În încheierea serialului voi prezenta și ultimele ciudățenii din Cele șapte curiozități unice din Myanmar, activitate începută data trecută.
Tribul „Gâturilor lungi”
…Și iată-mă ajuns, în sfârșit, acolo unde nu credeam că voi pune tălpile vreodată. Ca prin ceață mi-am amintit că vizionasem, hăt, cu mulți ani în urmă la „Teleenciclopedia” TVR-ului un reportaj despre un trib dintr-un ținut exotic, al căror femei se preocupau de…modă „Avant la lettre”!? Deși umblau prin junglă sumar îmbrăcate (mai degrabă dezbrăcate) reprezentantele sexului frumos se dădeau în vânt după o provocare absurdă pe altarul „fashion”-ului: își fixau încă din adolescență inele succesive de metal suflat cu aur în jurul gâtului spre a-l tot lungi. Și le lăsau acolo până la sfârșitul vieții!!! Greutatea acestor năstrușnice podoabe poate ajunge până la opt – zece kg, iar în absența spiralei de susținere, gâtul s-ar frânge! Tribul cu pricina se numește Kayan și trăiește pe malul Lacului Inle din fosta Birmanie.
Am poposit nerăbdător acolo. Într-un fel de „Sala de primire” special amenajată pentru vizitatori ne așteptau mai multe femei în straie populare cu gâturile înțepenite în stânjenitoarele corsete aurite, pregătite pentru sesiuni foto. Turiștii aduc bani, deci vorba românului, „Șo pe ei”…
Cea mai în vârstă era înzorzonată cu un „utilaj” gigantic alcătuit din maximum de inele posibile (25). Cum m-a văzut înalt, chipeș, grizonat, „mi-a făcut ochi dulci”. Sau poate mi s-a părut. Fără să mai ezit am poftit-o pe „mamaie” la pozat. Ce-a ieșit? Vedeți în imagine: două băbătii zâmbitoare. Precizez că simpatica „Old lady” număra opt decenii, dar se ținea bine! I-am strâns „tovărășește” mâna, i-am oferit un cadou financiar, însă n-am apucat să-i iau adresa de e-mail și nici nr. de celular, că s-a băgat altul pe fir. Poza alăturată reprezintă unul dintre intantaneele rarissime realizate prin voiajele mele.
Am aflat că în prezent doar femeile în etate din trib mai respectă tradiția și poartă fără probleme această podoabă stânjenitoare- neavâd încotro- întrucât adolescentele și tinerele renunță treptat la o asemenea practică mutilantă. Prima spirală alcătuită din 13 inele cu o greutate de patru kilograme se fixează în jurul gâtului la etatea de nouă ani. La 17 ani se schimbă cu alta de 14 inele ce atârnă șase kg. A treia înlocuire și cea mai consistentă se produce la vârsta de 20 de ani, când are loc o procesiune finală de aplicare a tuturor celor 25 de inele. Greutatea lor atinge zece kg.!!!
Când au văzut ce pătimesc acele surate, nici o turistă din grup nu s-a mai plâns seara: „Vai ce mi-a înțepenit gâtul”…
Pescarii care vâslesc cu…piciorul !?!
Trecând la altă năzbâtie din zonă, iarăși afirm că așa ceva n-am văzut nicăieri. Mă refer la pescarii de pe Lacul Inle și la modul lor ciudat de a-și propulsa bărcile: nu cu ajutorul vreunui motor sau vâslind cu brațele. Ci cu un…picior!?!
Mai întâi e de remarcat forma lătăreață a bărcilor pentru a asigura un echilibru sporit, la pupa existând o mica platformă. Pe ea stă pescarul, care face un soi de „balet” ritmic: stă sprijinit pe…piciorul stâng, iar cu dreptul manevrează lopata aflată în apă, ținută cu o singură mână.
Vâsla acționată cu forța piciorului imprimă, desigur, o viteză mai mare ambarcațiunii. Tehnica-i specială, dar greu de aplicat de un novice. Exact ca în poanta referitoare la „Culmea înotului”: „Cu o mână tai apa, iar cu cealalta dai din… picioare!”
„Stânca aurită” ce sfidează gravitația
Să ne ocupăm acum și de o altă minune din Myanmar: „Stânca aurită” – „Golden rock” (cum îi zic străinii), ce sfidează gravitația la înălțimea de 1.100 m. Este o priveliște măreață, dar și greu de acceptat, legile fizicii părând sfidate. Un bloc uriaș de piatră stă gata să se prăvălească de pe marginea versantului, rămânând într-un echilibru incredibil. Eu m-am crucit. Nu și credincioșii care se rugau lui Buddha, spunând că-i ceva „normal”!
Mii de pelerini vin an de an din cele mai îndepărtate colțuri ale țării, existând obligația sfântă ca măcar o dată în viață fiecare birmanez să ajungă aici, să se roage și să lipească în mod tradițional o foiță de aur pe stâncă. Sunt milioane asemenea ofrande, așa se explică imaginea aurie a „Pietrei sfinte”, care măsoară 7,6 metri înălțime, are o circumferință de 15 metri, cântărește 611,5 de tone, iar volum e de 245 m3. Ceva colosal!
Aflată pe vârful Muntelui Kyaiktiyo acestă masivă structură de granit pare și mai atractivă de aproape, fiindcă alături s-a construit o pagoda asaltată de mulțime. Un sfert din colos stă în aer, putând oricând să alunece în hău. La un cutremur va fi un dezastru…
Birmanezii consideră locul sacru, adunându-se în număr impresionant pentru a cânta, a se ruga și a aprinde lumânări. Unii ultra-credincioși se vâră riscant chiar sub ea (!), având convingerea că astfel vor avea mai mult noroc în viață.
