Numărul copiilor abandonaţi a scăzut considerabil în ultimul deceniu şi jumătate în judeţul Covasna, ajungând de la 122 în anul 2005 la 18 în 2020, relevă un raport al Direcţiei de Protecţie a Copilului Covasna.

Directoarea instituţiei, Vass Maria, a declarat că scăderea faţă de 2005, când a fost un an de vârf în această privinţă, a a survenit în urma implementării mai multor proiecte şi programe de prevenire a abandonului, precum şi de reintegrare a copiilor abandonaţi în familiile lor naturale.

Potrivit acesteia, din cei 18 copii abandonaţi sau neglijaţi de părinţi în cursul anului trecut, 12 proveneau din mediul rural. Cinci dintre aceştia au fost reintegraţi în familiile biologice, 10 au fost daţi în plasament la asistenţi maternali, doi au fost plasaţi în Centrul rezidenţial pentru copii cu dizabilităţi din Baraolt, iar unul la Centrul de primire în regim de urgenţă „Prinţ şi cerşetor” din Sfântu Gheorghe.

Vass Maria a mai menţionat, totodată, că Direcţia pentru Protecţia Copilului Covasna derulează de mai mulţi ani un program de prevenire a sarcinilor nedorite, în parteneriat cu Fundaţia SERA România, care asigură materialele contraceptive.

 

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail