Muncitorii Fabricii de Cărămidă din Suseni, care au descoperit în 1924, în timp ce încărcau argilă în vagonete, o piesă arheologică unică în lume, Fibula de la Suseni, au luat cu ei în mormânt taina locului exact în care aceasta a fost găsită, din cauza lipsei unui interes major din partea autorităților de la acea vreme.
Din acest motiv, toți cei întrebați acum despre locul exact în care s-a găsit valoroasa piesă arheologică fie nu au auzit niciodată despre această comoară, fie ne indică o groapă de circa 6 hectare, săpată într-un deal, în fundul căreia s-au format între timp două lacuri.
Fibula de la Suseni, o fibulă de tip passementerie, adică cu spirale, cu scut și cu pandantive, a fost descoperită din întâmplare în 1924, pe un teren al Fabricii de Cărămizi din Suseni, într-un vas ceramic, alături de alte obiecte din bronz, în majoritate fragmente. Oamenii din sat au auzit atunci că s-a găsit un ‘boț de aur’, dar, deși obiectul nu era din aur, s-a dovedit în timp a fi mult mai valoros decât prețiosul metal.
Frapant la această remarcabilă descoperire a fost faptul că, deși celelalte obiecte de bronz din vas erau afectate de trecerea timpului, Fibula de la Suseni era întreagă și într-o stare foarte bună. Întrucât nicăieri în lume nu a mai fost descoperită o astfel de piesă, oamenii de știință au numit Fibula de la Suseni fibulă de tip passementerie varianta Suseni, neputând-o clasifica în niciunul dintre cele trei tipuri de passementerie existente până în acel moment.
Unul dintre bătrânii satului, David Cengher, ne-a spus că a auzit de la rude și de la bătrânii de atunci că ”s-a găsit ceva, dar noi nu știam ce e”, care ”apoi, cred că a fost dat la muzeu, la județ”.
„Se spune că s-a găsit aici un boț de aur în partea în care tăiau bătrânii pământul pentru a lua argilă. S-au dus atunci și au dat ce au găsit lui Gorog (șeful fabricii de atunci, n.r.), ‘că ce să facă cu ea?’, iar el le-a dat câteva kile de țuică, de jinars, ce-i drept. Apăi, ce a făcut Gorog cu ele, nu știm. Mai demult, lucrau aici manual. S-a tăiat pământul cu târnăcopul și, când au dat cu târnăcopul, au dat de vas și atunci au început să sape de jur împrejur. Țin minte că se spune că muncitorii au săpat vreo patru metri în jos, când au dat de vas. Bătrânii tăiau manual și încărcau în vagonete. Prin sat spuneau tot felul de povești, unii ziceau că putea fi și de pe vremea potopului. Alții, că provenea de aici, din apropiere, de la vreo 300 de metri. Unde e cimitirul unguresc acum a fost un castel, care avea legătură cu Castelul din Brâncovenești și cu cel din Gurghiu. Aici a fost un castel de la care era un tunel prin care se putea merge liniștit. Era făcut numai din cărămidă de fabrică”, ne-a spus David Cengher.
Bătrânul a spus că nu își mai amintește exact numele muncitorilor, că îi știa mai mult după porecle, dar știe cu siguranță că între cei care au găsit comoara s-au numărat Negrea, Știrbu Ion, Cenger Ioan, Garboi bătrânul, Moldovan bătrânul, a lu’ lelea Marie, neica Alexandru, toți oameni din Suseni.
„Au tăiat la rând dealul, când au dat de vas. După ce l-au dat conducerii, a fost bun dat, nu a mai căutat nimeni. Cred că adâncimea e circa 8 metri la groapă. Știu că în argilă a fost găsit, dacă stau să mă gândesc, deasupra argilei erau doi metri de pământ… deci era la adâncime. Am locuit aici de când mă știu, la fel și părinții. Tata a murit după război și a lucrat aici, la fabrică. Toți din Suseni lucrau aici, de aici au pensia. Dacă ar fi trăit vreunul dintre bătrâni, ne-ar fi spus exact locul. Dar primarii de atunci nu s-au zdrobit, apoi nici în comunism nu a fost interes și locul a fost uitat”, a spus cu amărăciune David Cengher.
Primarul comunei Suseni, Mircea Mariș, ne-a arătat zona de circa 6 hectare, care aparține acum administrației locale, din care timp de peste 100 de ani a fost exploatată argila de către Fabrica de Cărămidă, închisă după Revoluția din 1989, după privatizare.
„Fabrica de cărămidă s-a privatizat și apoi s-a închis. Până la Revoluție, erau peste 200 de muncitori. Nu a mai fost descoperit nimic, nu știm exact locul. Știm doar perimetrul larg, întreaga groapă, dar nu știm exact locul în care a fost găsită fibula. În urma exploatării argilei, s-au format două lacuri. S-ar putea ca locul să fie exact unde e unul dintre lacuri. Era o fabrică mare, avea uscătorii de cărămidă și de țiglă. Fabrica e cumpărată deja a doua sau a treia oară, a și fost demolată în mare parte. Ca să nu se piardă din memoria locului această descoperire, am un proiect de promovare a Fibulei de la Suseni. Mă gândesc să aducem la cunoștința cetățenilor această fibulă, sunt mulți din Suseni care nu știu despre ea. Mă uit cu jind de multe ori când se acordă distincția Fibula de la Suseni (de 1 Decembrie, de către Prefectura Mureș, n.r.) și noi nu avem nici măcar un semn în care s-a descoperit, niște manuscrise în care să vedem cine sunt oamenii aceia care au descoperit-o. Nimeni parcă nu a avut interesul să se afle până acum. Eu am făcut un simpozion să spun despre fibulă, dar nu există nicio urmă pe teren. Peste ani, nimeni nu va mai ști ce a fost Fibula de la Suseni, poate doar că a fost o agrafă. Dacă trăia vreunul dintre cei care au descoperit-o, ne-ar fi spus exact. Dar cât au fost în viață, nimeni nu i-a întrebat unde au găsit-o mai exact”, a declarat primarul Mircea Mariș, aflat la al doilea mandat.
Acesta a spus că întrucât a găsit o copie a fibulei într-un sertar, când a preluat mandatul de primar, va amenaja în Primăria Suseni un colț special dedicat valoroasei descoperiri. Totodată, el a spus că lucrează la un proiect pentru înființarea unei zone de agrement care să cuprindă și un parc arheologic, chiar acolo unde prețiosul obiect a fost descoperit.
„În acest an renovăm interiorul primăriei și vom amenaja un colț în care va fi descrisă fibula și vom amenaja un spațiu în care vom pune și o replică a acestei comori. Avem o copie în primărie, pe care am găsit-o într-un sertar. Aș vrea să fac un proiect, acum fac cadastrarea pe acest teren (unde s-a descoperit fibula, n.r.), avem acum două lacuri aici și aș dori să marcăm locul unde s-a găsit fibula. Ar trebui să mișcăm lucrurile, prea au fost lăsate. Aș vrea să fac un parc arheologic, să arătăm unde s-a descoperit această piesă unică în lume. Trebuie să ne ocupăm acum și de partea culturală, pentru asfalt și canalizare ne-am zbătut destul. Avem această zonă de 6 hectare, poate fi o zonă de agrement, cu o parte de istorie, cu o scenă în care să organizăm evenimente. Zona e superbă. Când eram copil, știam că s-a descoperit cândva, ceva, dar abia după ce am devenit primar, a început să mă intereseze mai mult și să studiez despre ea. Îmi aminteam de Fibula de la Suseni din cartea de istorie, dar nu o localizam exact. Bătrânii care au descoperit-o, i-am prins și eu, copil fiind, dar pe atunci nu știam. Nu ar fi trebuit lăsate nemarcate anumite momente din istoria satului. Îmi doresc să se facă ceva. Mulți nu au văzut cum arată fibula, va fi expusă și la Festivalul Valea Mureșului, e o copie, dar e o valoare”, a subliniat Mariș.
Pe profesorul de istorie Simion Braicu, în vârstă de 69 de ani, acum pensionar, l-am găsit în grădina cu legume, iar acesta s-a arătat extrem de încântat că cineva a pornit în sfârșit pe urmele fibulei, așa cum a pornit și el în studenție. Profesorul Braicu ne spune că Fibula de la Suseni este o agrafă din centrul Ardealului, care reprezintă ‘continuitatea noastră pe aceste meleaguri’, chiar dacă anumite regimuri ar fi încercat să șteargă aceste urme.
„Fibula se presupune că a fost confecționată de vechii daci, vechile popoare din această zonă, și arată frumusețea și măiestria celor care au făcut-o. A fost descoperită în 1924 în Suseni, la o fostă fabrică de cărămidă, în timp ce muncitorii săpau argila. Au descoperit-o din întâmplare. Acolo era un adevărat tezaur: arme, podoabe, unelte. Dintre cele peste 100 de obiecte, agrafa sau fibula este cea mai valoroasă. Este unică în Europa (…) Noi, cei din Suseni, ne-am născut cu fibula în sânge, ni s-a transmis din generație în generație. Am apucat oamenii care au descoperit-o: este unul Toncean, unul Cengher, unul Moldovan… mi-au povestit despre fibulă când eram tânăr student. Mi-au povestit despre fibulă și mă interesa, căci este legată de istoria natală. Chiar am vrut să îmi fac doctoratul în Fibula de la Suseni, însă a venit Revoluția și a rămas așa. Prin această fibulă am adus un argument împotriva celor care pun la îndoială vechimea noastră pe aceste meleaguri. Noi suntem la fel de vechi ca munții, ca și codrii. Când unii erau încă prin fundul Asiei, aici se făceau aceste fibule. Romanii au început să se afirme prin anul 500 înainte de Hristos, fibula noastră are o vechime de peste 3.000 de ani! Deci cu 2.500 de ani înainte de apariția romanilor — romanii aveau podoabele lor, mândria lor, însă această zonă este specifică unor podoabe, mai ales fibula. Despre ea a scris și Vasile Pârvan în ‘Getica’, a pus-o pe copertă. Prea puțini au cunoscut-o. Înainte, regimurile au ascuns trecutul nostru, au ascuns fibula, ca să nu ne mândrim cu ea”, a susținut profesorul.
Acesta a spus că Fibula de la Suseni cea originală este la Muzeul Județean Mureș, că două replici ale acesteia se află la București și la Primăria Suseni, și că aceasta a fost văzută inclusiv de Nicolae Iorga.
„În 1924, Nicolae Iorga a văzut-o, Pârvan a scris în Getica. A fost perioada de formare a României Mari. Apoi a venit cotropirea horthystă și a vrut să distrugă tot ceea ce este românesc de pe aceste meleaguri. Au fost câțiva oameni de suflet care au ascuns-o, așa a fost salvată. După eliberare, în 1945, cuceritorii ruși nu au vrut, de asemenea, să permită afirmarea românismului pe aceste meleaguri. Au încercat să ne spună că suntem de origine slavă”, a subliniat Simion Braicu, adăugând că îl va susține pe primar în promovarea fibulei.
Specialiștii Muzeului Județean Mureș ne-au spus că Fibula de la Suseni a fost descoperită accidental, nu a fost găsită în urma unor săpături efectuate de arheologi, și din această cauză nu există foarte mult detalii despre condițiile și caracterul descoperirii. În plus, piesele vasului de lut în care a fost găsită s-au pierdut și de aceea încadrarea culturală a depozitului nu mai poate fi precizată.
„Descoperirea se numește ‘tezaur de bronzuri’ pentru că acesta conținea foarte multe piese de bronz, în jur de 100 de piese, printre care toporașe de bronz, fragmente de săbii sau de lame de săbii, brățări de bronz, fragmente de fibule, dar foarte multe piese erau fragmentare. Cea mai importantă piesă, care era întreagă, este Fibula de la Suseni, care se poate încadra în tipul fibulă de passementerie. Este un exemplar unicat, mai avem alte piese asemănătoare, dar o piesă identică cu Fibula de la Suseni nu mai există în lume. Avem piese asemănătoare și din Transilvania, nu atât de frumoase, unele întregi, altele fragmentare, mai avem fibule de tip passementerie și în Ungaria, Cehia, Slovacia, dar o astfel de piesă frumos lucrată, întreagă, și chiar cu o condiție de păstrare foarte bună nu mai există (…) Unicitatea ei e dată de formă, Fibula de la Suseni este una de tip passementerie varianta Suseni, în condițiile în care în lume, tipurile de passementerie sunt numerotate cu A, B și C”, a declarat cercetătorul Rezi Botond, din cadrul Muzeului Județean Mureș.
Fibula se află în colecția Muzeului Județean Mureș, este cea mai importantă piesă, are 22-23 centimetri lungime și are o greutate de peste 300 de grame. Piesa este atribuită Epocii Bronzului sau sfârșitului Epocii Bronzului ori, în termeni științifici, este atribuită Hallstatt-ului timpuriu sau Hallstatt-ul A, adică prima Epocă a Fierului.
Această fibulă se presupune că era folosită ca accesoriu de îmbrăcăminte, se prindea haina cu ea în partea superioară a corpului, lângă umăr, însă cercetările au scos la iveală că Fibula de la Suseni nu prezintă urme de folosire.
Istoricii susțin că Fibula de la Suseni ține de prima fază a perioadei hallstattiene, care, în literatura europeană, este încadrată Epocii Bronzului sau sfârșitului Epocii Bronzului, în jurul secolului XII î.Hr.
„Fiind preistorie, nu putem vorbi de etnii, cine purta această podoabă, dar putem lega de anumite culturi arheologice. Această perioadă Hallstatt A este una cam problematică, pentru că nu știm exact aceste depozite de bronzuri cărei culturi aparțin”, a subliniat Rezi Botond.
Într-un articol intitulat „Le depot en bronze de Suseni”, publicat în 1952 în Revista Dacia I de Aurel Filimon, cel care în 1921 a înființat Muzeul din Târgu Mureș, au fost descrise condițiile în care a fost descoperită Fibula de la Suseni la cariera de argilă din localitate. Articolul cita afirmațiile unor muncitori potrivit cărora s-a descoperit o vază mare, care conținea obiecte de bronz, iar ”vaza care conținea obiectele s-a spart și n-a putut fi reconstruită”.
Potrivit articolului, comoara se compunea din 91 de piese întregi și fragmentare, iar în inventarul pieselor descoperite, care a fost publicat — care ulterior a mai suferit unele modificări — figurează 8 vârfuri de lance, 10 securi cu dispozitiv de înmănușare (celturi), din care 5 întregi și 5 fragmentare, 14 seceri, 33 de brățări, 3 fragmente de săbii, și fibulele, printre care și Fibula de la Suseni.
Descoperirea arheologică deosebit de valoroasă a devenit simbol al județului Mureș, figurează pe actuala stemă a județului și este distincția cea mai importantă care se acordă de către Instituția Prefectului — Județul Mureș de Ziua Națională a României.
AGERPRES
