Șeful Turului („The Tour Leader”, așa se numește acum „ghidul” de pe vremuri) sosește la fix. Dă afabil mâna cu fiecare din micul grup de „globe-trotteri” români. Noi, respectuoși, ne prezentăm ca la școală. Se uită la ținuta noastră de voiaj, mustăcește, constatând că unii sunt echipați prea „fancy” pentru provocările ce ne așteaptă: caniculă, praf, nisip fin ce pătrunde peste tot, soare arzător, rafale fierbinți de vânt. Mai ales două-trei „ladies over 60 years old” țin să arate neapărat „bine”, conform filosofiei feminine: „Dacă nu mă etalez în excursii, apoi unde”? Partenerul Ahmed se abține de la vreun comentariu. Probabil că își zice în gând : „Las’că o să vadă ei/ele”. Are doar o rugăminte: să fim punctuali, întrucât programul trebuie respectat întocmai. Foarte bine, ”Așa-mi place, măi flăcăi, hăi, hăi”!
Scuze și explicații
Bâiguim scuza că aterizasem la o oră imposibilă (4.00 dimineața), urmată de formalități vamale (viza se ia de la aeroport), transfer, moșmondeli la recepție din partea unui angajat adormit și el. Noroc că avem parte de camere mari, curate, răcoroase, cu nelipsitele sticle de apă plată – jumătate de litru de ”căciulă”- care se oferă zilnic gratuit la hotelurile mari din zonele fierbinți al Globului.
La plecarea de pe Otopeni ne înghesuisem vreo 160 de indivizi într-un „B”737 cu destinația Dubai. Unii au rămas acolo să se bucure de zgârie nori. Alții erau în tranzit. La fel ca noi, o mână de „turiști specializați” (unul este geolog, altul geograf, avem și un geomorfolog, plus un…gerontolog ca mine). Fiecare dorea să vadă în izolatul Sultanat Oman locurile și lucrurile spectaculoase despre care se documentaseră : Marele Canion, cel mai mare yaht din lume aparținând fostului Sultan Qaboos, arborii de tămăie, broaștele țestoase gigantice verzi pe cale de dispariție, safari în deșert, popas într-o oază unde se poate chiar…înota, fiordurile Peninsulei Musandam ce amintesc de… Norvegia și alte minunății. Frumuseți de care ”turiștii de rând” habar nu au.
Așa ne place nouă să credem…
La poarta de îmbarcare din Dubai pentru destinația Muscat ne adunasem vreo…25 de indivizi !!! Nu se poate! Am crezut în primul moment că greșisem ghișeul de „check-in”. Știam că urma să ne transporte un mastodont „Triple Seven”, ce poate lua la bord…400 de călători și are cea mai lungă autonomie de zbor. Aeronava aparținea ultra-mega-celebrei Companii „Emirates”. Iar deplasarea dura doar… 45 de minute??? Era ca și cum ai trage cu tunul în vrăbii. Cunoșteam această bijuterie aeronautică și „pe dinăuntru”, una dintre cele mai mari și performante aeronave, deoarece voiajasem ore bune cu surate de-ale ei la Beijing și Yangoon.
Intrăm și rămân „mască”. Aproape toate scaunele-goale. La „business class”, unde pe alte curse este „full”, aici nici țipenie. Mă uit descumpănit pe tichetul de îmbarcare după loc, deoarece parcă asistam la un filmuleț comic realizat cu camera ascunsă. Se apropie o miniona stewardesă de origine asiatică, îmi surde și face un gest larg: „Stați unde vreți”! Privesc în jur și constatat că personalul de bord e mai numeros decât noi, pasagerii. Așa ceva n-am văzut în viața mea!!!
N-am decolat bine, că am și aterizat! Înainte de a coborî mă opresc în fața comandantului, care ieșise la ușa cockpit-ului pentru a-și saluta oaspeții. Îi mulțumesc pentru zborul impecabil (zâmbește) și pentru cina gustoasă. (Păcat – asta am zis în sinea mea – că a fost servită în ritm galopant). Întreb curios:
– Mă scuzați, domnule, nu este oare neeconomicoasă folosirea unui asemenea avion uriaș pe distanțe scurtissime? Și fără clienți ???
– Aveți dreptate. Recesiunea post-Covid e de vină. Sunt acum prea multe aeronave și prea puțini călători, mi-a răspuns șoptit…
Așa se explică de ce am văzut o mulțime de giganți ai aerului ( „Airbus” 380) – cele mai mari aeronave din lume – statând parcate pe platformele uriașului Aeroport din Dubai.
Ambiții mari
Dar să trecem la chestiuni și mai serioase. Ce spuneți de puțină istorie? Din sec. VI î.Hr, până în sec al VII-lea d.Hr. teritoriul Omanului a fost influențat de trei Dinastii persane: Ahemenidă, Partă și Sassanidă. Prima a controlat întreaga Peninsulă. Apoi, în jurul anului 250 d.Hr. cea de-a doua Dinastie își sporește autoritatea asupra râvnitului ținut din jurul Golfului, plantând garnizoane care să controleze rutele comerciale din zonă. În sec al III-lea d.Hr. sassanizii se succed parților și mențin supremația asupra teritoriului până la expansiunea hotărâtă a Islamului, patru secole mai târziu.
Una dintre preocupările constante de politică externă a conducătorilor amintitului ținut a reprezentat-o lupta pentru influență în Golful Persic, cu extensie spre Oceanul Indian. Încă din secolul al XVII-lea Omanul a devenit un mic Imperiu, încercând să se ia la trântă în domeniul maritim cu state mult mai puternice, precum Anglia și Portugalia. Vreme de două sute de ani influența Sultanatului avea să se extindă peste Strâmtoarea Hormuz, vizând teritorii importante ca Iranul, Pakistanul și ajungând până spre Sud, în Zanzibar! Ooo, ce perioadă glorioasă…
Numai că a venit secolul XX, cu noi provocări și ambiții din partea Marilor Puteri, iar „Țara arborelui de tămâie” nu a mai putut face față! Înrâurirea sa politică, economică și militară scade dramatic. Neavând încotro, Sultanatul intră în sfera de influență a Marii Britanii. Trebuie spus, totuși, că acest stat, cum necum, nu a făcut niciodată parte în mod oficial din marele Imperiu britanic. Sau măcar din Protectorat.
Religia oficială este Islamul. Ați reținut din primul episod că Omanul este o Monarhie absolută, în care Sultanul (fiindcă de aceea este considerat…liderul suprem) își exercită autoritatea totală. Parlamentul are doar anumite puteri legislative și de supraveghere.
În comparație cu vecinii săi foarte bogați, nu dispune de rezerve de petrol prea mari, însă economia produce venituri importante din alte sectoare. Clasamentul mondial al PNUD – cel ce se referă la Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare – arată creșterea constantă în ultimele decenii a standardului de trai al poporului omanez. Am constatat acest lucru pe propria piele când am schimbat valuta, dar și în privința prețului ridicat al mărfurilor. M-a impresionat însă plăcut felul îngrijit în care arată localitățile, numeroasele mașini luxoase, ținuta îngrijită a oamenilor. N-am întâlnit cerșetori, vagabonzi, violență, mizerie. Ci doar politețe, curățenie, pe alocuri chiar lux.
Omanul este vechi membru al ONU, Consiliului de Cooperare al Golfului, al Ligii Arabe, deținând legături politice și militare strânse cu Marea Britanie și SUA.
…Un român sună un arab:
– Alo?
– Nu, aici Ali! (Va urma)
Horia C. Deliu
