Educația și instruirea reprezintă doi factori decisivi în dezvoltarea unui popor și încadrarea lui armonioasă în societatea mondială actuală. Guvernele țărilor care au înțeles importanța deosebită a acestui lucru au investit mai mult în domeniul educației. Se știe că acesta constituie un proces mai îndelungat, însă după un timp rezultatele educației pot fi spectaculoase, propulsând țările respective spre un progres accelerat. Pentru a exemplifica, vom aminti aici despre expresia atât de vehiculată în anii trecuți: „cei patru tigri asiatici”, care făcea trimitere tocmai la țările asiatice care au înțeles valoarea procesului instructiv-educativ în contextul evoluției economiei mondiale, respectiv Thailanda, Indonezia, Filipine, Malaysia, care între anii 1960-1990 au avut o creștere economică spectaculoasă. Ceva mai târziu li s-au alăturat „cei patru dragoni asiatici” sau „Tigrii Est Asiatici”, denumire pentru noile țări industrializate ale Asiei: Coreea de Sud, Taiwan, Singapore, China + Hong Kong. Deși reușita lor economică este bazată pe „investițiile masive făcute de Japonia, SUA, Canada și Europa Occidentală” (surse: Internet, Wikipedia), este de reținut ideea că „tigrii” și „dragonii” asiatici „au beneficiat din plin de o populație mai bine educată” față de țările africane.
Vedem, așadar, că în orice progres, înainte de toate contează educația ori noi, deși se depun eforturi susținute, tocmai aici nu reușim și, în mod firesc, ne întrebăm de ce?
Pentru a înțelege mai bine acest lucru vă propunem să disecăm puțin modul de a face educație în România și Japonia. Nu ne vom referi aici la detaliile celor două sisteme de învățământ, ci la felul în care românii și japonezii înțeleg educația, la mentalitatea noastră și a lor. Vom folosi ca pretext un articol postat pe internet, la rubrica Life & Style, în 13 februarie 2017, având ca autor pe Lizeta Oprea și titlul: „8 secrete ale sistemului de educație din Japonia, cel mai performant din întreaga lume”.
În primul rând ar trebui să ne întrebăm de ce sistemul de învățământ din Japonia este „cel mai performant din întreaga lume„? Răspunsul îl găsim chiar în fraza introductivă a articolului în discuție: „Cultura niponă pune educația pe cel mai înalt podium al societății. 98% dintre tineri sunt absolvenți, iar rata analfabetismului este aproape 0”. Aici nu putem spune decât „No comment!”
Dar ceea ce a dus la această performanță este un lucru esențial în perioada de formare a personalității copilului: „Cel mai important lucru pe care copiii îl învață în școală este responsabilitatea”. Astfel rezultă din articol că sistemul de învățământ japonez are o puternică latură practică, ceea ce contribuie mult la formarea caracterului: „elevii fiind învățați să devină responsabili, făcându-și singur curățenie în școală sau servind singuri masa, alături de profesori”. Să enumerăm deci secretele succesului:
- Formarea caracterului este pe primul loc
Japonezii consideră că obiectul de studiu al primilor trei ani de școală „este învățarea bunelor maniere și dezvoltarea caracterului”. În acest sens copiii sunt educați să-i respecte pe cei din jur și să fie blânzi cu animalele și natura. Ei învață la o vârstă fragedă ce înseamnă compasiunea și empatia.
Ce bine ar vi dacă s-ar face și în România măcar un an de învățare a bunelor maniere, respectul și compasiunea! Ce să mai vorbim despre atitudinea față de animale și de mediu, când oamenii noștri sunt înclinați spre violență și distrugere? Cât despre respect, ia-l de unde nu-i…
- Anul școlar are 3 trimestre
Față de alte țări, chiar și structura anului de învățământ japonez este diferită, acesta fiind organizat în 3 trimestre: 1 aprilie-20 iulie, 1 septembrie-26 decembrie, 7 ianuarie-25 martie, cu 6 săptămâni de vacanță de vară și câte 2 săptămâni iarna și primăvara,
Spre deosebire de acesta, în România anul școlar pare prea segmentat, ceea ce, credem noi, duce la pierderea ritmului învățării.
- Elevii își curăță singuri clasele
„În școlile japoneze, elevii trebuie să-și curețe singuri sălile de clasă, cantinele și chiar toaletele”. Doamne ferește să-i pui pe elevii români să facă așa ceva! Ce jignire, ce insultă, ce scandal cu părinții, ce reclamații pe la inspectorate! Păi cum se poate, domnule, de aia mi-am trimis copilul la școală?! Jos cu ministrul învățământului! Jos Guvernul! Huo! Toate acestea, conform mentalității românești, desigur.
Elevii japonezi „sunt împărțiți pe grupuri și le sunt atribuite sarcini exacte”, deci o foarte bună organizare în distribuirea sarcinilor de muncă. Dar nu numai privitor la elevi: „Sistemul japonez consideră că studenții trebuie să învețe să își facă singuri curățenie și să lucreze în echipă. În plus, în acest fel fac și economii”. Așadar, dacă sunt educați de mici cu acest stil de viață, își formează deprinderi sănătoase și nimeni nu mai comentează, căci ei nu se simt jigniți, ci au convingerea că aceasta este responsabilitatea lor, a fiecăruia.
- Masa de prânz are un meniu standard
„Sistemul de învățământ japonez face tot posibilul pentru a se asigura că studenții mănâncă sănătos și echilibrat. Masa de prânz este gătită după un meniu standardizat, stabilit de bucătari calificați și medici. Toți elevii mănâncă în clasă, împreună cu profesorul. Acest lucru ajută la construirea unor relații pozitive profesor-elev”.
E adevărat că s-au făcut deja și în sistemul de învățământ românesc primii pași timizi în acest sens, dar mai avem mult până când îi vom ajunge din urmă pe japonezi.
- Sistemul after-school este foarte popular
„Majoritatea elevilor japonezi participă la atelierele private sau after-school. În Japonia, studiul înseamnă 8 ore pe zi, inclusiv în timpul sărbătorilor și la sfârșitul de săptămână. Nu e de mirare că elevii din această țară niciodată nu ajung să repete un an școlar”. O mare diferență față de modul de a gândi „european” al românilor; dacă s-ar putea, la noi ar fi 4 zile de sărbătoare pe săptămână și două zile de muncă, atât ne-am dezobișnuit, unii dintre noi, să mai muncim. Ce muncă la sfârșit de săptămână, atunci e week-end, cine mai muncește?!
- Au ore de caligrafie japoneză și poezie
La noi nu se pune problema, scriem cum se nimerește, iar în ceea ce privește poezia e și mai clar: „Tot românul s-a născut poet”.
- Toți elevii trebuie să poarte o uniformă școlară
„Politica utilizării uniformelor școlare este menită să înlăture barierele în rândul elevilor, pentru ca aceștia să se poată concentra pe studiu. În plus, purtarea uniformelor școlare ajută la promovarea unui sentiment de comunitate în rândul elevilor”. Evident, japonezii sunt mai deștepți decât noi; ei au înțeles mai bine logica purtării uniformelor. În România această practică a rămas la decizia școlilor, astfel că nu toate școlile au în regulamentul lor obligativitatea purtării uniformei, considerată acum „obicei comunist”, dar nu și de către japonezi.
- Un singur test decide viitorul elevilor
Ei, aici chiar că-i interesant! „La sfârșitul liceuluii, elevii japonezi trebuie să susțină un examen foarte important, care decide viitorul lor. Fiecare colegiu are o medie minimă de admitere, iar dacă elevul reușește să obțină un punctaj bun, va merge mai departe. Concurența este foarte mare, doar 76% dintre absolvenții de gimnaziu reușind să obțină admiterea la liceu. Nu e de mirare de ce pregătirea pentru intrarea în instituțiile de învățământ superior este denumită „examinarea iadului”.
În țara noastră sunt mulți elevi care nu acordă destulă atenție examenelor, pentru că nu sunt obișnuiți să depună efort, și de aceea rata promovabilității la nivel de țară este scăzută, în ciuda tuturor simulărilor și evaluărilor de pe parcursul anului școlar, care de fapt mai mult îi stresează și pe elevi și pe profesori.
Ce concluzie tragem din toate acestea? Faptul că cei care sunt educați de mici în respectarea anumitor principii în viață, au mai mari șanse de reușită, deoarece educația sănătoasă a ajutat mult la formarea caracterului lor ca oameni și cetățeni. Dacă și în România s-ar pune mai mult accent pe educarea în spiritul responsabilității și al muncii organizate, nu am mai avea nici atâția corupți și penali și nici atâți indivizi certați cu munca. Deci mai avem multe de învățat de la japonezi. Și dacă ne-am schimba fundamental modul de a gândi și a acționa, cine știe, poate într-un anumit viitor i-am putea și depăși.
Mihai Trifoi
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail