Potrivit acesteia, în primul semestru al anului, în judeţul Covasna s-au produs 19 accidente rutiere grave, cu 9 mai puţine decât anul trecut, soldate cu rănirea gravă a 16 persoane, cu zece mai puţine decât în anul anterior, însă şi cu decesul a 8 persoane, cu trei mai multe decât în perioada menţionată.

Principalele cauze ale accidentelor rutiere grave au fost viteza excesivă, abaterile comise de biciclişti, depăşirile neregulamentare, neacordarea de prioritate şi circulaţia pe sens opus.

În scopul prevenirii accidentelor rutiere, în primul semestru al anului poliţiştii au desfăşurat 714 acţiuni, în urma cărora au aplicat 9018 sancţiuni contravenţionale, cu 1537 mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, au reţinut 930 permise de conducere ( + 62) şi au retras 498 certificate de înmatriculare (+178).

„Siguranţa rutieră este strâns legată de siguranţa infrastructurii rutiere, astfel încât, în baza principiului abordării integrate a siguranţei rutiere, structura noastră a făcut demersuri pentru îmbunătăţirea sistematizării rutiere prin organizarea de întâlniri periodice cu administratorii drumurilor publice. În acest sens, amintim, că urmare a întâlnirii cu reprezentanţii DRDP Braşov şi SDN Sfântu Gheorghe, structura noastră a formulat propuneri de îmbunătăţire a sistematizării rutiere prin: montarea de dispozitive de protecţie de tipul parapetelor New Jersey, pentru separarea sensurilor de circulaţie pe DN 11, executarea de marcaje rezonatoare pentru reducerea vitezei de deplasare a autovehiculelor şi atenţionarea conducătorilor auto cu privire la configuraţia caracteristică a drumului, în zona km. 43+150 m, pe sensul de mers Târgu Secuiesc- Braşov şi montarea unor noi indicatoare de limitare de viteză”, se arată în raportul IJP Covasna, postat marţi pe site-ul Prefecturii.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail