Conducerea Batalionului 22 Vânători de Munte „Cireşoaia” informează că în poligonul de instrucţie „Păiş” din municipiul Sfântu Gheorghe se desfășoară, în perioada 06-10 iulie a.c., exerciții tactice cu trupe și tehnică blindată, la care iau parte structuri din cadrul Forţelor Terestre.
Potrivit slt. Teodora Munteanu, ofițerul cu Informarea și Relații Publice al unității mulitare, obiectivul acestor exerciții este antrenarea militarilor și validarea tehnicilor, tacticilor și procedurilor în executarea acțiunilor militare interarme în teren muntos-împădurit.
Aceasta precizează că pe timpul desfășurării activităților, militarii vor folosi muniție de exercițiu.
În această perioadă, forțele și mijloacele tehnice planificate să participe la executarea antrenamentelor vor tranzita județele Harghita și Covasna, se menționează în comunicatul de presă transmis către Mesagerul de Covasna.
În anul în curs, astfel de exerciții tactice au mai avut loc în lunile februarie, martie, aprilie, mai și iunie.
În ultimii doi ani, în Poligonul de instrucție „PĂIȘ“ din Sfaântu Gheorghe s-au desfășurat mai multe exerciţii la care au participat atât trupe terestre şi aeriene din cadrul unor structuri militare ale Ministerului Apărării Naţionale, cât şi militari din trupele NATO dislocate în România.
mesageruldecovasna.ro
