Președintele Nicușor Dan se întâlnește marți, de la ora 15.00, cu liderii coaliției de guvernare, pe fondul tensiunilor generate de amenințările PSD privind susținerea proiectului de buget și al disputelor publice dintre partidele aflate la putere. Discuțiile vin după ce coaliția a ajuns la un acord asupra reformei administrative și a unor modificări privind taxele și impozitele locale.

Luni, 16 februarie, după o ședință de aproape patru ore a liderilor Coaliției, purtătoarea de cuvânt a Guvernului a prezentat principalele concluzii.

Instituțiile din sistemul de apărare și ordine publică, dar și Educația, Sănătatea și Cultura vor avea un regim special în privința tăierilor de cheltuieli. Acestea nu vor fi nevoite să taie fondul de salarii, ci vor putea realiza ținta de reducere a cheltuielilor și de la alte capitole. De asemenea, modificări ar urma să fie făcute și în privința taxelor majorate, iar ministerele care au tăiat deja cheltuieli salariale nu vor mai fi nevoite să taie cu încă 10%.

Ultimatum pentru Ilie Bolojan

Consensul afișat de liderii Coaliției luni după-amiază, 16 februarie, a fost doar liniștea dinaintea furtunii. La doar câteva ore după ce s-a anunțat marea înțelegere pe taxe și reformă, Sorin Grindeanu i-a transmis un ultimatum dur premierului Ilie Bolojan: ori bugetul pe 2026 include „Pachetul de Solidaritate”, ori Guvernul rămâne fără susținere.

„Adevărata bătălie se va da la buget. PSD vrea să impună pachetul de solidaritate și investițiile la nivel local”, a spus liderul social-democrat.

Întrebat dacă Ilie Bolojan își va păstra funcția de premier, Grindeanu i-a transmis acestuia un avertisment, spunând că viitorul său în fruntea Guvernului depinde de Legea bugetului.

„Depinde de buget. PSD nu face parte din secta asta, accentele astea mesianice nu mă interesează. Nu joc nici în cartea ‘Geneza după Bolojan”. Dacă solicitările PSD vor trece, vom avea buget și vom avea prim-ministru. Dacă aceste solicitări (pachetul de Solidaritate – n.r.) nu vor fi prinse în buget, PSD nu va vota bugetul”, a avertizat Grindeanu la România TV.

https://ziare.com/

Sursa foto: Facebook/Nicușor Dan

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail