De 10 ani domnul Nicolae Stoica este primar în Comuna Sita Buzăului, aici el este cel care se străduiește împreună cu echipa sa, să facă schimbări în bine pentru comunitatea care l-a ales. De-a lungul anilor au apărut multe provocări dar și foarte multe oportunități pe care le-a fructificat la maxim.
Acesta este de părere că doar împreună se pot face lucrurile. În aceste vremuri care par din ce în ce mai imprevizibile și nesigure tot ceea ce putem face este să ne unim, să fim alături unii de ceilalți. Putem să facem pentru copiii noștrii o comunitate sănătoasă și bogată, să revenim la valorile celor ce au fost inaintea noastră aici, să construim și noi o moștenire pentru cei ce vor veni bazată pe unitate, bunătate și generozitate.
Cum au fost pentru dumneavoastră mandatele de până acum?
Consider că fiecare mandat a fost o provocare, deja sunt la treilea mandat și consider că împreună cu comunitatea am realizat lucruri bune și frumoase în folosul tuturor cetățenilor și nu numai.
Educația este prioritară pe agenda edilului și în cel de-al doilea mandat s-a ocupat de situația scolilor din comună.
Care este situația școlilor din Sita Buzăului?
Mă bucur să pot spune că am reabilitat două grădinițe, la Crasna și Sita, trei școli în Sita, Bobocea și Ciumernic și două grădinițe construite de la zero în Bobocea și Ciumernic. Șapte instituții de învățământ din opt au cele mai bune condiții pentru elevii lor.
Ce alte proiecte ați finalizat?
Am finalizat un proiect de asfaltare, de alimentare cu apă în toată comuna, cu excepția Zăbrătăului și Crasnei. Am reabilitat cele 3 cămine culturale. Valoare proiectelor aproximativ 20 de milioane de lei.
Ce proiecte aveți în derulare, dar în plan pentru viitor?
Avem canalizare pe 20 de km, lucrare începută anul trecut în toate cele trei localități. Un alt proiect de asfaltare care cuprinde 5 străzi. Anul trecut prin PNDL (Programul Național de Dezvoltare Locală) am obținut finanțare și am iluminat toate străzile. În momentul de față lucrăm la iluminatul pe DN10, la începutul lunii a luat start lucrarea, așadar de la intrare în Sita, dinspre Întorsura, până la ieșire la Crasna toate lămpile vor fi schimbat,e cu lămpi LED economice, reducând la jumătate consumul de energie.
Am făcut o platformă de gunoi, două poduri peste râul Buzău, și alte două podețe.
Am depus pe Programului Național de Investiţii Anghel Saligny, 6 proiecte, sperăm să prindem un nou proiect de asfaltare, acesta ar fi cea mai mare bucurie a mea.
Prin PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență) dorim să obținem finanțare pentru piste de biciclete, stații de încarcare pentru mașinile electrice.
Prin CNI (Compania Națională de Investiți) dorim să obținem finanțare pentru o sală de sport. Pentru a duce apa la Zăbrătău și Crasna nu ne încadrăm în standarde, ne având suficientă populație, dar va veni o linie de finanțare pe fonduri europene, sau cumva vom găsi o soluție.
Acest an o să fie plin de provocări, sunt multe lini de finanțare și încercăm pe fiecare să prindem cât mai multe proiecte.
Ce aveți în plan în ceea ce privește cultura?
Avem Ansamblul Brâulețul pe care dorim să îl susținem să se dezvolte la nivel local național și de ce nu chiar internațional, până la urmă cultura este foarte importantă.
Pandemia ne-a tras pe dreapta puțin, am organizat online un festival de teatru, dar alte activități precum Balul de Lăsat al Secului nu s-a putut ține, în ultimi 2 ani, dar sper ca în acest an să le reluăm. Festivalul de Colinde nici el nu s-a putut ține. Sper că lucurile vor intra în normal și că oamenii vor avea aceeași deschidere din urmă cu doi ani. Situația aceasta cu pandemia a schimbat percepția cetățeanului, dar la primul eveniment pe care îl vom putea organiza ne vom da seama care este impactul.
Cum dezvoltați turismul în zonă? Vom putea discuta în curând de Sita Buzăului ca Stațiune Turistică de Interes Local?
Am pregătit toată documentația care trebuie depusă la minister, pentru ca Sita Buzăului să devină Stațiune Turistică de Interes Local. Ne dorim foarte mult să reușim, mai avem nevoie de 6 locuri de cazare autorizate și putem depune dosarul. Sperăm ca în acest an să obținem această titulatură. Pornind de aici, vom putea dezvolta multe, agroturismul este o oportunitate. Vom încerca să dezvoltăm tot ceea ce este necesar pentru a atinge toate cerințele care se impun.
Pe partea de alimentație publică, pandemia a limitat activitatea în zonă, însă în momentul în care vom deveni Stațiune Turistică, vom merge pe partea de Gastro Local, avem deja două cereri în acest sens care doresc să își pună gospodăriile la dispoziție, să ofere mâncare turiștilor.
Mediul de afaceri privat a început să valorifice această direcție, avem 6 pensiuni autorizate și se mai construiesc altele în această perioadă. Autoritatea locală a reușit să aducă Tabăra de Copii de la Crasna în inventarul comunei unde vom încerca să găsim finanțare, pentru acest proiect. Tabăra este renumită în Covasna și în țară.
Trebuie să ne ajutăm unii pe alții, important este să promovăm frumusețile pe care le avem aici, obiectivele turistice. Cadrul natural ne ajută mult, avem aer curat, peisaje frumoase.
Care este situația fermierilor din zonă?
Înainte de a ajunge primar am fost președintele Asociației Crescătorilor de Bovine. La acel moment în asociație erau 310 membrii, astăzi mai avem 230, o parte din ei produc pentru familie și ceilalți pentru piață.
Am lăsat o strategie înainte să plec. S-a reușit înființarea unei asociații -Sita Natural-, foarte bine organizată, în care au atras fonduri reușind să facă un depozit pentru cereale, pentru lapte, au achiziționat utilaje utile pentru munca lor și au construit garaje pentru utilaje. Această asociație este deținută de fermieri din Asociația Crescătorilor de Bovine. Fiecare fermă a primit răcitor pentru lapte, toți fermierii primesc cereale pentru animale la prețuri fără adaos comercial. Acesta este un mare avantaj al acestei asocieri.
Consiliul Local le-a pus la dispoziție 1200 de hectare de pășune, însă numărul animalelor scade, soluția este să putem oferi piața de desfacere la un preț cât mai bun, având în vedere că o parte din fermieri produc lapte bio. Avem produse certificate prin Bio Carpathia Cooperativa Agricola. Având un preț mai bun pe litrul de lapte, aceștia se pot dezvolta mai ușor, pot supraviețui pieței.
Care este pericolul pentru inundații în zonă?
La noi dacă plouă abundent 24 de ore riscul de inundații pe râul buzău este mare. Acum însă avem un un procent de 60% din lucrarea de diguire a râului finalizată, sunt zone unde am eliminat riscul de inundatii dar încă mai sunt portiuni fără protecție. Până la finalul anului vom finaliza acest proiect. Investiția este Administrației Bazinale Buzău Ialomița, dânșii coordonează proiectul. Reușita acestei lucrări o să fie o mare bucurie. Realizăm decolmatarea șanțurilor și a pârâurilor care străbat comuna, și acestea fac probleme în gospodăriile oamenilor.
Ce vă doriți să faceți pentru a-i aduce acasă pe cei plecați peste hotare?
Tara noastră începe să se confrunte cu o criză legată de lipsa forței de muncă, acest lucru deja a adus mulți oameni acasă.
În ultimii 10 ani când discutam cu oamenii despre motivul pentru care nu se întorc acasă, aceștia invocau situația precară a școlilor. Din acest motiv, vă spun cu mâna pe suflet, am ținut foarte mult ca în mandatul al doilea să mă ocup de infrastructura școlară. Asta am făcut, Dumnezeu m-a ajutat, comunitatea a fost lângă mine, și toate s-au întâmplat că guvernele finanțau aceste lucrări, iar împreună cu echipa mea am făcut proiecte și am reușit să rezolvăm 7 construcții din 8. Școala de la Zăbrătău urmează și ea să fie reabilitată printr-un proiect pe care l-am depus în decembrie la Fondul de Mediu, și pentru care așteptăm răspuns.
Anul acesta am prevăzut în buget sume pe care le vom aloca dotării școlilor cu table interactive, să aibă și cei de aici ceea ce au cei de la oraș, să nu simtă diferențe, să aibă oporunități cât mai egale. Un copil este educat în primul rând de familie, mai apoi de școală, biserică și autoritatea locală.
Dacă cetățeanul are o casă la Sita Buzăului și noi îi asigurăm condiții optime de trai și pentru educația copiilor săi, cu siguranță o să vină acasă.
Există oportunități multiple de a începe aici afaceri prin fonduri europene, despre care discutăm frecvent cu cetățenii interesați.
Am discutat o strategie pentru a crea mai multe locuri de muncă împreună cu Întorsura și Barcani, să aducem aici fabrici mari precum Autoliv, însă fără gaz nu se poate. Trebuie să aducem gazul în zonă, altfel nu vom reuși.
Care este mesajul dumneavoastră pentru comunitate?
Tuturor cetățenilor le doresc sănătate, de la mic la mare, și sunt alături de ei, ei de mine ca și până acum, și în număr cât mai mare să ne susținem, singuri nu putem face nimic. Împreună putem reuși orice. Tinerii să ia exemplul părinților și bunicilor lor care au construit această comunitate frumoasă și împreună să facem Sita Buzăului și mai frumoasă, să le rămână urmașilor noștri lucruri bune și frumoase, să fim gospodari.
Omul sfințește locul, oamenii sunt harnici și autoritatea locală împreună cu oamenii, ca o mare echipă, facem lucruri bune.Nu există să nu reușim.
Astăzi ne dorim sănătate, pace și după toate celelalte se rezolvă.
În urma unor vremuri grele, comunitatea din Sita Buzăului a rezistat și s-a ridicat, devenind una dintre cele mai prospere din județul Covasna. Atașamentul sitenilor pentru ideea de unitate românească și dorința de libertate a fost consemnat în istorie.
Să ne bucurăm de ceea ce avem și s-a realizat până acum. Vor veni lucruri bune și împreună toți pentru unul și unul pentru toți, comunitatea se dezvoltă și merge înainte.
Alexandra Chirilaș