O țară întreagă a aflat despre „minunile” pe care tânărul primar din  Barcani, Nicolae Pastor, le-a înfăptuit în comuna în fruntea căreia a fost ales în toamna anului 2020, din reportajul prezentat pe un post de televiziune de Ziua Națională a anului trecut (https://stirileprotv.ro/stiri/1-decembrie/tanarul-fermier-de-32-de-ani-din-covasna-care-a-ajuns-primar-fara-sa-promita-nimic-asa-ceva-nu-sa-exista-domnule.html).   

Prin interviul pe care ni l-a acordat am încercat să îl cunoaștem mai bine pe OMUL Nicolae Pastor care, independent din punct de vedere politic, și-a îndeplinit visul de a ajunge primar.

Deși, din respect, mi-am dorit să pot discuția cu primarul Nicolae Pastor adresându-mă cu Dvs, faptul că este atât de tânăr m-a determinat să las la o parte formalitățile (sper că nu am greșit).

Ce anume te-a determinat să candidezi pentru funcția de primar? Dincolo de dorința de a schimba sau ajuta comunitatea, a fost o întâmplare/ experiență, care a declanșat dorința?

   Sincer, de foarte mulți ani m-am gândit că la un moment dat o să fac acest pas. Un fel de „bifă” pe scara dezvoltării mele personale. Nu mă gândeam că o să și reușesc, dar important pentru mine era să încerc.

  De ce am avut acest target? Pentru că mereu vedeam probleme, mai mici sau mai mari prin comuna Barcani… oarecum mă gândeam și la soluții, atât pe termen scurt cât și pe termen lung. De aici a pornit dorința mea.

Ți-a fost vreodată teamă de ceva, de când ați ajuns primar?

   Cel mai mult mi-a fost teamă de oamenii cu care o să lucrez, deoarece știu că echipa este cea mai importantă. Singur nu ai cum să reușești…

   Am plecat cu gândul să dau o șansă tuturor, însă, pe parcurs ce lunile treceau, mi-am dat seama că o parte dintre angajați nu se identifică cu scopurile și principiile mele… prin urmare, 10 oameni au plecat, iar în locul lor am încercat să aduc în special tineri cu studii superioare. Poate nu aveau cu toții experiență, însă, am avut încrederea ca vor avea determinarea să o dobândească.

Care este cea mai frumoasă realizare a ta de până acum ?

   Nu aș putea spune că există una și măreață, aș putea spune că sunt mai multe și mărunte. Dar, în special, pot spune că cel mai mult mă bucură că am reușit să mai unesc oamenii, să fie mai solidari, mai înțelegători, mai ascultați de cineva care poate face ceva, sau care măcar încearcă să facă ceva pentru ei.

   În rest, mă bucur că am reușit să refacem drumurile, să arate cât de cât acceptabile, să decolmatăm șanțurile dar și unele zone cu risc de inundație. Am reușit să strâng câțiva tineri într-o asociație, prin care reușim să facem diverse activități în special cu cei mici, și nu numai.

Știu  că tu consideri turismul o direcție potrivită pentru dezvoltarea comunei. Care ar fi primul pas ?

    E mult prea frumoasă comuna și oamenii din Barcani ca să nu o/îi promovăm!

    Tocmai de acea am început să lucrăm la documentația de avizare pentru ca Barcani să devină stațiune turistică de interes local. Sper să și reușim… Împreună cu câțiva colegi din Primarie am creat o pagină cu numele „Hai la Barcani”, prin care îndemnăm oamenii din toată țara să vină la noi, să vină în locuri frumoase.

   Țin foarte mult la punctele gastronomice pe care vreau să le avem și în Barcani. Momentan sunt la stadiul în care rog oamenii să aibă curajul să încerce. Vreau să îi fac să simtă că pot găsi sprijin și suport la Primărie, pentru asta. De anul acesta am început să promovăm prin aceasta pagină toate micile afaceri, atât pensiuni cât și producători locali!

  Vom putea ridica turismul atâta vreme cât vom promova constant locurile și oamenii cu care ne mândrim.

Care sunt proiectele de viitor ? Unde vezi comuna la finalul primului tău mandat ?

   Îmi doresc „să o văd pe hartă” în primul rând, să știe lumea de noi, că avem locuri frumoase și oameni muncitori. Îmi doresc o comună curată, cu drumuri acceptabile, cu posibilități și oportunități de dezvoltare de noi afaceri, dar cel mai mult îmi doresc ca tinerii din străinătate să se întoarcă acasă și să simtă că se pot dezvolta și aici!

Care este deviza ta? Crezul tău?

   Sincer… „Dacă îți dorești cu adevărat, ai să reușești!”

Documentând acest interviu am sesizat ca ai călătorit destul de mult. Cum te-a influențat această experiență? Cum te-a schimbat/format?

A fost un vis de mic copil de a călători prin lume… Mereu am fost atent la cum fac alții lucrurile, la ce tipuri de principii au dar și ce viziuni se află în spatele fiecărui lucru reprezentativ. Am învățat multe, iar unele lucruri mă bucur că le pot pune în practică.     Momentan, suntem la partea de infrastructură, pe care îmi doresc să o dezvolt mereu, fiind chiar prima prioritatea a mea. Avem foarte mult de muncă, însă vom ajunge și anul 2022 din urmă…

   Faptul că am ales să încerc să fac ceva (folosesc mereu cuvântul încerc, deoarece nu vreau să las senzația că sunt sigur că așa voi face și voi reuși… țin foarte mult la a nu da senzația de laudă, deoarece mi se pare mai onest să muncești apoi să arați celorlalți ceea ce ai facut. Știm cu toții că nu mereu ies lucrurile așa cum ni le imaginăm.), în localitatea în care am crescut, în primul rând a fost pentru că personal consider că dacă noi tinerii nu o facem, atunci cine?!

Care este cel mai încântător lucru din viața ta profesională, dar din cea personală ?

  Cel mai încântător lucru din viața personală este că am reușit să aleg locurile unde am copilărit și am trăit pentru a dezvolta o mică afacere de familie, în pofida plecării  din  țară. Profesional… sunt bucuros că am reușit să contez pentru oameni, în sensul de a răspunde mereu la nevoile celor din jur. E adevărat că nu reușesc mereu, însă, încerc… iar dacă reușesc să rezolv o situație, un caz social, chiar mă bucur.

Cine a avut cea mai mare influență în viața ta ?

Influența cea mai mare în viața mea a fost tatăl meu, care mi-a arătat că doar prin muncă poți reuși în viață, un om  care mi-a „vândut“ indirect  mereu principiile familiei. Nu te gândi că am fost foarte bucuros când eram mic și trebuia să muncesc 12/14 ore zilnic… dar am înțeles mai târziu ce voia defapt să-mi transmită…

    Pe partea profesională, mai ales în perioada de după alegeri, persoana care m-a învățat și m-a sprijinit cel mai mult în tot ceea ce înseamnă administrație publică a fost domnul Nicu Stoica, primarul din Sita Buzăului.

Care este cea mai mare ambiție a ta ?

Cea mai mare ambiție a mea este să văd toată comuna cu apă și asfalt!

Care este mentalitatea care te-a ajutat? Ce te-a motivat ?

Dacă ești un om corect, onest și muncitor, vei întâlni mereu oameni asemănători, dar mai mult decât atât, împreună cu ei vei reuși să îi  ajuți pe cei din jur. Consider că am o mare responsabilitate acum, iar acest lucru a devenit atât o presiune zilnică cât și un scop.

Ce sfat ați vrea să le transmițeți celor din jur?

  Sa fie mai înțelegători cu cei din jur, mai buni… să creadă mereu în forțele proprii și să nu se plictisească în nicio zi, că e mult prea scurtă viața!

***

Cu toții facem parte dintr-un întreg, doar împreună suntem mai puternici. Solidaritatea și altruismul sunt mai mereu uitate în zilele noastre, dar nu este prea târziu să revenim la ele. Nu suntem nimeni fără toți ceilalți. Un om nu ajunge primar decât prin ajutorul și susținerea comunității căreia urmează să i se dedice!

Pe principiul- Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume, Nicolae Pastor dăruiește acum înapoi comunității din ceea ce este și poate el face. Lucruri mai mărunte sau mai mari, toate puse cap la cap aduc schimbarea.

El  nu și-a dorit succesul, ci a muncit pentru el încă din copilărie. Cărămidă cu cărămidă, experiență după experiență și cu multă atenție la ceea ce poate învăța din jurul lui a ajuns în locul în care și-a dorit.

Trebuie să dăm tot ce putem astăzi ca să avem o zi de mâine mai bună.

Cu sigurantă eforturile comunității vor fi răsplătite și vom vedea cum prinde contur -Stațiunea Turistică De Interes Local Barcani.

Uniți!– Împreună pentru Barcani!

Alexandra Chirilaș

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail