacă ne uităm la creația lui, la cărțile sale, putem spune că este unul dintre autorii determinanți ai literaturii române și chiar universale, a literaturii române de după ’90 mai ales’, a declarat directorul Bibliotecii Județene din Sfântu Gheorghe, Szonda Szabolcs, în cadrul unei conferințe de presă.

Coordonatorul festivalului, Gombos Zoltan, a precizat că pe lângă lansări și prezentări de carte, întâlniri literare și sesiuni de autografe, evenimentul va cuprinde și foarte multe programe pentru copii, expoziții, ateliere de Ikebana, concerte, spectacole, degustări de cafea, chiar și activități sportive.

„Înainte de toate, vreau să zic că intrarea la SepsiBook este gratuită (…) Arena are peste 600 de locuri de parcare, se poate ajunge cu mașina, cu autobuzul, cu trenulețul, cu bicicleta, pe jos (…) Din septembrie muncim la acest eveniment și sperăm să fie un succes”, a declarat Gombos Zoltan.

Bugetul alocat evenimentului este de aproximativ 875.000 de lei, din care contribuția Consiliului Local Sfântu Gheorghe se cifrează la 500.000 de lei, iar diferența va fi asigurată de Biblioteca Județeană și Asociația Culturală „Mikes Kelemen”, care a obținut o finanțare de peste 240.000 de lei din partea Administrației Fondului Cultural Național.

„Acest eveniment este o sărbătoare a culturii scrise și a întâlnirilor cu cartea, o experiență literară și comunitară. Anul trecut numărul vizitatorilor a trecut de 10.000 și sperăm că anul acesta va fi și mai mare. Ne face deosebită plăcere că, pe lângă autori și reprezentanți de seamă a literaturii maghiare și românești, vor fi și invitați internaționali și aici amintesc autorii finlandezi, de exemplu. Acest lucru este important și din cauza faptului că Finlanda este țara care, la aniversarea a 100 de ani de existență a statului finlandez, a construit o bibliotecă. Eu cred că putem învăța de la o națiune care 100 de ani de existență a statului îi marchează prin construcția unei biblioteci’, a declarat și viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe, Sztakics Eva, în cadrul întâlnirii cu presa.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail