Ajuns în „Țara Soarelui Răsare” aveam o listă cu ținte de bifat. „Must see”, cum se spune azi în jargon turistic. Printre ele Muntele Fuji – emblema Japoniei. Apoi Templul „Tōdai-ji,” construit în anul 752, care găzduiește Cea mai mare Statuie de bronz a lui Buddha din lume, cântărind 550 tone; „Shinjuku Gyoen Park”– plămânul verde al Capitalei, vestit primăvara pentru cireșii săi în floare; Porțile roșii, Torii, Altarul „Meiji Jingu” închinat Cultului Shinto. Desigur, un lung popas sau mai multe pe exclusivista arteră comercială de fashion „Ginza” (comparabilă cu ”5th Avenue” din New York, unde zăboveam ore întregi anii trecuți, făcând doar…„Windows shhoping” („Looking at goods, without intending to buy anything” – n.n.). Sărind în partea cealaltă a civilizației am poposit în Satul turistic „Shirakawago”, cu casele sale vechi ce au acoperișuri foarte groase din stuf – parte a Patrimoniului Mondial UNESCO. Nu trebuiau ocolite „Casa Nomura” a Samurailor; „Domul Bombei Atomice” de la Hiroshima; Gradina Plutitoare; Districtul Gheișelor. De asemenea, am vrut și am reușit să călătoresc cu trenul-glonț „Shinkansen” (chiar de…două ori). Am dorit să particip, de asemenea, la Ceremonia servirii ceaiului. Și, neaparat, să traversez în sus și-n jos, în stânga și-n dreapta cea mai aglomerată Intersecție din lume aflată la Tokyo -„Shibuya Crossing Street”- care la orele de vârf permite trecerea simultană din cinci direcții a circa… 3.000 de oameni. La fiecare jumătate de oră se însumează aproximativ 45.000 de pietoni, performanță menționată în Cartea Recordurilor.
Curățenie „de farmacie”
Și acum să ne ocupăm de capitolul care îmi face plăcere – cel al curățeniei „de farmacie” din Japonia. Unii dintre semenii din România s-au obișnuit, din păcate, să trăiască nepăsători față de lipsa civilizației! Nu-i mai deranjează murdăria de pe străzi, ba chiar o…întrețin, ignorând coșurile de gunoi. Trec nepăsători pe lângă pereții mâzgăliți cu graffiti, s-au obișnuit cu poluarea tot mai agresivă, cu puținătatea zonelor verzi, a toaletelor publice, nu le pasă când așteaptă în refugii degradate ale transportului în comun, mijesc privirea la iluminatul stradal insuficient etc., etc. Abia când călătoresc în Vest se freacă mirați la ochi și …oftează.
Ajungând în Japonia, această țară de-a dreptul…aseptică, mi-am amintit că în urmă cu vreo trei decenii am avut un șoc oarecum similar, când am pus pentru prima dată piciorul în Elveția. Unde ordinea și disciplina m-au uluit. Cum de acolo era posibil????
În „Nippon-koku” nu o să vezi nicăieri gunoaie pe caldarâm, ziduri acoperite cu mâzgălituri „artistice” – plaga marilor aglomerări urbane – homeless, câini vagabonzi, cerșetori, bețivi. Pietonii sunt îmbrăcați decent, vorbesc în șoaptă la telefonul mobil, nu râd zgomotos, nu mănâncă semințe, merg ordonat doar pe partea stângă a trotuarelor. Mașinile circulă, de asemenea, pe stângă, nu claxonează, nu poluează. Autovehiculele sunt electrice sau „hybrid”.
Deși Tokyo este cel mai aglomerat oraș din lume, traficul nu este sufocat ca în București, Istanbul sau New Delhi, existând transporul subteran: cel mai eficient de pe Glob. Ca atare este folosit din plin. Circulația e fluentă la suprafață, nu se produc ambuteiaje. N-am văzut vreun accident rutier, șicanări în trafic, agresiuni verbale și chiar fizice între șoferi. Lângă stațiile de autobuz există niște separeuri în aer liber unde fumătorii (de țigări…electronice, doar ne aflam în Japonia și protecția mediului este literă de lege) se dedau viciului lor. Evident, nu există nicăieri…chiștoace!
Mai pot înșira o mulțime de „ciudățenii” …
„Never ever!”
Să vă relatez acum o secvență aproape cinematografică. Eram într-o seară pe cea mai scumpă arteră comercială din lume, Bulevardul Ginza, din Tokyo. Acolo un metru pătrat de spațiu locuibil poate ajunge și la 120.000 de dolari (!!!) Strada, trotuarele – bec. Nici o hârtie pe jos. Nu mai zic de mucuri de țigări, bețe de chibrit, doze goale de băutură, cocoloașe din gumă de mestecat. Culmea este că lipsesc cu desăvârșire …coșurile de gunoi stradale !!!
Privesc fascinat în jur. Nu regăsesc entropia din alte megalopolisuri, agitația frenetică, larma, acel du-te-vino obositor. Trecătorii sunt elegant îmbrăcați, limuzinele opresc în fața buticurilor unor mărci celebre. Vânzătorii fac plecăciuni la intrare și te asaltează cu amabilități. Luxul e la el acasă. Intru și casc gura. N-am bani, nu cumpăr. Mă simt ca elefantul în magazinul de porțelanuri. Pentru bărbați este o experiență jenantă. „De ce?”, mă întreabă contrariate damele, care dau năvală. „Vrem doar să ne facem o idee”.
Eu „prefer mai bine”..supermaket-urile, unde nu… dau de bănuit că aș fi lefter (Popescu). Deși uriașele magazine universale sunt pline de cumpărători, constat surprins că nu există îmbulzeală. Fiecare este atent să nu-i deranjeze pe ceilalți.
Apropo de absența…coșurilor de gunoi!!! Motivul? Să nu se adune mizeria în jurul lor! În prima dimineață de tur prin Capitala nipponă negăsind tradiționalele pubele, am păstrat în…borsetă micile resturi – o pungă goală de chipsuri, sticluța de apă, două-trei șervețele folosite! Când am ajuns seara la hotel, am întrebat nedumerit la recepție cum se procedează? Țineți-vă bine: mi s-a recomandat să am în permanență o… punguliță în care să pun „rămășițele zilei” – vorba celebrului film cu Sir Anthony Hopkins și Emma Thompson, realizat după romanul scriitorului…japonez Ishiguro Kazuo, laureat al Premiului Nobel pentru literatură – urmând să o golesc abia când revin la hotel !?!
Vai ce bine e în România, fiindcă nu avem asemenea bătăi de cap…„Never ever!”
Turiști cărora …puțin le pasă
…Și acum urmează un alt instantaneu edificator, pe care ochiul exersat al reporterului l-a sesizat într-o zonă pietonală aglomerată din Kyoto. Lumea flana relaxată. Localnicii erau cu măști pe față, fără excepție. La un moment dat apare o ceată gălăgioasă de tineri „yankei”; băieți și fete, albi și negri, fără obrăzare. Erau îmbrăcați ca la ei acasă, cu blugii rupți în genunchi, cu tricouri și geci imprimate strident, șepcile puse invers, glugile trase pe cap. Erau turiști voit nonconformiști, gălăgioși, amețiți.
Careva dintre ei a aruncat pe jos un pachet mototolit de biscuiți. E drept că mai întâi s-a uitat după un recipient de gunoi stradal. Negăsindu-l, a „țâpat” sastisit ghemotocul pe trotuar și a trecut mai departe. Ceea ce un japonez nu ar face în rupul capului! La scurtă vreme din magazinul de alături a ieșit tiptil o vânzătoare cu mănuși albe și într-o clipită a subtilizat gunoiul, redând asfaltului aspectul imaculat.
Privind-o, mi-am amintit de confesiunea unei amice, „obsedate” de curățenie.
– Aseară, soțul meu a găsit un gândac lângă aragaz. Imediat s-a apucat și curățat lună bucătăria.Astăzi mă gândesc să pun gândacul și în… baie! (Va urma).
Horia C. Deliu
