Interviu cu domnul Adrian Baciu, procuror criminalist la Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna
Spirit justițiar, stomac puternic, nervi de fier, sănătate și rezistență fizică, un bagaj de cunoștințe impresionant, respectul pentru oameni și pentru lege, curaj și determinare – acestea sunt doar câteva dintre elementele din care este construit un bun procuror criminalist. Examenul pentru accesul în Magistratură este unul din cele mai dificile teste pe care le susține un jurist, pe drumul său către meseria de procuror. Mulți își doresc această cale, mulți se visează eroi care curăță societatea de infractori, dar foarte puțini au calitățile necesare desfășurării unei meserii atât de dificile și chiar periculoase. Adrian Baciu este procurorul criminalist responsabil cu trimiterea după gratii a infractorilor ce aleg să comită fărădelegi în zona sa de competență. Experiența sa este un cumul de nopți nedormite, zile petrecute pe teren, cazuri demne de scenarii de filme de groază, interacțiune cu victime ale căror răni fizice și sufletești sunt atât de proaspete, încât orice cuvânt nepotrivit le poate arunca în abisul nebuniei, stabilirea unor punți de comunicare cu infractori atât de periculoși încât sunt supravegheați în permanență de personal înarmat și cazuri soluționate după zeci ori chiar sute de ore de muncă.
Despre toate acestea a acceptat procurorul Adrian Baciu să ne vorbească în rândurile care urmează:
– Stimate domnule procuror, ce studii și ce experiență profesională anterioară meseriei de procuror aveți? Vă rog să realizați o scurtă biografie.
-Am terminat Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe în anul 1992, şi am urmat cursurile Facultăţii de Drept a Universității din Iaşi, fiind licenţiat în ştiinţe juridice, în anul 1996.
Din decembrie 1996 lucrez ca şi procuror criminalist, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe, iar din martie 2000, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna.
-De ce ați ales această meserie?
-Pasiunea s-a născut din copilărie, alimentată de faptul că părinţii lucrau în sistem precum şi de „cărţile poliţiste” pe care le „devoram” – nu prea se găseau, iar fostul prim-procuror Tomuş Octavian (Dumnezeu să-l odihnească), mi-a donat, prin mama – care era grefieră, toată biblioteca sa de cărţi – ţin minte că era „Colecţia Enigma”.
Meseria aceasta este grea, dar frumoasă. Ca procuror criminalist mă ocup în special cu infracţiuni de violenţă şi mare violenţă, faptele sunt grave, „urâte”, iar oamenii care le comit sunt, în marea majoritate, indivizi care sunt un real pericol pentru societate, cu posibilităţi limitate de reabilitare/reeducare. Dacă nu ai pasiune pentru această activitate, „un stomac tare”, clachezi psihic. Epuizare o simţi inclusiv fizic. Şi anii de asemenea activitate îşi spun cuvântul.
„Mulţumirea” cea mare este „când se face dreptate” ! O condamnare la o pedeapsă justă pentru infractor, scoaterea lui din societate, „pedepsirea” cum zice legea, care este de foarte multe ori singura mulţumire/compensaţie a părţii vătămate sau a aparţinătorilor unei victime!
-Cu ce dileme etice ori morale v-ați confruntat în cursul carierei?
Prima lecţie la facultate, de la un reputat profesor – Octavian Loghin (penalist), a fost cunoaşterea foarte bine a prevederilor legii, dar aplicarea lor în primul rând prin prisma umană! Trebuie să trecem de o prevedere „seacă” şi să mergem la esenţa relaţiilor sociale ocrotite de lege – celebra „ce a dorit să spună legiuitorul ?”. Ce valori a dorit să ocrotească prin incriminarea unor fapte ? Aşa încât, ca procuror, de multe ori trebuie să fii şi avocatul infractorului (legea prevede şi strângere de probe în favoarea acestuia), pentru o justă aplicare a prevederilor legale, dincolo de dorinţele, contrare, dar de înţeles, ale părţilor. Magistratul trebuie să emită o soluţie echitabilă pentru fiecare parte. Obligatoriu calea de mijloc, dar legală, indiferent de opiniile sau dorinţele părţilor. Echitabil este cuvântul. Nu trebuie „să ţinem” cu nici una din părţi. Atunci ai conştiinţa împăcată, şi vorba bunicii mele (Dumnezeu s-o odihnească), pui capul pe pernă seara şi dormi neîntors, fără nici o grijă. Eu dorm ca un prunc :).
-Ce cazuri, instrumentate de dumneavoastră v-au impresionat și de ce?
-Toate cazurile de mare violenţă sunt de natură să te impresioneze/afecteze, în sensul rău. Poate cele mai nelalocul lor sunt infracţiunile care implică nou-născuţi. Pruncucideri, omor calificat. Impresionant este să asişti la autopsia unui nou – născut omorât….(ca procuror criminalist asist la autopsii). Sunt scene de care ar trebui să se lipseacă orice om. Violenţele (fizice şi psihice) asupra copiilor sau persoanelor în vârstă sunt iarăşi unele care te afectează.
Obligaţiile trebuie să fie respectate de fiecare, tocmai pentru ca fiecare să se bucure neîngrădit de drepturile sale.
–Vorbiți-ne, vă rog, despre responsabilitățile meseriei dumneavoastră.
-Magistratul este responsabil să îndrepte derapajele societăţii, să ia măsuri în limita prevederilor legale, pentru a crea un climat de siguranţă, o normalitate, pentru ca fiecare persoană să se bucure pe deplin de toate drepturile sale, în limita acestora. Într-un fel, dacă vreţi, le amintim oamenilor că au şi obligaţii, sau în primul rând obligaţii faţă de societate, nu doar drepturi. Obligaţiile trebuie să fie respectate de fiecare, tocmai pentru ca fiecare să se bucure neîngrădit de drepturile sale.
-Dar despre beneficiile meseriei, ce ne puteți spune?
-Beneficiile sunt în primul rând morale. Este o satisfacţie, dacă vreţi, atunci când acţiunile tale sunt percepute pozitiv de oameni, care îşi exprimă mulţumirea faţă de modul în care ai gestionat fiecare caz în parte.
„Plec la muncă pentru ca tu să poţi dormi liniştit”.
–Cum se împacă această meserie solicitantă cu viața personală?
-Da, viaţa personală este de multe ori pe planul secund. Din păcate. Cu timpul am învăţat „să las serviciul la uşă” când merg acasă, dar inevitabil te mai frământă unele probleme. Ca şi procuror criminalist sunt „la dispoziţie” 24/24 ore. Asta implică plecatul de acasă la evenimente, ca şi conducător al echipei operative, printre primii care pleacă şi printre ultimii care revin. Şi nu se ştie când revin. Partenerul de viaţă, copiii, trebuie să înţeleagă aceste aspecte, altfel…Ce îi spun fiului meu ? „Plec la muncă pentru ca tu să poţi dormi liniştit”. M-a înţeles.
-Câteva cuvinte despre modificările Codului Penal – sunt sau nu benefice societății și sistemului de justiție?
-Modificările Codurilor penal şi de procedură penală s-au dorit o aliniere la normele europene şi o simplificare a procedurii în ideea ca procesul penal să se desfăşoare cu celeritate. Cât s-a reuşit, este o dezbatere care nu ţine de practicieni. Magistraţii au obligaţia de a aplica legea, fără a o critica. Au fost şi sunt propuneri formulate şi de magistraţii practicieni, de care s-a ţinut cont. Ce vă pot spune este că am un feedback negativ de la populaţie în legătură cu scăderea unor pedepse pentru infracţiunile cu violenţă, infracţiuni cu care se confruntă cel mai des cetăţeanul. Victimele acestor infracţiuni. Nemulţumirea vine din finalitatea procesului, din „blândeţea penală” în opinia acestora, cu care este tratat acest gen de infracţiuni în legislaţia actuală.
-Ce părere aveți despre recentele eliberări masive din penitenciare?
-Liberările masive din penitenciare sunt tocmai o urmare a scăderii limitelor maxime a pedepselor pentru anumite infracţiuni. Au fost liberaţi în special condamnaţi pentru infracţiuni cu violenţă, care, în majoritatea cazurilor au recidivat la scurt timp, comiţând acelaşi gen de infracţiuni. Avem cazuri şi în judeţ, când, după două săptămâni de la liberare, omul a comis din nou o tâlhărie şi este acum în stare de arest preventiv. Societatea nu poartă nici o vină că trebuie să se trăiască într-o stare de insecuritate pentru că în unele penitenciare nu ar fi condiţii bune de detenţie.
-Care este rolul pedepsei, în accepțiunea actuală a Dreptului?
-Pedeapsa are un rol preventiv, coercitiv şi are ca scop reeducarea/reintegrarea în societate a infractorului. Este o sancţiune a unei încălcări a drepturilor altei persoane, un rol de a preveni comiterea infracţiunilor şi o modalitate de a îndrepta comportamentul deviant.
-În opinia dumneavoastră, ce îi determină pe oameni să comită acte antisociale? Sau, ce îi face pe oameni să fie răi?
-În primul rând, lipsa de educaţie. Atât cea din familie, cât şi din societate. A dispărut, sau oricum s-a diminuat mult, bunul simţ. Conştiinţa umană s-a diminuat, s-au devalorizat valorile societăţii. Lipsa de un minim respect faţă de drepturile celuilalt. Nepăsarea, pur şi simplu, de faptul că toţi oamenii au drepturi fundamentale ce nu pot fi încălcate. Exagerarea drepturilor proprii şi exercitarea acestora în afara limitelor lor, chiar cu încălcarea drepturilor celorlalţi.
La aceasta se adaugă condiţia socială, lipsurile materiale şi „dorinţa de a răzbi cu orice preţ”. Mare parte a oamenilor, din păcate, au mentalitatea… „eu sunt şmecher, voi sunteţi fraieri”…. Aşa au ajuns non- valorile (gândirea de mahala) să fie leit motiv în relaţiile interumane.
-Pot fi reabilitați, readuși pe calea cea bună? Care este rata de reabilitare și când se consideră o persoană reabilitată?
-Din păcate, cu aşa mentalitate, reabilitarea este foarte dificilă, tinde spre a fi inexistentă. Gândirea că „şi în puşcărie sunt tot oameni şi poate e mai bine ca acasă”, pe care am întâlnit-o des, este de natură înlăture dorinţa infractorului de a-şi revizui conduita pe viitor şi de a nu mai comite infracţiuni. Un condamnat este legal reabilitat atunci când se împlineşte termenul legal de reabilitare, după condamnare, care fluctuează în funcţie de infracţiune şi pedeapsa aplicată.
În sens moral, este reabilitat cel care nu mai încalcă legea şi este integrat pe deplin în societate – familie, ocupaţie, relaţii normale cu societatea.
-Ce hobby-uri/pasiuni aveți?
-Hobby-uri….Când îmi rămâne timp (şi fac tot posibilul), citesc. Am o bibliotecă destul de mare, lunar cumpăr cărţi. Postările cu cărţi pe facebook nu au adus multe like – uri. Pasiunea aceasta am transmis-o şi fiului meu – mirosul cărţii proaspăt tipărite nu se compară cu nimic… Şi el miroase cărţile J. Filmele sunt iarăşi o pasiune. Numai după ce am citit cartea merg şi la filmul făcut după ea. Avem o regulă în familie. Excursiile, oriunde, de câte ori îmi permite bugetul ! Cam cu asta rămânem în primul rând în viaţă. Amintirile. …. Aici era şi un banc: dacă nu o să ai Alzheimer….
-Planuri de viitor…?
-PENSIA 🙂 şi viaţa la ţară. Vreau să fiu sănătos în primul rând…. şi restul îmi cumpăr ! Să pot să-mi cresc bine copilul (copiii) şi să-mi împac în continuare pasiunile cu serviciul. Viaţa personală cu cea profesională. Cred că mai am destul de multe de realizat.
Îmi doresc ca toate persoanele cu care intru în contact să fie mulţumite de o asemenea experienţă şi să-mi poarte un gând bun. Am semnale deja în acest sens, aşa că o să continui.
A consemnat Oana – Mihaela Costache
