Niciodată lumea nu va mai fi cum a fost. Pandemia provocată de Coronavirusul COVID-19 i-a schimbat cursul. Șocul produs de acesta are și va avea efecte dezastruoase asupra tuturor sectoarelor vieții social-economice și politice pe plan național și mondial, mai ales că inițial nimeni nu și-a imaginat că situația se va agrava atât de mult în aproape toate statele lumii. E de sperat că în cele din urmă mințile luminate ale omenirii vor găsi o soluție pentru ieșirea din impas.

Până atunci însă mijloacele de informare în masă înroșesc firele transmițând, pe lângă cele cu adevărat utile, tot felul de știri abracadabrante și apocaliptice, care bagă lumea în sperieți. Bursele se prăbușesc, multe afaceri se închid, rafturile magazinelor se golesc, oamenii speriați fug să se ascundă, multe dintre orașele lumii par pustii, spitalele abia fac față, unele state au declarat „starea de urgență”, economia mondială se îndreaptă spre recesiune. Și toate acestea din cauza unui minuscul virus! Nu-ți vine să crezi. Și totuși se adeverește încă o dată că oamenii ar trebui să se aplece cu mai multă atenție și mai mult respect față de toate formele de viață, chiar și asupra celor ce nu se pot vedea cu ochiul liber. Prea ne-am focalizat pe acumularea de averi, pe lupta pentru putere și supremație, pe antipatia sau ura față de semenii noștri, neglijând celelalte aspecte al vieții, încât am uitat și de Dumnezeu, de care ne amintim numai când dăm de greu. De aceea nu e de mirare că din când în când Mama-Natură are grijă să ne reamintească cât de mici și neajutorați suntem în realitate.

Virusul COVID-19, ce denumire ciudată, a schimbat deja multe din cele cu care ne obișnuiserăm și, din nefericire, lucrurile nu se vor opri aici, căci efectele asupra economiei mondiale vor fi incalculabile. În plus, această vietate dușmănoasă invizibilă a dat apă la moară multor speculanți și escroci, care vor profita de suferința oamenilor, așa cum recent au procedat doi frați din America; vrând să scoată un profit frumușel, ăștia au cumpărat din diverse farmacii aproape 18.000 de sticle cu dezinfectant, sperând să le vândă mai târziu la suprapreț, iar acum, neavând cui le vinde, stau cu ele în garaj. Păi să nu-ți vină să-i iei la palme?! Vor fi multe drame și tragedii și multă durere și disperare, dar din toate acestea omenirea va ieși, e drept, ceva mai slăbită, dar mai înțeleaptă, pentru că se va gândi mai mult la „politica de prevenție și apărare” în fața unor posibile primejdii viitoare și va lua măsurile necesare mai din timp.

Să nu-i credeți pe prăpăstioși, pe cei care vor veni să vă spună că „au sosit zilele din urmă”, căci acest tip de indivizi au existat întotdeauna, ei se declară deținători ai adevărului suprem, însă în realitate sunt doar semănători de panică; lumea nu va dispărea când vor sau cred ei, ea își va urma cursul evoluției încă mult timp, în ciuda tuturor încercărilor la care va fi supusă. Deci să rămânem încrezători, să ne ajutăm între noi și să învingem împreună pericolul care ne paște în aceste zile nefaste. Se zice că Dumnezeu încă nu ne-a uitat, ci doar ne pune la încercare.

Lovită și ea de atacul virusului, România se îndreaptă cu pași rapizi spre scenariul al treilea pandemic și n-am putea spune că a fost suficient de pregătită. Concentrată pe crizele politice interne, a neglijat amenințarea de la orizont, și scadența nu va întârzia prea mult, vom avea cu toții de tras ponoasele. După ce am tergiversat fără rost rezolvarea unor probleme politice urgente, tor repetând aceleași greșeli,  acum ne grăbim hei-rup! să investim Guvernul fantomă Orban 3, și lucrurile par nefirești, ținând seama și în ce împrejurări se întâmplă aceasta. Și cine știe ce-o mai urma! Dar, oricum, cine a greșit va plăti, căci poporul, chiar dacă suferă, nu iartă.

Întoarcerea românilor acasă din alte țări lovite de epidemie ar fi un lucru bun și îmbucurător, dacă unii dintre ei n-ar veni gata infectați, dacă toți ar respecta condițiile impuse de autorități, și mai ales, dacă ei s-ar reîntoarce definitiv și nu sezonier, căci astfel am putea deveni mai puternici și mai pricepuți și am pune cu toții umărul să ne făurim o viață mai bună în propria țară, nemaifiind nevoiți să fim „slugi la stăpâni” pe alte meleaguri.

Oricare ar fi situația, un lucru e clar de-acum: Niciodată lumea nu va mai fi cum a fost, astfel că va trebui ca oamenii să-și schimbe comportamentul față de semenii lor, față de mediu și față de drumul pe care vor vrea să meargă în viitor. Dumnezeu să ne ajute pe toți să trecem cu bine peste acest pericol planetar!

Mihai Trifoi

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail