Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe se redeschide marți, 16 iunie, şi va oferi acces gratuit vizitatorilor pe toată durata vacanţei şcolare.
Reprezentanţii instituţiei au precizat că activitatea cu publicul va fi reluată atât la sediu, cât şi în cele două puncte muzeale aparţinătoare din judeţul Covasna, respectiv Prima Şcoală Românească din Sfântu Gheorghe şi Casa Memorială „Romulus Cioflec” din localitatea Araci.
„Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni (MNCR) vă invită să vizitaţi trei expoziţii de anvergură europeană. Este vorba de Prima Şcoală Românească din Sfântu Gheorghe, Casa Memorială „Romulus Cioflec” din localitatea Araci şi expoziţia de arheologie „Aşezarea Preistorică Păuleni-Ciuc Dâmbul Cetăţii” de la sediul central al muzeului din Sfântu Gheorghe. Conceptul de reamenajare a spaţiilor expoziţionale ale MNCR a urmărit valorificarea patrimoniului naţional deţinut şi orientarea acestuia către public. Pentru a se adapta la realitatea în care trăim, muzeul trebuie să devină un spaţiu viu, interactiv şi confortabil pentru vizitator. Am încercat să creăm o poveste în jurul fiecărui exponat, pentru ca vizitatorul, chiar şi cel neavizat, să surprindă mesajul cultural şi să poată să încadreze exponatul la locul lui în istorie. Vizitatorii îşi pot alege singuri nivelul de informaţie pe care vor să-l acceseze, prin intermediul proiecţiilor video şi dispozitivelor interactive de redare a informaţiilor folosite”, se arată într-un comunicat de presă, remis vineri AGERPRES.
În cadrul expoziţiei „Aşezarea preistorică Păuleni-Ciuc Dâmbul Cetăţii” vizitatorii pot vedea vestigii arheologice, reconstituiri ale unor locuinţe, complexuri rituale, vetre de foc, cuptoare de ars ceramica şi un profil stratigrafic al sitului arheologic, cu explicaţii privind specificul culturilor din care provin.
Prima şcoală românească din Sfântu Gheorghe, atestată documentar în anul 1799, cuprinde patru încăperi, respectiv sala de clasă, vestibulul, biblioteca şi locuinţa învăţătorului şi prezintă documente reprezentative pentru istoria învăţământului confesional românesc ortodox din zonă, în timp ce Casa memorială Romulus Cioflec din localitatea Araci, inaugurată ca punct muzeal în anul 1998, prezintă piese de mobilier, obiecte personale, cărţi şi fotografii ce au aparţinut scriitorului sau familiei sale, precum şi imagini în fotocopie după materialele originale.
Reprezentanţii muzeului au mai precizat că, pentru lunile iulie-august, pregătesc o serie de activităţi creative, cum ar fi ateliere de modelaj lut, pictură pe vase ceramice sau scriere cu pana sau tocul.
Accesul publicului va fi gratuit în perioada 16 iunie-14 septembrie, iar taxa de ghidaj va fi de 10 lei pentru grupuri formate din maximum 5 persoane şi 5-10 lei/persoană pentru ateliere, la care vor putea participa, de asemenea, maximum 5 persoane.
„Vă rugăm să ne susţineţi în stoparea răspândirii coronavirusului, urmărind regulile de igienă şi distanţare socială. Personalul MNCR a lucrat ca muzeul să devină un mediu sigur pentru sănătatea noastră, angajaţi şi vizitatori, deopotrivă”, se mai arată în comunicatul citat.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES