Note de călătorie:„Tărâmul de Aur” (6)

O ciudățenie observată din prima clipă ce am ajuns în Myanmar le-a vizat pe  reprezentantele sexului frumos,  care  indiferent de vârstă, aveau nasul, fruntea și obrajii pictați cu o substanță alb-gălbuie. Ca și cum luau parte la un carnaval! La început nu am înțeles de ce fac asta? Să fie un adjuvant estetic?  Din punctul meu de vedere nu dădea bine deloc la frumusețe. Deci?

A  doua zi-dimineața,  potrivit  felului  meu de a fi „Curios  ca o …babă” ( deși la etatea mea s-ar potrivi  „Iscoditor ca un…moșneag”) am mers glonț la  ghid și l-am întrebat fără nici o jenă.

                                           Ce este „Thanaka”?

Am primit o explicație…dublă. 1. Este un mijloc simplu de a proteja fața de razele solare foarte puternice. 2. Obicei birmanez ce ține de  cochetăria feminină.  Substanța cu care se fardează poartă numele de „Thanaka” și nu-i altceva decât o pudră făcută din…scoarță de copac !?

-„Vorbești serios?”

-„Very serious”.            

 Imediat m-am gândit: Oare ce le trebuie  mărci faimoase de pudră, creme, geluri    „Jeweled Skin Luxury”, „Cream by La Prairie”, „Chanel Hydra Beauty”, „Estée Lauder Re-Nutriv Ultimate Lift” ori  rujuri de la „Guerlain”, amplasate  în cutii din aur  realizate manual și încrustate  cu diamante, cum am admirat cândva la Paris???

 De unde  să dea  populația feminină birmaneză atâtea parale pentru  sulemeneli extravagante? Aici totul e  gratis. S-a găsit o soluție simplă, la îndemâna doamnelor, demnișoarelor și chiar adolescentelor ce utilizează pentru protecție și „machiaj” un produs  natural  preparat în casă.  Sau la „colțul străzii”.

Inițial am crezut că este doar un obicei al clasei  sărace (tautologie curate, întrucât aproape toți sunt sărmani), practică întâlnită cu precădere în mediul rural. Aș. Aveam să constatat că majoritatea purtătoarelor de fustă – pardon, în „Țara Aurului” și…bărbații   îmbracă  așa ceva (!) – se boiesc cu „Thanaka”. Deprinderea vine din vechime având menirea de a proteja pielea de soarele dogoritor, mai cu seamă de razele ultraviolete, atât de nocive. Ulterior datina a căpătat și o funcție  așa-zis „estetică”, chit că  diminuează șarmul delicatelor birmaneze. Mai târziu am aflat un alt lucru curios, anune că  femeilor  asiatice nu le place să fie bronzate. Auziți …blondelor!

Întâmplarea a făcut ca ajungând  într-un sat, să asist la „fabricarea” acestui produs în gospodăria unui localnic. Omul a rupt câteva fâșii din  scoarța unui  arbore din familia „Rutaceae”, le-a bucățălit, apoi le-a băgat la macinat de le-a „mers fulgii”, în final  rezultând  o  pudră gălbinoasă, bună pentru  pomădat.

-Nu vreți?, m-a întrebat amabil.

Văzând că m-a pufnit râsul, i-a zis ghidului să-mi spună că în Myanmar și bărbații se mai „dau în stambă” pudrându-se, nu doar soțiile lor!!!  Studii farmacologice au evidențiat anumite caracteristici benefice ale acestui adjuvant estetic: proprietăți antiinflamatoare, antioxidante, acţiune antibacteriană. Așadar, experiența empirică acumulată de secole  are o bază. Nu este un moft, cum credeam eu la început. Vorba unui semidoct: „Diferenţa între ignoranţă şi apatie? Nu ştiu. Și nici nu îmi pasă!”

Domnișoarele  din țările emancipate folosesc  împotriva acneei  măştile  de argilă. Numai că efectul secundar îl reprezintă uscarea  tenului. Adică scapi de una, dai de alta! Tinerele birmaneze au observat că „Thanaka” nu deshidratează epiderma!

Rezultă o epidermă delicată şi proaspătă, ca de  sugar. Vorba unei reclame de pe timpuri: „Dacă vrei piele de bebe/ Bea doar apă minerală – Hebe!” Pam pam.

Drogul…„vampirilor”

Mă voi referi acum mai pe larg la un viciu cvasi-general. Mai ales bărbații își cumpără zilnic o doză, două, trei de „kunya” – precum la noi țigările –  mestecând necontenit precum rumegătoarele niște frunze de palmier în care pun  nuci de betel. Melanjul produce însă pe lângă euforie pasageră și o salivație excesivă. Consumatorii  nu se jenează și scuipă pe unde apucă, lăsând pe jos numeroase pete  roșietice dizgrațioase. Drogul vegetal creează dependență și foarte puțini au reușit mai apoi să se lase. Majoritatea nici nu vor. Pentru a accentua efectul, unii pătimași adaugă mirodenii, tutun, îndulcitori. Și așa uită de foame, devin veseli, ignoră supărările. Până se termină efectul. Și o iau de la capăt…

 Preparatul  pe lângă faptul că stimulează expectorația, o  colorează în roşu.Ca și limba, dinții și buzele. Ce mai, vampiri în toată regula! Consumatorii însă consideră distracția inofensivă şi susţin că savurarea unei porții le dă o stare de euforie şi o senzaţie de căldură în corp câteva ore bune. „Nu ni se întâmplă nimic rău”, zic ei!

