Fermierii care nu au depus încă cererile pentru ajutorul de stat pentru motorina utilizată în agricultură, pe ultimul trimestru al acestui an, pot face acest lucru în cursul lunii octombrie a.c. Cererile se depun la centrele judeţene APIA.
Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură. Valoarea accizei decontate în acest an de 1,20 lei/litru de motorină. Cererea trimestrială de rambursare a ajutorului de stat nu poate depăşi 40% din cantitatea totală stabilită conform acordului prealabil de finanţare prin rambursare, iar cantităţile de motorină ce beneficiează de ajutor de stat acordat sub formă de rambursare se stabilesc prin ordin al ministrului, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, cu încadrare în prevederile bugetare aprobate.
Cei cărora le trece prin gând să vândă motorina pentru care s-a acordat ajutor de stat sau să o folosească în alte scopuri decât cele prevăzute de lege, trebuie să ştie că pot fi sancţionaţi cu amendă de la 5.000 lei la 20.000 lei.
Totodată, beneficiarii accizei reduse pentru motorina utilizată în agricultură riscă amenzi de până la 20.000 de lei şi pierderea dreptului de a încasa acest ajutor de stat pentru o perioadă de trei ani, dacă, în urma controalelor se dovedeşte că au beneficiat de un ajutor necuvenit (ajutor necuvenit reprezintă orice sumă care, în urma verificărilor efectuate de către APIA sau de către alte instituţii abilitate, se constată că a fost acordată beneficiarilor care nu au respectat prevederile legale). Sumele reprezentând ajutor necuvenit se recuperează de la beneficiarii ajutorului de stat.
♦
În ceea ce priveşte ajutorul de stat privind realizarea angajamentelor asumate voluntar în favoarea bunăstării păsărilor, respectiv bunăstării şi protecţiei porcinelor, aferente perioadei 16 octombrie 2011-15 octombrie 2012, cei care doresc sa beneficieze de acesta trebuie să ştie că în perioada 1 – 15 octombrie 2011, se depun cererile iniţiale anuale.
Cererile iniţiale anuale se depun la centrul APIA judeţean, pe raza căruia îşi desfăşoară activitatea de creştere a păsărilor, respectiv a porcinelor. Informaţii suplimentare se găsesc pe pagina de internet http://www.apia.org.ro/buget_national-informatii.htm.
♦
Până la data de 31 octombrie 2011 inclusiv se depun la centrele APIA judeţene, cererile de solicitare a ajutorului de stat în agricultură privind plata primelor de asigurare.
Ajutorul de stat se referă la poliţele de asigurare încheiate cu societăţile de asigurare-reasigurare plătite, pentru culturile înfiinţate în primăvara anului 2011 (plantaţii de pomi, arbuşti fructiferi, de hamei şi de vii – cu excepţia soiurilor de struguri pentru vin care beneficiază de sprijin conform OMADR nr. 756/2008).
Conform H.G. nr. 756/2010, cu modificările şi completările ulterioare, ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a unei cote procentuale din costul primelor de asigurare plătite de către producătorii agricoli, după cum urmează:
• 70% pentru poliţele care prevăd acoperirea pierderilor cauzate de fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate dezastrelor naturale;
• 50% pentru poliţele care prevăd acoperirea pierderilor cauzate de fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate dezastrelor naturale, precum şi a altor pierderi cauzate de fenomene meteorologice nefavorabile şi/sau a pierderilor cauzate de boli ale animalelor ori ale plantelor sau de infestări parazitare.
♦
În ceea ce priveşte ajutorului specific acordat pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică, până la data de 17 octombrie 2011 inclusiv, se pot depune cererile.
Ajutorul specific se acordă pentru exploataţiile din producţia vegetală şi animalieră, care sunt înregistrate în sistemul de agricultură ecologică şi care se află în perioada de trecere de la agricultura convenţională la agricultura ecologică, numită conversie. Beneficiarii ajutorului specific pot depune o singură cerere de solicitare a ajutorului specific, fie pentru o exploataţie din producţia vegetală, fie numai pentru una din speciile din producţia animalieră sau numai pentru o exploataţie din apicultură. (A.A.C.)