Legenda spune că bolovanul nu cade fiindcă ar fi ținut de un…fir din părul lui Buddha! Acesta ar fi trecut pe acolo acum 2.500 de ani și impresionat de stâncă a observat un pustnic ce se ruga lîngă ea. Buddha neavând ce să-i ofere drept amintire călugărului și-a smuls un fir de păr și i l-a dăruit! Profund marcat, pustnicul s-a prezentat în fața regelui arătându-i prețiosul dar. Sfătuit de vizionari, suveranul a pus firul într-o casetă aurită, pe care a așezat-o sub Stânca Kyaiktiyo. La scurtă vreme acolo au început să se producă minuni, credincioșii au aflat și așa au început pelerinajele.
Cea mai mare Statuie a lui Buddha…înclinat
Pagoda Chauk Htat Gyi din Yangon este celebră deoarece adăpostește Cea mai mare Statuie a lui Buddha stând…culcat pe partea dreaptă, sprijinit în cot. Este o poziție rară, ciudată, iar dimensiunile sculpturii o fac de neegalat: 65 metri lungime și 16 m. înălțime.
Statuia șochează din mai multe privințe. Întâi, poziția înclinată a lui Buddha. Apoi culoarea lui albă (de regulă e auriu), ilustrul personaj având fața ca de porțelan, buzele roșii (?), un contur albastru al ochilor, fiind învelit cu o mantie galbenă. Rămâi pur și simplu șocat. I-am dat ocol, minunându-mă cu voce tare, precum…„retardata în târg”.
Te uimesc și cele 108 desene de pe tălpile enorme, având fiecare o semnificație pe care doar inițiații o înțeleg. Amprentele lui Buddha fac parte din folclor, unele fiind „descoperite” pe stânci, dealuri, pe pământ, în diferite țări, constituind locuri de reculegere pentru credincioși. Roata constituie însemnul primordial și se află în mijlocul tălpii.
His footprints are meant to remind us that Buddha was present on earth and left a spiritual path to be followed.
Pisicile birmaneze, un brand național
Unul intre cele mai agreabile momente s-a derulat tot pe malul Lacului Inle, atunci când am vizitat Centrul de cercetare și reproducere a pisicilor birmaneze, micile feline reprezentând un veritabil brand național. Din păcate, vechile autorități (puse pe căpătuială) nu s-au interesat de un asemenea subiect „minor”, existența minunatelor creaturi – cunoscute în întrega lume drept „Burmese cats” – fiind pusă în pericol, deși de secole sunt cunoscute ca animale sacre.
Primul lucru care te impresionează când le vezi este culoarea deschisă a ochilor, albastru/verde, având ceva aproape mistic.O spun cinstit și spăsit, deși poate îmi voi atrage „ura și disprețul oamenilor muncii”: nu sunt un mare admirator al acestor feline mici. Cele mari, tigrii, leii, panterele, da! Însă trebuie să recunosc că toate sunt frumoase, au grație, chiar distincție.
Blana birmanezelor este de culoare albă sau crem, au părul lung și coada stufoasă. Labuțele sunt întotdeauna albe, un element distinctiv al rasei.
Am reținut un lucru interesant, anume că puii vin pe lume în totalitate albi ca neaua. Abia când cresc încep să dezvolte culorile, iar la final apar și acele „mănușițe” pe lăbuțe. Dacă nu le au, sunt corcituri sau „fakes” (că tot e la modă noțiunea).
Grațioasele creaturi sunt inteligente, blânde, nu „zgârie rău”, manifestând multă curiozitate față de ce se întâmplă în jur.Nu sunt zgomotoase, „zăpăcite”, fiind recomandate acelor stăpâni care preferă liniștea și calmul.
…Am să citez o interesantă legendă despre subiectul la care mă refer. Se spune că la Mănăstirea birmaneză Lao-Tsun trăiau alături de călugări și o sută de pisici de un alb-imaculat, cu blană lungă, mătăsoasă și cu ochi căprui strălucitori. În momentul când murea un călugăr, se credea că sufletul lui intra în corpul unei pisici. Conducătorul lăcașului era un preot deosebit, Mun-Ha, care încă din timpul vieții a fost declarat Sfânt. În fiecare seară, asistat de pisica sa favorită pe nume Sinh, se ruga la statuia Zeiței Tsun-Kyan-Kse. Într-o zi templul a fost atacat de vrăjmași, iar Mun-ha a fost rănit și a agonizat. În tot acest răstimp pisicuța Sinh nu s-a despărțit de stăpân. Iar când acesta s-a prăpădit, sufletul său a ajuns în trupul devotatului animăluț.
Din acel moment s-a petrecut o schimbare în înfățișarea pisicii: blănița ei a devenit de culoare aurie, la fel ca și culoarea statuetei. Urechile, fața, coada și picioarele au prins o nuanță întunecată, care corespunde culorii țărânii unde fusese îngropat trupul Sfântului Mun-Ha, iar ochii au căpătat nuanța albastră precum safirele ce o împodobeau Zeița. Doar lăbuțele au rămas albe, aidoma puritatății sufletului stăpânului. A doua zi toate pisicile din templu, ca prin minune, aveau aceeași culoare ca Sinh.
…Frumosă poveste. Ca de altfel întreg serialul, nu-i așa? (Sfârșit)
Horia C. Deliu