 Dovezile medicale arată, dimpotrivă, că viciul este periculos. Utilizarea îndelungată a miezului și frunzei de betel  cauzează probleme estetice și de sănătate:  dinţii pătaţi, gingiile sângerânde, salivație de neoprit. După care se instalează fibroză submucoasă orală și în final apare cancerul  bucal.

                                                  Încă un obicei ciudat

 Nu doar în Myanmar, dar și în alte țări din Asia de Sud-Est am observat al  obicei ciudat. De această dată e legat de…vrăbii! Pe lângă  temple, stupe, alte lăcașe de cult se adună mulți credincioși, uneori apar și turiști. Iată o bună oportunitate pentru vânzătorii ambulanți.

Un lucru care mi-a plăcut mult este că  nu am văzut cerșetori, oameni murdari, neîngrijiți, care să te sâcâie cu palma întinsă. Vorba noastră din popor: „Săraci, dar curați!”

În schimb, comerțul stradal e în floare. Se practică pe un petec boțit de ziar pus pe jos. Carevasăzică fără taxe și Condică de sugestii și reclamații – cum se desfășoară  adesea și pe la noi („Prăvălie de oltean/ Fără ușă, fără geam…”). Străinii sunt îmbiați cu felurite articole de artizanat, unele drăguțe, altele kithscioase, cu mici bijuterii din jad (adesea false), evantaie, statuiete înfățișându-l pe Buddha.

 M-au intrigat însă câteva  femei care vindeau… vrăbiuțe!?! Negustoresele aduseseră cu ele niște colivii rotunde mărișoare, pline cu  păsăret agitat. Erau  înghesuite acolo zeci, poate sute  de exemplare. Ce naiba se întâmpla? Când m-am apropiat, am realizat că avea loc un soi de „ritual”: plăteai o sumă modică și  primeai din coș  un ghemotoc spăimos cu pene. Pe care îl mângâiai duios (eventual îl sărutai), dându-i apoi drumul spre înaltul cerului în aplauzele asistenței !!!

      I-am oferit și eu doi dolari unei „Vânzătoare de păsări” (observați parafraza genială după  titlul vestitei operete de Carl Zeller), bucuros că pot elibera un suflețel nevinovat. Tipa a băgat mâna în colivie, a amestecat ca la „Loz în plic”, alegând la întâmplare o vrăbiuță, pe care mi-a înmânat-o. Senzația nu mi-a plăcut; mica vietate  stătea cuminte  în palmă și nu cuteza să o zbugheacă spre libertate, atât era de stresată de captivitatea îndelungată.  A trebuit să o arunc în sus, ca să o fac să zboare.

Am trăit un moment trist, deloc înălțător, cum m-aș fi așteptat…

Cum poți să-ți ajuți „Karma”?

 Cineva mi-a explicat simbolistica ceremonialului. Se desfășoară un mic ritual pe care  turiștii îl fac amuzați, fără să aibă habar ce reprezintă. Ca și mine. Mulți iubesc  viețuitoarele sălbatice, ca atare nu sunt de acord ca bietele înaripate ale Cerului să fie  ținute  în colivii.

Numai că în concepția budistă printre faptele bune pe care  credincioșii trebuie să le facă mereu, se numără și grija pentru necuvântătoare. În cazul de față – eliberarea micilor zburătoare. Gestul aparent banal este  pentru budiști încărcat de semnificații, întrucât așa pot contribui la îmbunătățirea propriei  „Karma”, ajutându-i să se reîncarneze mai ușor într-o viață viitoare.

Rețineți  că semnificația  noțiunii de „Karma” se referă în limba sanscrită la „Acțiune”, reprezentând doctrina de bază a budismului și a hinduismului. Este un concept religios și filosofic prin care fiecare activitate, decizie fizică sau spirituală, produce o consecință obligatorie. Pozitivă sau negativă. Cu alte cuvinte, spus pre limba noastră ca să înțelegeți: „Bine faci, bine găsești!” Sau invers.

Mi-a plăcut de o  turistă se pare americană.  N-a stat la tocmeală și i-a înșfăcat coșul femeii, întrebând-o cât cere pe toată captura? Proprietara a rămas perplexă! Pauză. Atunci   ecologista a scos  din portmoneu o hârtie de… 50 de dolari și i-a fluturat-o pe sub nas.

 Se adunase lume în jur, mulți vociferau. Vânzătoarea s-a speriat și cu toate că o tenta atâta bănet, nu vroia să renunțe la conținutul coliviei. Alături stătea fiul ei de vreo zece ani, care văzând tărăboiul și deruta mamei  a început să plângă în hohote, făcând chiar o criză nervoasă. Lumea s-a îmbulzit atunci mai abitir „ca la urs”. Străinii, firi miloase, vociferau, somând-o pe birmaneză să elibereze vrăbiuțele. Localnicii – nu se băgau!

Finalmente valuta a contat și  pântecoasa colivie s-a golit treptat. Culmea este că unele  păsărele nu mai vroiau  să iasă fiind scoase cu forța, atât se obișnuiseră cu privarea de libertate!

… Și atunci mi-am adus aminte o zicere românească: „Nu da vrabia din mână…”!  Eu am dat-o bucuros. (Va urma).

                                                                                                           Horia C. Deliu